Cafeneaua este pe jumătate plină de oameni care au dorit să scape puțin de frigul de afară. Exact de asta sunt și eu aici, împreună cu Lillien și Aria. Au fost destul de drăguțe încât să mă invite și pe mine cu ele în oraș. Am făcut mici cumpărături, iar apoi am decis că cel mai bun lucru este să ne refugiem la căldură și să savurăm o cană de ciocolată caldă.
Cu fiecare gură pe care o iau sunt încălzită pe interior, o senzație formidabilă, având în vedere că mâinile încă îmi sunt reci.
― Ce a mai spus Blaise despre noi? se interesează Aria, părându-i destul de greu să deschidă subiectul.
,, A spus că este puțin stânjenit de situație, dar sunt sigură că se va obișnui, până la urmă."
Ar fi ciudat să spun tot ce a spus el, de fapt. Dar nu mint, sunt sigură că se va obișnui destul de repede cu situația.
― Până la urmă, nu are de ales, zâmbește Aria, iar eu încuviințez pentru că are perfectă dreptate.
― Dar are dreptate, ridică Aria din umeri. Este puțin stânjenitor.
Lillien o privește, mi se pare, cu o expresie rănită.
― Serios? Scuze, nu am știut că este stânjenitor să ai o relație cu mine, i-o trântește roșcata iubitei ei brunete.
― Ce? izbucnește aceasta. Nu asta am vrut să spun, Lillien! se apără ea.
Au, cred că tocmai voi pica la mijloc într-o ceartă și nu mă prea încântă asta, mai ales când știu că Aria nu a spus-o în sensul ăla, sunt sigură. Lillien ori a înțeles greșit, ori este mult prea sensibilă când vine vorba despre acest subiect tocmai pentru că ei chiar îi este rușine cu această latură pe care o ține ascunsă.
― Asta ai spus, îi reproșează, iar eu mi-aș dori să am un motiv destul de bun pentru a dispărea. Dar este în regulă, doar că trebuia să-mi spui că te deranjează atât de mult relația asta.
Aria mă privește scurt, cu obrajii roșii, transmițâdu-mi că situația este aiurea și pentru ea. Trebuie să dispar, este mai mult decât clar.
― Nu este așa! Nu-mi este rușine că sunt cu tine, doar că știu că nu suntem privite cu ochi buni... Te rog, nu o lua atât de personal!
,, Merg până la baie, fetelor." le anunț zâmbind rușinată.
― Bine, scumpo, îmi spune Lillien, bosumflată.
Aproape respir ușurată când mă ridic și îmi fac drum printre mese spre baia fetelor.
Blaise este la sală împreună cu Noah și Alec. Am decis că ne vom întâlni la ei acasă pentru o seară liniștită de film și popcorn. Sper doar că Alec nu va mai deschide subiectul Lidia.
Îmi scot din geantă rujul și după ce îl folosesc, mă întorc la masă, găsindu-le pe amândouă la fel de supărate.
― Ce faci de ziua Recunoștinței? mă întreabă Lillien, probabil încercând să schimbe subiectul.
Bună întrebare! M-aș fi dus acasă la părinții mei dacă ei nu plecau la bunicii mei din partea mamei. Poate că era o idee bună să le accept invitația, dar adevărul este că nu le pot face față întrebărilor nesfârșite, pregătite de bunici, despre muțenia mea încă persistentă.
,, Mă uit la tv, probabil. Voi ce veți face?"
― Eu voi merge acasă. Fratele meu mai mic abia așteaptă să ne vedem, zâmbește Aria.
― Stai așa! exclamă Lillien. Amanda, tu nu mergi acasă?
,, Părinții mei pleacă la bunici, iar eu nu vreau să merg. Este în regulă." ridic din umeri, deși mi-aș dori să fii putut petrece această sărbătoare împreună cu ei.
