― Unde pleacă? întreabă Alec.
Blaise se pierde în mulțime fără să ne arunce măcar o privire. După poziția corpului îmi dă impresia că este încordat.
― A spus că merge să își mai ia o bere, ridică Lidia din umeri.
Mă întreb a câta bere o fi.
Jocul continuă, iar eu am învățat să nu mai aleg niciodată provocare. De data asta cea care mă întreabă este Aria, iar ea are destul bun simt și compasiune încât să mă întrebe doar dacă am fost vreodată beată. Răspunsul meu a fost nu. Nu am fost niciodată beată.
Blaise nu a venit deloc înapoi. Mă întreb dacă o mai fi pe aici sau dacă a plecat. Sper că prima variantă este cea bună pentru că nu vreau să cred că a condus după ce a consumat alcool. Mă aștept la asta de la el, pâna la urmă este Blaise și nu ar fi prima dată când face asta.
Deodată, în timp ce sticla se învârtea, oamenii devin bizar de agitați. Toată lumea, chiar și cei care abia mai stau pe picioare, se îngrămădesc spre ușa de la ieșire ca și cum fug din calea unui incendiu sau ceva de genul.
Ne privim unii pe alții cu sprâncenele în sus, apoi ne ridicăm și pornim și noi pe urma lor. Agitația mă cuprinde și pe mine, deși habar nu am de ce. Dar ceva clar a provocat toată chestia asta.
Durează ceva până să reușim să ne facem loc printre ei, iar atunci când ies văd că s-a format un cerc de oamenii, în jurul cuiva. De fapt, în jurul a două persoane care se bat pe iarbă.
Acum îmi dau seama că oamenii nu erau agitați, erau extaziați. Erau fericiți că au ce bârfi în următoarea săptămână.
Inima îmi sare în sus, apoi îmi coboară până în stomac. Înainte să-mi dau seama ce fac, fug spre ei, încercând să-l trag pe Blaise de pe Zeyn.
Ăsta este unul din momentele în care îmi doresc să pot vorbi, că multe aș mai scoate acum pe gură.
Blaise mă ignoră, trece pe lăngă mine și îi mai dă un pumn lui Zeyn, acesta scuipând imediat sânge. Tot Zeyn mai are și nasul sângerând. Îl analizez rapid pe Blaise, dar nu găsesc nimic suspect până acum.
― Blaise! strigă Lillien, venind și ea în fugă spre el, luândul de celălat braț, căci de unul țin eu.
El se scutură de noi și ne privește urât. Este beat.
― Nu va băgați! urlă el. Amanda, pleacă dracu' și nu te băga!
Poate ar trebui să fac asta, îmi spun. Ar trebui să-mi mișc dracu' fundul de la petrecerea asta oribilă și să-l las pe Blaise să-l nenorocească pe Zeyn din cine știe ce motiv stupid. Până la urmă va chema cineva poliția și atunci Blaise va fi arestat și bagat într-un rahat cât el de mare.
Dar nu fac asta. Nu pot. Dintr-un motiv pe care nu-l înțeleg, îl prind și mai tare de braț.
― Ai terminat, omule? Haide, să văd ce poți! se răstește Zeyn, scuipând încă sănge.
Blaise, cu și mai multă furie, fără să țină cont că eu și sora lui îl ținem de braț, merge spre el ca un taur furios. Orice a făcut Zeyn, l-a enervat teribil.
Se pregătește să-l lovească, dar eu îmi iau inima în dinți și mă așez în fața lui, căutându-i privirea. Mă simt ca într-un carusel. Știu că nu sunt în pericol, însă tot îmi este frică.
Clatin din cap rapid, iar ochii lui îi găsesc pe ai mei. Are maxilarul strâns, la fel ca și pumnii. Nu m-ar lovi, nu? Nu pot spune că îmi este teamă că mă va lovi, nu cred că Blaise ar face așa ceva vreodată.
― Pleacă, Amanda. Dă-te!
Neg din nou și îmi pun mâinile pe umerii lui, încercând să-l calmez prin orice metodă. Deși este beat, încă este stăpân pe el.
Atenția lui se îndreptă din nou spre mine. Ochii luinalbaștri și reci trec peste toate formele mele, apoi se opresc la buze. Dumnezeule! La buzele care l-au sărutat pe Alec. Parcă ne gândim la același lucru, căci strânge din maxilar din nou.
― Calmează-te, o aud si pe Lillien spunându-i, dar tot ce se află în jur nu ne atinge.
