❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Melancolia mă copleșește când deschid ușa dormitorului meu. Zâmbesc, privind tot ce am lăsat în urmă. Am plecat de aici speriată, entuziasmată, iar acum m-am întors fericită. Fericirea mea este Blaise și prietenii pe care mi i-am făcut în Portland.
Tatăl meu intră și el, zâmbind la rândul lui. Lasă bagajul lângă pat și vine pentru a mă îmbrățișa din nou până mă lasă fără aer.
― Mi-a fost atât de dor de tine, scumpo! Mă bucur că ești acasă din nou. Mama ta deja s-a apucat de mâncare. A spus că-ți va găti felurile tale preferate.
Se desprinde de mine pentru a mă lăsa să scriu.
,, Nici nu poți să îți imaginezi cât de mult mă bucur și eu că sunt acasă și pot să petrec timp cu voi. Abia aștept să mănânc ce îmi gătește mama. M-am săturat de mâncarea de la restaurant și de pizza."
― Te cred, draga mea. Același lucru simțeam și eu când eram la facultate. Mâncarea mamei mele devenise preferata mea, deși nu era prea bună, râde. Tu ai noroc că mâncarea lui Kristen este foarte bună.
Râd alături de el, dar are dreptate. Mâncarea mamei este bună.
,, Mâncarea bunicii nu este atât de rea. " scriu râzând, căci amândoi știm că tata are dreptate, iar mâncarea bunicii nu este prea gustoasă.
― Bine ar fi fost să-ți pot spune că ai dreptate, clatină din cap. Te aștept jos, Amanda. Merg să o ajut pe mama ta.
Mă sărută pe frunte înainte de a pleca. Rămân singură în dormitorul meu și fac ce mi-am dorit încă de când am intrat: sar în pat, râzând când salteaua moale mă întâmpină și mă aruncă în sus de câteva ori.
Rămân pe spate și îi scriu un mesaj lui Blaise. Încă nu mi-a scris și încep să fiu îngrijorată pentru el.
,, Ce faci? Îmi este dor de tine! "
Mă înroșesc în obraji chiar dacă sunt singură în dormitor. Mă uit două minute întregi la telefon, așteptând un răspuns de la el, dar o fac degeaba. Poate nu aude telefonul sau este ocupat. Îmi mușc interiorul buzei ― un gest care îmi trădează stresul și nemulțumirea.
Nu înțeleg de ce nu îmi răspunde sau de ce nu mi-a scris până acum. Nu a găsit nici măcar un minut liber?
Încep să mă gândesc aiurea la tot felul de posibilități. Dacă a renunțat la noi? Dacă faptul că nu-mi răspunde înseamnă că nu mai suntem împreună sau că nu am fost de la bun început?
