❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Primesc un bulgăr în față imediat ce ies din mașină, în fața cabanei uriașe pe care părinții lui Blaise au închiriat-o. Astăzi este ultima zi din an și sper ca tot anul care urmează să fie la fel de fericit ca ziua asta. Nici măcar nu îmi pasă că vipera de Kami s-a strecurat și ea cu limba aia mare în mica noastră vacanță.
― Noah! țip când un alt bulgăr îmi astupă pentru câteva secunde ochii.
Mă aplec imediat ce mă dezmeticesc, fac un bulgăr mare, apoi îl arunc spre băiatul care aleargă ca un copil prin zăpada uriașă de la munte.
― O să mi-o plătești! îl avertizez când ratez și al doilea bulgare.
Blaise iese din mașină la rândul său, sărind imediat spre zăpadă. Face un bulgăre și îl aruncă spre Noah, nimerindu-l în cap. Râd cu poftă privind lupta care se dă în următoarele minute, uitându-mă totodată la exteriorul cabanei. Este cu un etaj, iar asta este bine, având în vedere că suntem șase persoane.
― Hei, nu intrați? o aud pe Lillien urlând pe fereastră.
― Ba da. Haideți, cavalerilor! strig la cei doi care au dat în boala copiilor.
Lillien, Kami, Alec și Noah au ajuns acum câteva minute. Am plecat toți în același timp din Portland, însă eu și Blaise ne-am oprit pe drum în diferite locuri și ne-am făcut câteva fotografii.
― Spune-mi, de ce sunt și ei aici? îmi murmură Blaise la ureche în timp ce ne îndepărtăm spre casă, Noah fugind în fața noastră.
― Pentru că sunt prietenii noștri și nu am vrut să ne bucurăm singuri de locul ăsta frumos. În plus, Lillien poate fi destul de convingătoare. Iar Kami este aici pentru că mi-a fost prea rușine să o refuz față de mama ta, îi amintesc.
― Iar Alec? comentează.
Îi arunc o privire grăitoare.
― Alec este prietenul nostru, Blaise.
― Serios? Să-i reamintești și lui asta dacă uită, îmi face cu ochiul.
― Exagerezi! îl asigur. Te rog, încearcă să vorbești cu el, să vă împăcați!
― Nu știu, Amanda, oftează cu poftă.
Intrăm înăuntru și mă zgâiesc în interior. Ce mă bucură cel mai mult este că este cald. Când intru în sufragerie îmi dau seama că căldura vine de la un șemineu mare, ca de poveste. Decorul și mobilierul este din lemn, iar pe jos este o blăniță mare, dar sintetică, spre bucuria mea. Niciodată nu mi-au plăcut blănurile și pieile naturale.