Muzica, gălăgia, vocile oamenilor, totul rămâne în doar sunete care nu ajung la urechile noastre. Parcă suntem prea adânciți unul în altul. Aud și vocea lui Noah și a lui Alec, dar le ignor. Mă concentrez pe Blaise pentru că trebuie să se calmeze.
― O, haide, te oprește o fată? strigă la el Zeyn, iar Blaise își revine la realitate.
Mijește ochii la el și încearcă să mă dea din calea sa, însă eu nu sunt decisă să renunț atât de ușor.
Îl iau de mână și îl implor din priviri să nu facă nimic necugetat.
― Amanda, du-l acasă, îmi spune Lillien, iar din tonul ei îmi dau seama că este la fel de speriată ca și mine.
Cum să-l duc eu acasă? De de m-ar asculta Blaise pe mine?
― Du-l acasă, Amanda, se maimuțerește Zeyn. Are nevoie de cineva să-l îngrijească.
Nu-mi este greu să-mi dau seama de faptul că Zeyn este la fel de beat. Oh, Doamne, dacă până acum nu se suportau, acum este mult mai rău.
― Taci, taci, idiotule! se răstește Alec la el.
Și colac peste pupăză, Noah vrea și el să sară la Zeyn, dar Alec îl oprește.
Oftez frustrată și încă ținându-l de mână pe Blaise, îl trag după mine. Evident, nu mă ascultă. Mârăie ceva și își desprinde mâna.
Îl privesc disperată. Ochii lui sunt tulburi și furioși. Dacă nu-l iau de aici nu va ieși nimic bine. Nu știu ce să fac, habar nu am cum să-l conving pe Blaise să mă asculte. Pe mine mă consideră doar una din multele fete care i-au picat la picioare, mi-a spus asta. Nu am nici o influență asupra lui, dar trebuie să fac tot posibilul.
Aș fi scris ceva pe telefon, dar îmi este teamă că în neatenția mea el îl va lovi din nou pe Zeyn. Maxilarul mi se strânge și îl prind din nou pe Blaise de mână. Dar blând.
― Ce-i Amanda? oftează el, aruncând priviri ucigătoare spre Zeyn. Ce-ţi pasă?
Sunt frustrată că nu mă privește, așa că îmi pun mâna pe orazul lui și îl fac să se uite la mine. Este surprins de apropiera mea, chiar și eu sunt, dar nu îmi pasă. În momentul ăsta nu-mi pasă că Alec ne privește ciudat, că oamenii vor bârfi mâine.
Îl implor pe Blaise din priviri. O mână i-o țin pe obraji, iar pe cealaltă mi-o împletesc cu cu a lui.
După câteva secunde, mormăie ceva și se desprinde din nou de mine. Am impresia că se va năpusti din nou pe Zeyn, dar el se îndepărtează în partea opusă, mergând spre locul în care mai multe mașini sunt parcate.
Aproape că-mi vine să strig spre cer și să-i mulțumesc Domnului.
― Amanda, o aud pe Lillien. Nu îl lăsa să conducă.
Încunviințez și mă iau după el. Blaise merge cam împleticit, dar nu într-atât de tare încât să aibă nevoie de ajutorul meu.
Îi aud pașii în spatele meu, dar nu se apropie atât de mult. Sunt confuz, habar nu am ce au însemnat toate privirile alea, dar m-au făcut să cedez.
Idiotule ăla de Zeyn și-o poate lua în altă zi. Și-a meritat-o și în seara asta.
Ajung la mașină și scot cheia, pregatindu-mă să o introduc în contact, dar blonda se postează în fața mea și își deschide palma, uitându-se cu subînțeles la mine.
În toată furia și frustrarea mea, îmi las capul pe spate și râd ca un nebun. Ea chiar crede că o voi lăsa pe ea să conducă? Ce, am înnebunit? Încă îmi amintesc ziua în care a condus ea și a părut că mergem la o înmormăntare. Îmi amintesc la fel de bine ca momentul în care s-a sărutat cu idiotul de Alec. Doar că ce am simțit... Au fost, totuși, situații diferite.
― Doar nu vorbești serios! exclam, înghițindu-mi râsul.
Își scoate telefonul și îl butonează rapid. Deja a devenit o obișnuiță să o văd cu telefonul în mână.
,, Foarte serios, Blaise. Vrei să mori? "
Îmi dau ochii peste cap și mă sprijin de mașină. Oamenii de la petrecere s-au împrăștiat din nou așa că înafară de muzică și lătraturi nu se mai aude nimic în beznă.
― Ți-ar păsa dacă aș muri? o întreb rânjind.
Se uită fix la mine. Nu zâmbește, nu râde, nu se încruntă, doar se uită.