Nu-mi vine să cred că el este aici. Să fie doar o coincidență sau mă urăște atât de mult și a venit aici intenționat, să mă chinuiască?
Lidia ne face cu mâna și vrea să se așeze lângă mine, însă Blaise îi spune ceva la ureche, iar în locul ei se așază el.
Ce naiba?
Și Alec pare surprins să-i vadă aici.
Aș vrea să cred că este o coincidență, dar aș fi mult prea naivă ca să mă las prostită în felul ăsta. Mă uit în față cu tot trupul încordat și iau o gură de popcorn pentru a părea indiferentă.
― Ce faceți aici? îl întreabă Alec, drăgându-și glasul.
― Am venit să ne uităm la un film, evident. De ce? Vă deranjăm? întreabă și se uită în special la mine.
Aprob din cap în timp ce privirea mea aruncă fulgere, dar el se preface că nu vede.
― Nu, este destul loc pentru toată lumea, răspunde Alec fără va vadă gestul meu.
El este prea drăguț ca să-i spună adevărul.
Filmul începe, iar în sală se face liniște. Deși trec zece minute de când filmul rulează eu nu mă pot concentra. Brațul lui Blaise este foarte aproape de al meu, iar mirosul lui îmi ajunge până la nări cu ușurință. A trecut doar câteva ore de când ne-am sărutat, iar amintirea atingerilor mă face să mă simt incomod. El este la o întâlnire, iar eu la fel ― la una falsă. Pare că avem o întâlnire dublă, iar asta este mai mult decât jenant.
Tresar când îmi duc mâna la popcorn și îi loc să ating cutia, ating mâna lui care la rândul ei s-a întins spre cutia de pe picioarele mele. Ochii mi se măresc. Îmi trag mână ca arsă și privirile ni se unesc prin semi întunericul din sală. Toată lumea înafară de noi se uită la film.
Și Lidia are popcorn, așa că de ce mănâncă de la mine?
Aș vrea să-i pot citi în momentul ăsta expresia de pe chip, dar este ca o carte închisă. După copertă nu te poți lua întotdeauna.
Ne desprindem privirea cu greu. Încerc din nou să ajung la popcornul meu și de data asta și reușesc. Încep să cred că Blasie se servește de la Lidia, dar imediat după ce iau mâna apare a lui. Ia două bucăți și le bagă în gură rânjind. Îmi dau ochii peste cap, dar îl las să mănânce de la mine fără să protestez într-un fel.
Filmul este aproape pe sfârșite când Alec se apleacă și îmi șoptește la ureche că i se pare foarte ciudată apariția prietenului său. Chicotesc, iar cu coada ochiului îl văd pe Blaise privindu-ne cu maxilarul strâns. Sunt absolut sigură că nu a auzit ce a spus Alec, așa că de ce se uită așa?
Câteva minute mai târziu ieșim toți din sala de cinema. Eu rămân în spate cu Alec sperând că Blaise cu Lidia vor pleca, dar nu am norocul ăsta, căci ei se opresc lângă noi.
Blaise este foarte distant față de însoțitoarea lui, iar asta îmi umple mintea de gânduri pe care nu le doresc. Nu este treaba mea! mă cert singură.
― Ce faceți acum? întreabă Blaise, băgându-și mâinile în buzunare.
Alec se uită la mine așteptând să spun eu. Îmi scot telefonul din buzunarul blugilor și scriu:
,, Acasă. Este deja târziu."
Întorc ecranul pentru a fi în văzul tuturor.
― Eu nu vreau să merg acasă și în nici un caz nu vreau să mă întorc la muncă, se plânge Lidia. Blaise, mergem într-un club?
― Nu, chiar este târziu. Voi merge și eu acasă. Încă mă doare capul de noaptea trecută, rostește el, iar inima mea o ia razna.
Multe lucruri s-au întâmplat noaptea trecută, lucruri care au degenerat în altele.
Privirea lui mă încălzește din cap până în picioare și îmi provoacă o stare foarte bizară. Pur și simplu nu-mi mai găsesc locul, mâinile mele se mișcă încontinuu pe breteaua genții.
― Of! bolborosește ea supărată. Îl prinde de braț și se lasă cu capul pe umărul lui ca și cum l-ar implora să mai stea. Dacă vrei pot veni la tine.
Mă uit la un cuplu care se sărută în mijlocul clădirii, apoi mă uit la băiatul care vinde popcorn doar pentru a nu fi atentă la conversație, dar urechile mele sunt atente și fără voia mea. Înghit în sec încercând să scap de senzația de nod în gât care mă deranjează.
― Nu, poate altă dată, îl aud răspunzându-i și îl văd îndepărtându-se de ea subtil. Amanda, putem vorbi puțin?
Cand îmi aud numele un fior îmi străbate fiecare mușchi, iar inima îmi sare atât de tare încât o simt până în gât.
Neg din cap printr-un gest scurt, dar el se încruntă cu o figură încăpățânată. Alec îi aruncă o privire de avertizare pe care Blaise o ignoră cu desăvârșire. Lidia nu înțelege ce se petrece și de ce dintr-o dată tensiunea deja existentă este pe cale să erupă.
― Amanda, trebuie să vorbim! repetă el și de data asta nu sună deloc a rugăminte. De fapt, nu sună a Blaise care face glume în orice moment.
― Nu vrea să vorbească cu tine, prietene! intervine Alec și îmi pune o mână pe braț.
― Nu te băga! mârâie blondul.
― Ce se petrece? ciripește Lidia confuză, dar nu primește nici un răspuns.
