Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓

Vol 2. C A P I T O L U L XXX - Fără încredere

          Blaise îmi dă drumul la braț, apoi își freacă tâmplele.

           ― Exact ce ai auzit, Amanda. Da, te iubesc, dar nu sunt prostul tău, bine? Ai băut cam mult, cred că ar fi mai bine să discutăm mâine.

          Trece pe lângă mine ca și cum eu aș fi cea vinovată, nu el. Strâng din dinți și mă uit la Kami cu scârbă, apoi mă rotesc pe călcâie și intru în casă, mergând furioasă spre dormitul nostru. Mă bucur că  Blaise s-a alăturat grupului care nu bănuiește nimic din ce s-a întâmplat. Sunt prea ocupați să se distreze. Astfel că voi avea timp să plâng în voie. Să-mi descarc sufletul acum umplut cu durere.

          
          Privesc în gol de câteva minute, destul de multe încât să-și de-a toată lumea seama că ceva s-a întâmplat. Lillien a dispărut, și ceva îmi spune că este la Amanda, consolând-o sau bârfind împreună.

          Am fost dur, știu, dar m-a scos din minți, m-a adus la disperare. Bun, înțeleg gelozia, dar până la un anumit punct. Mă face să cred că mă consideră atât de afemeiat, încât nu are încredere în mine. Da, este adevărat că așa am fost înainte, că până la ea nu m-am atașat de nimeni, că am văzut în orice fată doar o gaură în care să-mi vâr instrumentul, dar doar până la ea.

          Nu am mințit cu nimic când i-am spus că singurul motiv pentru care am fost nevoit să o ating a fost pentru că s-a împiedicat, nimic mai mult. Și da, sunt conștient că Kami este tot pe lângă mine, dar Amanda ar trebui să aibă încredere. Ar trebui să fie mai cu capul pe umeri.

        Toate acțiunile ei mă duc cu gândul la neîncredere. De asta poate a și refuzat să ne mutăm împreună.

         Va trebui să se gândească serios dacă mai vrea să fie împreună cu mine, dacă mă vede destul de bun pentru o sfântă cum este ea.

         ― Ce s-a întâmplat? vine Alec spre mine.

        ― Mă lași? mijesc ochii spre el, strângând berea în mână.

        ― Nu, nu te las, frate! Amanda este bună, te iubește, nu merită să o rănești. Nu știu ce ai făcut, dar...

         Ce am făcut? Asta este și chestia... Nu am făcut nimic. Ba din contră, am încercat să duc relația asta într-un alt punct, dar ea m-a refuzat.

         ― Alec, crede-mă, nu este treaba ta! mă ridic în picioare, privindu-l amenințător.

        Simt nevoia de a-mi descarca furia pe cineva, iar dacă el nu încetează să se prefacă că ne vrea binele mie și Amandei, s-ar putea să îmi descarc nervii pe el. Să dau naibii uitării toată prietenia aia pe care o tot aduce în discuție Amanda.

          ― Ba este treaba mea! izbucnește, însă se calmează apoi și își drege glasul.

         Noah și Kami se uită la noi din bucătărie, dar nu zice niciunul nimic. Kami cred că a înțeles mesajul, sau cel puțin așa sper, iar Noah știe că nu are rost să se bage. Bine ar fi fost să înțeleagă asta și Alec.

           ― Amanda este prietena mea, continuă să dea din gură brunetul.

           ― De fapt, este o prietena la care tânjești, rânjesc. Crezi că nu am văzut cum te uiți la ea? ridic din sprâncene. Cred că noaptea visezi că ești în locul meu, că i-o tragi tu, rostesc printre dinți.

          ― Ai grijă cum vorbești! ridică tonul la mine, împingându-mă.

          Simt satisfacție văzând că îl scot din sărite.

          Îl văd cu coada ochiului pe Noah venind spre noi, gata să intervină dacă se lasă cu violență. Eu unu abia aștept să am motive să îi sparg fața.

          ― Haide, du-te, încearcă! îi fac semn spre scări. Poate acum îți dă o șansă. Vă potriviți mai bine, ridic din umeri, dar mă doare când spun asta, dar nimeni nu trebuie să știe.

          Oricum, ajung să cred că pun suflet degeaba. Probabil că băutură vorbește acum și voi suporta mâine consecințele vorbelor mele, dar acum nu-mi pasă.

          ― Du-te dracului, Blaise! mârâie la mine și îl văd cum de încoardă.

          Încă puțin.

          ― Haide, ce mai aștepți! insist. Du-te, poate își deschide picioarele și pentru tine, mârâi.

          Imediat după ce rostesc cuvintele, le regret atât de tare încât îmi vine să vomit. Însă, este prea târziu, căci Amanda stă în prag, în spatele Lillienei, și mă privește înlemnită. Ochii îi sunt brăzdați de lacrimi.

          ― Mi-aș dori ca Amanda să vadă cine ești tu cu adevărat, rostește cu mânie Alec, fără să o vadă încă pe Amanda.

         ― A văzut, rostesc chiar în momentul în care ea se întoarce pe vârfuri.

         Simt cum odată cu ea îmi smulge și inima din piept, și îmi dau seama cât de prost sunt. Cât de multe prostii am putut scoate pe gură, doar pentru a mă răzbuna pe Alec. Recunosc, m-au rănit acuzațiile Amandei. M-au făcut să am un sentiment de nesiguranță. Și da, cred că nu mă consideră destul de bun pentru ea, și poate chiar nu sunt, dar nu trebuia să scot pe gură tot ce am scos. Am vorbit ca și cum Amanda ar fi un obiect sexual, iar asta este atât de greșit! Poate că Amanda a greșit, dar eu am dat cu bâta în baltă mult mai rău.