Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓

Vol 2. C A P I T O L U L XLII - Temeri

           ― În regulă. Hai să mergem atunci. Dar promite că te întorci curând. Nu poți fugi! ridic un deget spre ea, privind-o cu seriozitate.

           ― Da, da, mami, oftează, clătinând dezaprobator din cap.

          ― Vorbesc serios, Lillien. Nu-i poți ignora acum. În plus, eu știu că nu ești o lașă.

          ― Bine, ai dreptate. Dar tu ești o lașă? ridică din sprâncene la mine.

          ― Asta nu are legătură cu mine, protestez.

          ― Ba sigur că are. Are rost să mai deschid subiectul cu fratele meu?

          Mă strâmb și mă ridic din pat. Se pare că Lillien face asta intenționat, pentru a lua atenția de la ea. Având în vedere că adoră să fie în centrul atenției, mă mir că face asta. Subiectul o doare, o înțeleg. Totuși, să tot aducă în discuție teama mea este prea dur, chiar și pentru ea. Dar.. adevărul este că am nevoie de cineva care să mă motiveze. Chiar nu îmi doresc să mai fiu o lașă. M-a pus pe gânduri, asta este clar. Dar poate chiar dacă aș vrea eu să mă mut cu el, poate că acum nu mai vrea el. Nu a mai adus în discuție chestia asta, de atunci... Poate i-am rănit orgoliul masculin sau doar s-a răzgândit?

          Cu gândurile astea zburând în capul meu ca niște păsări încăpățânate, ies împreună cu Lillien din dormitor și aproape că ne ciocnim de Blaise. Ridic din sprâncene spre el, iar el își scutură umerii, ca și cum nu ar fi mare lucru că a stat lângă ușă în tot timpul ăsta. La acest gând obrajii mi se înroșesc, gândindu-mă dacă a auzit conversația pe care am avut-o cu sora lui. După fața lui nu îmi dau seama dacă știe ceva, dar nu în toate cazurile îl pot citi.

           ― Ce faci, frățioare? Asculți la ușă? îl interoghează Lillien, privindu-l circumspectă.

           ― Mă faci să-mi pară rău că am așteptat lângă ușă ca un cățel, se irită el imediat.

           ― Ei las, nu mai fi atât de sensibil! pufnește Lillien. Unde este mama? aproape că șoptește întrebarea.

          ― În dormitorul ei. Vorbește cu tata.

          ― Lillien vrea să plecăm, intervin.

          ― Serios? o privește cu atenție pe sora lui. Bine, cum vrei. Nu vorbești cu ei înainte?

          Roșcata se gândește la asta câteva clipe. Clătină din cap, iar în ochi i se poate citi tristețea.  Of, îmi pare atât de rău pentru ea!

           ― O să-i trimit un mesaj mamei. Hai să plecam!

           Aproape că ne furișăm din casă, iar asta mă face să mă simt prost. Cum va reacționa Alyson când va vedea că i-am lăsat baltă și practic am fugit înainte ca ea să mai vorbească cu fiica ei? Probabil că are o grămadă de întrebări, dar lui Lillien îi este prea rușine ca să suporte asta acum. Sper doar să prindă curaj cât de căutând, iar tatăl ei să își pună gândurile în ordine. Este un tată minunat, dar oare va reuși să facă față dezvăluirii fiicei lui? Chiar sper că da, căci familia asta este mai mult decât o familie. Este o echipă, sunt prieteni. Doar că secretele pot să facă rupturi în familie.

            Hotărâm să dormim la Blaise în noaptea asta. După spusele lui,  Noah este plecat la iubita lui pentru weekend. Încă nu-mi vine sa cred că se întâlnește cu tipa aia care a încercat să mă despartă pe mine și pe Blaise. Dar, aleg să nu mă bag și să îmi văd de treabă.