❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu-mi vine să cred că fac asta. Nu-mi vine să cred că tocmai mă întind lângă Blaise, în patul ăsta care îi poartă mirosul în fiecare centrimetru. Între noi este o distanță de câțiva centimetri, însă ar trebui doar să mă mișc puțin ca să ajung lipită de el.
Inima mea a uitat cum să bată într-un ritm potrivit. Fiecare bătaie este alandala, una rapidă, alta lentă. Uneori respir sacadat, iar uneori rămân fără aer.
Îmi trec limba peste buze, căci sunt extrem de uscate. Simt imediat privirea lui Blaise asupra mea, iar asta nu mă ajută să mă calmez.
Ce cauți aici, Amanda? Este corect ce fac? Poate nu ar fi trebuitsăurc de la bunînceput. Poate nu ar fi trebuit săurc în mașina lui, în primul rând.
Nu reușesc să mă hotărăsc. Îmi spun că nu este nimic, că nu este mare lucru. Apoi simt căldura emanată de el și recunosc pentru mine însumi că este ceva. Și acest ceva mă face să tremur.
― Calmează-te, tresar când îl aud pe Blaise.
,, Poftim? " scriu pe telefon.
― Arăți de parcă îți este teamă că te voi viola sau ceva de genul, rânjește.
Chiar nu mă gândisem la asta...până acum.
,, Noapte bună, Blaise! " scriu, iar în timp ce el citește îl privesc încruntată.
― Noapte bună, Amanda, continuă să rânjescă.
Mă întorc cu spatele la el și mă trag cât mai aproape de marginea patului. Salteaua se mișcă odată cu Blaise, iar spatele îmi devine rigid, gândindu-mă că se va apropia de mine, dar nu se întâmplă asta. Mă ridic în coate și îl privesc. De fapt, privesc spatele lui gol. Mda, Blaise este la bustul gol.
Mă întind înapoi și încerc să ignor agitația din stomac, o agitație care nu este provocată de foame.
Îmi alung toate gândurile din minte și în scurt timp casc. Este târziu, iar eu sunt extenuată. Trebuie să dorm. Trebuie, dar voi putea? Blaise se tot mișcă și, cumva, din întâmplare, mâna lui îmi atinge fudul. Tresar atât de puternic încât aproape cad din pat. Dacă aș putea, aș scoate câteva înjurături, dar tot ce pot face este să mă întorc spre el pentru ai trage câteva, dar nu pot face nici asta. Blaise doarme și, cumva, s-a întins mai mult decât pe jumătatea lui de pat, astfel că mâna lui ajunge în partea mea. Lângă fundul meu.
Îmi simt obrajii arzând și cu mișcări foarte lente îi prind mâna între degete, pentru a o îndepărta puțin. Mâna lui caldă îmi dă trupul peste cap și nu-mi vine să cred că este de ajuns doar atât pentru a mă face să simt toți curenții ăștia ciudați prin vene.
