❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Poate nu este Dumnezeu, dar este bărbatul care mi-a furat inima. El este cel care m-a prins de mână și m-a tras de sub norul furtunos care mă urmărea de doi ani, chiar dacă eu m-am opus. M-a scos cumva la suprafață din praful de tristețe care mă înconjura și mi-a redat zâmbetul sincer. Mi-a făcut din nou inima să simtă fiorul dulce al dragostei, m-a condus spre fericire.
Așa că, într-o mare sau mică măsură, emoțiile pe care le simt încă de când am plecat de acasă sunt justificate chiar dacă Lillien nu pare să le înțeleagă și nu este de aceiași părere cu mine.
Urcăm scara care ne desparte de ușa de la intrare. Lillien aproape sare peste câte o treaptă în timp ce eu abia mă târăsc în urma ei. M-am mai liniștit puțin când am văzut că mașina lui Blaise nu este aici, iar fluturii sunt înlocuiți de dezamăgire. Dezamăgire că el nu este aici și sunt șanse mari nici să nu vină. La cât de nervos este față de ei, nu ar fi de mirare.
Lillien deschide ușa și îmi face loc să intru, aroma mâncării izbindu-mă din plin imediat ce pășesc înăuntru.
― Mamă! Tată! strigă roșcata, descălțându-se din mers.
Pentru că port cizme îmi ia ceva să mă descalț, dar Lillien mă așteaptă. Între timp o claie de păr blond apare din bucătărie, purtând un zâmbet colorat și plin de viață. Ochii lui Alyson strălucesc, aducându-mi aminte de felul în care mama mă privește de multe ori.
― Ați venit, dragele mele! își deschide brațele, făcându-i loc Lillienei între ele.
Îi zâmbesc în timp ce-mi așez cizmele una lângă alta, timp în care ea se desprinde de Lillien și vine spre mine, îmbrățișându-mă.
― Mi-a spus Lillien că fiul meu s-a îndrăgostit de tine și că aveți o relație, îmi șoptește ea, iar eu încremenesc, aruncându-i o privire acuzatoare Lillienei care mă privește cu o expresie nevinovată.
― Vești noi, intervine Lillien. S-au certat. Nu te uita așa urât la mine, Amanda! Mama era îngrijorată pentru el, așa că m-a bătut la cap să-i spun ce știu. Tu ai fost cel mai bun lucru pe care puteam să i-l povestesc.
Oh, las-o baltă!
Alyson se îndepărtează de mine și mă privește cu dezamăgire.
― V-ați certat?
Încuviințez, zâmbind tristă.
Cred că mai degrabă ne-am despărțit, dar nici eu nu sunt sigură cum stau lucrurile între noi.
― Îmi pare atât de rău! vocea îi sună tristă. Haide-ți înăuntru! se îndreaptă spre bucătărie, eu și Lillien fiind nevoite să mergem în urma ei spre bucătărie. Trebuie să stau lângă curcanul ăsta pentru că îmi este frică să nu se ardă.