― Ce ar fi să vii acasă la părinții mei? mă întreabă Lillien cu o expresie fățișă de speranță. Luam cina împreună, povestim... Oh, ar fi așa frumos să am o aliată împotriva lui Blaise! ciripește ea, prinzându-mă de mână.
Încruntarea mea o face să rădă.
― Bun, știu că Blaise este iubitul tău acum, apropo, este cam scârbos, dar totuși, îmi ești prietenă și am nevoie de tine pentru a-i face față nesimțirii lui.
,, Nu vreau să deranjez! " scriu.
Se strâmbă în timp ce citește.
― Părinții mei te plac, să știi! Ești super bine venită.
Ridic din umeri, nesigură. Sunt pregătită să mă cunoască Richard și Alison ca iubita fiului lor? Sau, mai bine zis, Blaise este?
― Este mult mai bine decât să rămâi singură în camera de cămin, își spune și Aria părerea.
Nu sunt sută la sută convinsă că este o idee bună, dar o asigur pe Lillien că mă voi gândi la asta. Îi sunt recunoscătoare că se gândește la mine.
Când ajungem la Blaise îi găsim pe toți trei acolo, cu părul încă ud de la duș. Blaise mă sărută, iar inima îmi freamătă de plăcere.
― Bună, blondo, îmi șoptește la ureche, iar eu îi zâmbesc, îmbrățișându-l scurt. Nu vreau să fiu rău, dar chiar trebuia să vină și Aria? îmi șoptește la ureche, iar eu îmi dau ochii peste cap.
,, Nu fi copil! " scriu pe telefon, îndepărtându-mă.
După cearta lor nu am văzut să se fi împăcat, dar acum, privind spre ele, le văd zâmbindu-și, semn că nu au reușit să stea prea mult supărate una pe alta.
Alec evită să privească spre noi, ba chiar, de când am apărut aici, nu mi-a aruncat nici o mică privire. Deși mi-au spus că putem rămâne prieteni, mi se pare că nu îi este chiar atât de ușor. Și este vina mea. Eu am mințit că ies cu el la o întâlnire, eu i-am acceptat invitația în oraș și, probabil, i-am dat altceva de înțeles. Așa că comportamentul lui este de la sine înțeles.
― La ce film ne uităm? întreabă Lillien entuziasmată.
― Pentru că știam că voi, fetele, preferați unul de dragoste, iar noi, băieții, preferam unul horror, am ales ceva de ficțiune, explică Noah, făcându-i cu ochiul roșcatei.
― Asta este ciudat, îmi șoptește Blaise din nou, iar eu devin nedumerită.
Mă prinde de mână, ca și cum are să-mi spună este ceva privat. Mă trage după el până în baie, unde închide ușa după el. La început cred ca m-a luat aici pentru o porție de pipăieli, dar apoi îmi dau seama că expresia lui este una serioasă.
,, S-a întâmplat ceva?" îl întreb prin scris, căci altă soluție nu am.
― Nu, doar că... Noah este îndrăgostit de Lillien.
Rămân cu gura căscată la propriu.
Mă sprijin de chiuvetă, chiar am nevoie de puțin sprijin și timp de gândire. Asta este nașpa, decid, clatinând din cap.
,, De când?"
― De mult, îmi zice. Și are de gând să facă, în sfârșit, pași spre ea.
O, Doamne!
― Iar eu nu pot să-i spun de ce nu este o idee bună. Ce prieten sunt? oftează, sprijinindu-se cu spatele de perete.
Oftând, la rândul meu, merg și îl prind în brațe. Apoi mă desprind și scriu cu toată convingerea.
,, Ești un prieten și un frate bun, Blaise. Doar că, de data asta, nu ai ce să faci."
Citește și aprobă din cap, nu prea convins.
― Nu ai menționat și ce fel de iubit sunt, îmi atrage atenția, privindu-mă cu o privire drăgească.
,, Nu știu exact... Ai părți bune și rele." scriu, rânjind.
