Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓

Vol 2. C A P I T O L U L XII - Dezvăluiri

           ,, AI FOST ACASĂ LA PĂRINȚII MEI? Stai așa! Dacă nu ești aici pentru mine, atunci pentru cine? "

            Îl privesc cu asprime, sperând să nu dea glas celor mai oribile gânduri care-mi trec prin minte.

           Se încruntă când îmi vede privirea.

          ― Nici nu vreau să știu ce îți trece prin minte, comentează oftând. Sunt în Dillay pentru că aici locuiește mătușa mea apărută de nicăieri, mă lămurește. Și da, am fost la părinții tăi pentru că te căutăm pe tine, ridică din sprâncene.

         Am atâtea întrebări pentru el încât nu știu pe care să o scriu prima. Nici măcar nu am posibilitatea, căci Blaise mă prinde de cot și mă obligă să merg după el.

          ― Să plecăm de aici, blondo. Am impresia că Mike îmi suflă în ceafă, îmi spune și nu-mi pot da seama dacă glumește sau vorbește serios. Vom vorbi despre asta la o ciocolată caldă sau ceva...

          Mă pufnește râsul.

          ,, Nu mai ai numărul meu? Ți-am trimis un mesaj, iar tu acum îmi spui că mă căutai acasă la mine? " scriu cu mâna liberă.

           ― Păi, am fost acasă la tine pentru că am vrut să te iau prin suprindere.

           ,, Adică să-mi faci o surpriză? "  îmi  arcuiesc o sprânceană.

           ― Văd că însiști să crezi că am vrut să-ți fac o surpriză, chicotește.

           Îi fac cu mâna portarului care deja mă cunoaște la cât timp mi-am petrecut pe aici, apoi ieșim din cimitir și îl îndrum spre o cafenea din centrul micului orășel. 

            ,, Iar tu însiști să fii nesimțit. "

            Își pune brațul pe umerii mei și mă trage puțin spre el pentru a mă sărută pe frunte. Îi înconjor talia, bucuroasă că-i pot inspira mirosul. Dumnezeule! Mușchii lui tari se simt chiar și prin geacă.

           ― Îmi place să fiu nesimțit, zâmbește spre mine.

           Îmi dau ochii peste cap, știind  foarte bine că este adevărat ce spune. Asta este caracterul său în majoritatea timpului.

            ,, De unde ai știut unde stau? "  continu-i interogatoriul. 

            Suntem deja în centru și ne apropiem de cafeneaua mea preferată. Am o strângere de inimă, căci nu am mai fost aici de mult timp, încă dinainte de a-și pierde Mike viața.

             Dillay este un oraș mic, cu magazine înghesuite, cafenele pline la orele târzii și diminețile din cursul săptămânii. Există și un mall mic, în care nu găsești mare lucru. Este doar în microbuz local care înconjoară tot orașul zi de zi, în repetate rânduri. Aici toată  lumea se conoaște, așa că nu este de mirare că primesc priviri curioase de la oamenii care m-au văzut transformându-mă dintr-o fată veselă, plină de viață și cu mulți prieteni, într-o fată singuratică și cu lacrimi în ochi. Probabil le este ciudat să mă vadă zâmbind după atâta timp.

            ― Am știut unde stai pentru că am ieșit din casa mătușii, gândindu-mă să iau niște aer, dar m-am trezit întrebând oamenii dacă cunosc o anume Amanda Olsen. A doua persoană, o tipă brunetă, a știut.

            ,, Pe bune? Dacă erai un criminal...? " scriu, râzând pe sub mustață.

            ― Dacă eram, te violam în cimitir pe mormântul vreunei bătrânici și apoi te omoram, strângându-te de gât din pasiune, rânjește.