Alec și Blaise se dublează din priviri, amândoi cu maxilarele atât de strânse încât am impresia că dinții li se vor sparge dintr-un moment în altul.
Oftez, știind că doar eu pot pune capăt acestei lupte. Îmi pun mâna pe umărul lui Alec și îi transmit din priviri că am de gând să discut cu Blaise de o parte.
El oftează și aprobă din cap. Blaise o ia înainte, iar eu îl urmez până afară, în întuneric. Dintr-o dată se oprește și așteaptă să fac și eu asta, ca mai apoi să se așeze în fața mea.
― Ai spus că ai prieten, zice cu o voce tărăgănată.
Cum am putut uita acest detaliu? De dimineață i-am spus că cel din poze este iubitul meu, iar apoi am spus că am ieșit la o întâlnire cu Alec. Îmi dau o palmă mintală și îmi încrucișez brațele la piept.
― Amanda, prima dată ai spus că nu ai iubit, apoi mi-ai spus că ai. Am văzut nenorocitele alea de poze, adaugă strâmbându-se. Deci, care este adevărul ? Și ce întâlnire mai este asta? râde dintr-o dată.
Iau telefonul din buzunar și încep să scriu cu mâinile tremurânde din cauza situație.
,, Nu este treaba ta!"
El citește și pufnește nervos. Face un pas spre mine, unul mare. Gura mi se întredeschide, dar încerc să nu mă las copleșită.
― Ba este treaba mea, blondo!
,, De ce, mă rog? " scriu, dar nu înainte de a-mi da ochii peste cap. Îmi aduc aminte că azi dimineață era să-mi spargă telefonul de nervi. Am avut noroc că s-a ales doar cu bateria sub pat și ecranul puțin ciobit.
O expresie amuzată îi străbate fața.
― De ce? Probabil te gândești că sunt gelos, nu? mă ia peste picior și devine vechiul Blaise. Nu-ți fă speranțe, blondo! Vreau să știu doar pentru că Alec este prietenul meu, chiar dacă mă calcă pe coadă. Dacă ai un iubit atunci nu ai ce caută cu el!
Cântăresc în minte fiecare cuvințel pe care-l spune și ajung la concluzia că are dreptate. Nu este gelos, nu are cum. Știu că trebuie să îi spun că nu am iubit, nu am de ales. Îmi este rușine că am mințit și aș vrea să pot fugi, să mă ascund de el pentru totdeauna.
,, Bine, nu am iubit. Am mințit, mulțumit? " scriu și apoi îmi feresc privirea.
Se lasă liniștea, o liniște apăsătoare, dar totuși zgomotoasă din cauza sunetelor din oraș. Sunetul inimii mele se aude până în timpane.
― Bine. Nu mai contează, rostește dintr-o dată lejer, iar eu mă încrunt fără să înțeleg ce anume nu mai contează.
Se întoarce pe vârfuri și mă lasă singură cu mii de întrebări. Îmi vine să fug după el, sa-l întreb ce a vrut să zică, dar nu vreau să par disperată.
― Mergem? mă întreabă Alec, când ajungem înapoi.
Îmi pune o mână pe spate pentru un imbold, mână la care Blaise devine foarte atent.
,, Îhm, mergem".
Pumnii lui Blaise se strâng și, surprinzător, lipsește din nou orice urmă din amuzamentul și aroganța lui. Oare sunt singura care observă? Cel mai probabil este încă bulversat din cauza discuției pe care a auzit-o seara trecută. Aproape că uitasem de asta.
― Salut! Vorbim, îi spune Alec prietenului său apoi pornim amândoi spre ieșire.
Pot în sfârșit să răsuflu ușurată, dar până acasă mintea îmi stă tot la el. La felul în care s-a uitat la mine, la atingerea întâmplătoare a mâinilor noastre, dar mai ales la dimineața noastră. În mașină se lasă tăcerea, dar când parchează lângă cămin mă întorc către el. Nu știu dacă ar trebui să spun asta, sau nu, dar o voi face chiar dacă este ciudat. Poate el știa deja acest lucru, dar vreau să lămuresc situația.
,, Scuze pentru că le-am spus că este vorba despre o întâlnire" scriu cu greu, negăsind alte cuvinte mai potrivite. Ochii lui se îmblânzesc.
― Nu trebuie să îți ceri scuze, Amanda, nu m-a deranjat absolut deloc.
Zâmbesc ușor.
,, Acum toată lumea crede că între noi este ceva" .
El citește și un zâmbet larg îi colorează chipul.
― Nici asta nu mă deranjează!
Ce vrea să însemne asta? Îmi pun geanta pe umăr și întind mâna pentru a deschide portiera, dar Alec întinde mâna și mă prinde, oprindu-mă. Mă uit la el curioasă. Văd că se fâstăcește în scaun, iar asta îmi dă și mie o stare inconfortabilă. Mi se pare că se poartă destul de ciudat.
― Amanda, începe el și îmi dă drumul la braț că și cum și-ar fi adus aminte dintr-o dată că mâna lui a rămas acolo. Peste o saptămână este ziua mea de naștere și dau o petrecere la mine. M-aș bucura dacă ai veni ai tu.
Pe moment rămân blocată, oscilând dacă este o idee bună sau nu să mă duc. O să fie
și Blaise, sunt sigură, dar pe de altă parte ar fi cam nepoliticos să nu
ă duc după câte a făcut el pentru mine. Va trebui doar să stau departe de Blaise. Cât de greu poate fi?