― Spune-mi-le pe cele bune, îmi șoptește la ureche, chiar înainte de a mă mușca de lobul ei.
Râd, lovindu-l peste piept.
Pe parcursul filmului nu văd foarte mulți pași, doar câteva tachinări și priviri piezișe când credea că nimeni nu-l observă. Doar eu și Blaise am fost cu ochii pe el și fiecare privire mi-a făcut sufletul să se strângă și mai mult.
Chiar nu este bine. Sunt mari șanse ca Noah să fie atât de îndrăgostit, încât să sufere atunci când va afla de ce nu pot fi împreună.
Noah este un tip de treabă, poate cel mai de treabă dintre cei trei prieteni și ar fi meritat să fie îndrăgostit de cineva care-i împărtășește sentimentele.
― Nașpa! exclamă Lillien la finalul filmului. Era foarte logic că Hanah este vrăjitoare, zice, făcând referire la protagonistă. Dar, una peste alta, a fost frumos să ne petrecem timpul împreună.
Încuviințez, zâmbind larg. Blaise mormăie ceva lângă mine, ceva pozitiv, sper.
― Am putea să ne întâlnim și mâine. Să mergem la cinema, îi zâmbește Noah.
― Ce zici Aria? Mergem? o întreabă imediat roșcata, iar Aria cade de acord.
Cred că Noah se aștepta la alt răspuns din partea ei. Cum ar fi, să accepte și să meargă singuri, probabil.
― Dar voi? Amanda, Blaise? ne întreabă ea și pe noi.
― Venim. De ce nu?
Să o am pe Amanda în dormitorul meu îmi dă o stare de bine și îmi ia gândul, într-o mare măsură, de la situația părinților mei biologici. Nu-mi este tocmai ușor că tatăl meu adevărat a murit înainte de al cunoaște.
Dar prezența Amandei mă scoate din gândurile copleșitoare, mă aduce la realitate și mă relaxează.
― Hm, gem de plăcere în timp ce mâinile ei îmi strânge blând pielea de pe spate, făcându-mi mult doritul masaj. Mai tare, iubito!
Când am spus mai tare nu mă refeream să mă ciupească în halul ăsta.
― Au!
Mă întorc și o privesc cu reproș, făcând-o să chicotească.
,, Tu ai spus să strâng mai tare. Mă rog, acum este rândul tău!" mă anunță, lungindu-se pe pat.
Își ridicându-și linia bluzei destul de sus încât să-i văd linia sutienului.
Dumnezeule! Mintea mea va sta doar la ce are sub acel sutien mov cu dantelă. Trag aer în piept și încep să o masez, trăgându-i linii și strângând-o cu blândețe.
Apoi, cu un rânjet diabolic, încep să o sărut în locurile în care în urma cu câteva secunde îmi erau mâinile. Ea tresare de suprindere, dar mă bucur că nu se împotrivește.
Bărbăția mea reacționează ca de fiecare dată, neavând nevoie de prea mult pentru a se întări. Uneori doar să mă gândesc la Amanda în ipostaze indecente este de ajuns.
Vreau mai mult, așa că urc cu sărutarile, ridicându-i părul pentru a putea ajunge la gâtul ei subțire. În momentul în care buzele mele îi ating pielea, ea scoate un sunet de plăcere.
Îmi îndrept spatele atunci când se întoarce și ne privim în ochi, la fel de tulburați și excitați amândoi. Dar asta nu durează mult, căci imediat mă aplec și îi sărut buzele, ea răspunzându-mi cu multă dorință.
Mâinile mele, fără prea mult timp de gândire, îi găsește capătul bluzei și începe să-l tragă tot mai sus, iar Amanda, Slavă domnului, nu se împotrivește nici de această dată. În câteva secunde rămâne fără ea, doar în sutienul mov. Mă îndepărtez și o privesc, iar instinctiv, îmi trec limba peste buza de jos.
Fără doar și poate, Amanda este frumoasă și sub haine.
Devine încordată când vede că mă aplec spre sânii ei, dar nu mă oprește nici atunci când încep să îmi trec buzele peste pielea descoperită, la cea acoperită neavând acces, încă.
― Ești atât de frumoasă! îi șoptesc printre sărutări, dorindu-mi, dintr-o dată, să scap de hainele de pe noi.
Degetele ei ajung în părul meu, parcă temându-se că mă voi opri. Asta îmi dă imboldul de a începe să mușc ușor, doar cât să-i provoace plăcere și să o aducă până în acel punct care desparte plăcerea de durere.
Respirăm sacadat, dându-ne de gol excitarea și dorința copleșitoare.
Îmi strecor mâinile sub ea, dorind să desfac sutienul, dar Amanda se grăbește să mă prindă de încheietură. Înghit în sec, temăndu-mă de ceea ce va urma. Temându-mă de respingere.
Îmi ridic privirea, iar ea îmi spun un nu foarte clar prin clătinarea capului în repetate rânduri. Are ochii înlăcrimați și obrajii roșii.
Fi-rar! M-am săturat de reticența ei, mai ales când știu că este din cauza iubitului ei mort.
― De ce nu, Amanda? o întreb, vrând să-mi spună chiar ea de ce nu mă vrea.
Iau telefonul de pe noptieră și i-l pun în față, privind-o cu maxilarul încleștat.
Poate nu m-aș fi enervat atât dacă nu mă lăsa de la bun început să încep asta. De fiecare dată pare dispusă să meargă mai departe, dar apoi, din senin, se răzgândește.
,, Nu mă simt pregătită, Blaise. Te rog, nu te supăra! "
Mă privește cu rugăminte în ochii ei tulburi. Eu o privesc, cel mai probabil, cu o expresie de enervare, dezamăgire și alte sentimente asemănătoare, căci, în momentul ăsta, le simt cum îmi devastează fiecare colț din interiorul meu.
― De ce nu te simți pregătită, Amanda? Lasă-mă să ghicesc! Mike, nu? Te simți vinovată. Vrei să fie Mike în locul meu? pufnesc.
Se încruntă și clatină din cap. Pare daranjată de cuvintele mele, dar și eu sunt deranjat de respingerile ei.
Mă ridic în picioare și fac câțiva pași, încercând naibii să mă calmez.
Scrie ceva, dar sunt prea dat peste cap ca să citesc.
― Acum voi fi nevoit să fac concurență cu un tip mort? mă răstesc. De de mai ești aici dacă nu ai trecut peste? Ai impresia, cumva, că sunt șervețelul tău?
Se ridică în picioare și își trage bluza peste cap cu mișcări rapide și bruște. Dacă am văzut bine, mai are puțin până să izbucnească în plâns.
― Îmi pare rău, Amanda, dar nu cred că vreau asta! rostesc pe un ton apăsat. Mi-am deschis suflet în fața ta, dar cred că nu am făcut cel mai nepotrivit lucru, având în vedere că tu îl iubești pe Mike!
Mă privește furioasă și vine către mine cu pași mari. Nu mă așteptam la asta ― la palma pe care mi-o trage.
Îmi strâng maxilarul cu furie.
Își ia telefonul din pat și scrie rapid, timp în care eu o privesc încă nervos.
,,Nu este așa, Blaise! Nu este vorba că îl mai iubesc. Este adevărat, mă simt vinovată, dar nu este același lucru. "
― Vinovată că ce? mă răstesc.
,, Pentru că el nu mai este aici, iar eu sunt. " scrie.
Lacrimile îi curg pe obraz.
Expir cu putere, apoi, clătinând din cap, ies din dormitor, ușa trântindu-se în urma mea.
Tot ce am putut înțelege din răspunsul ei a fost că și-ar dori ca Mike să fie aici.
Iar asta, fir-ar să fie, mă doare.