Nu am de ales, îmi dau seama enervată. Mai bine nu veneam. Trebuia să-l las să plece singur, chiar dacă m-aș fi simțit vinovată. În sufletul meu știu că Blaise are nevoie de cineva și doar eu am fost prin preajmă, așa că eu trebuie sa fiu cu el. Chiar dacă ăsta înseamnă să merg într-un club de noapte, cu Blaise.
Închid ochii doar pentru o clipă, înjurând în gând, apoi oftând puternic, dându-mă bătută, mă oblig să ies din mașină cu o privire ucigașă specială pentru Blaise. El mă privește curios să-mi afle decizia, deloc deranjat de expresia mea.
,, Voi veni cu tine, dar să nu faci vreo prostie, Blaise! Te rog! " , scriu pe telefon, ca mai apoi să-i dau să citească.
Buzele lui pline se schimbă într-un zâmbet satisfăcut, iar după ce încuie mașina îmi face semn să pornesc în fața lui. Îmi dau ochii peste cap, dar merg în față, cu dorința de a se termina seara odată, sădită în sufletul meu.
― Mamă, ce fund bombat ai! exclamă dintr-o dată enervantul în spatele meu, făcându-mă să mă întorc spre el rușinată de observația neadevărată.
Îmi scot telefonul pentru a-l înjura, dar atunci numărul Lillienei îmi apare pe ecran și îmi dau seama că mă sună cu video. Inima începe să-mi bată mai tare, blocându-mi mintea, nici o idee nevenindu-mi. Ce-i voi spune? Nu vreau să înțeleagă greșit relația mea cu fratele ei, dar nici nu cred că este momentul să-i spun adevăratul motiv pentru care am făcut această nebunie. Cred că Blaise sau părinții ei trebuie să-i spună secretul familiei.
Telefonul încă sună, iar eu nu m-am hotărât ce voi face în continuare. Cred că Blaise îmi citește pe chip neliniștea căci în doi pași este lângă mine, uitându-se în telefon fără rușine. Dacă ar fi fost altcineva, iar el nu ar fi avut legătură?
― Am crezut că este iubitul tău când am văzut ce față ai făcut, îmi zice tărăgănat. Credeam că nu știai ce să-i spui ca să te scoți că ești cu un bărbat în club, mă rog, lângă club. În curând în club.
Între timp apelul se încheie. Inima mă apăsă din cauza vorbelor lui pentru că eu nu am un iubit. Iubitul meu a murit, iar asta mă doare atât de tare încât fiecare vorbă nelalocului ei deschide o rană adâncă. Hotărăsc că trebuie să-i spun asta, nu că mă dor vorbele lui, ci că nu am un iubit.
,, Nu am un iubit Blaise. Nu mai am." iar el citește în timp ce scriu, ochii lui albaștri mișcându-se frenetic. Aprobă din cap ca și cum ăsta ar fi un lucru evident.
― Când ai avut un iubit, vorbeai? mă întreabă, băgând și mai adânc cuțitul în inima mea. Oare el realizează cât de răutăcios este?
Probabil se gândește că nimeni nu ar sta cu o mută. Și bănuiesc că are dreptate, însă mie chiar nu-mi pasă de lucrul acesta. Nu am nevoie de vreun iubit sau ceva de genul ăsta, chiar dacă mă simt singură și mi-ar plăcea să am pe umărul cui să-mi pun capul, pe cine să îmbrățișez și buzele cui să le sărut. Dar nimeni nu poate fi acea persoană, decât Mike, iar Mike nu mai este. Se pare că voi îmbătrâni singură, concluzionez supărată.
,, Da, vorbeam." scriu pe telefon, chiar înainte ca telefonul să-mi sune din nou.
Oftez frustrată și pornesc spre club, doar pentru a pune puțină distanță între mine și Blaise. Faptul că stătea atât de aproape de mine îmi dădea peste cap toate gândurile și sentimentele.
― Nu-i răspunzi? mă întreabă, vocea lui auzindu-se destul de aproape de mine, ceea ce mă face să măresc pasul.
Ajung la întrebarea în club, așa că mă opresc o clipă în loc, astfel încât Blaise să ajungă în dreptul meu. Telefon încă sună cu video, iar asta mă agită. Nu vreau ca Lillien să se îngrijoreze pentru mine. Ea știe doar că am coborât în bucătărie după apă și cipsuri.
Îmi simt telefonul smuls din mână, și mă lup cu instinctul de a-l smulge la rândul meu din mâna lui mare și puternică. Apasă pe butonul verde de pe ecran și imaginea se deschide, dezvăluindumi-o pe Lillien, privind în telefon îngrijorată.
― A răspuns? vocea lui Noah se aude de lângă ea, și imediat părul scurt și buclat apare în ecran.
― Blaise? fac amândoi surprinși. De ce răspunzi la telefonul Amandei? îl ia la rost Lillien pe fratele ei.
Mie teamă de răspunsul pe care-l va da Blaise în locul meu.
― Am ieșit să ne distrăm, iar Amanda nu a vrut să ne fie stricată distracția de fața voastră enervantă, așa că abia am convins-o să mă lase să îi răspuns surioarei mele dragi, îi zice Blaise, iar Lillien își dă ochii peste cap, necrezându-l nici cât negru sub unghie.
El îndreaptă telefonul spre mine pentru a mă arăta Lillienei, care imediat își aproprie mai mult fața de ecran. Îi zâmbesc timidă.
― Te-a răpit, fată? Te-a luat cu forța, nu-i așa? mă întreabă suspicioasă, iar ca reacție, Blaise pufnește.
Neg din cap cu obrajii roșii.
― De fapt, intervine Blaise, ea a fost foarte insistentă pentru a veni cu mine. Eu am încercat să o opresc, dar și dacă aș fi târât-o din mașină nu aș fi scăpat de ea, fraților. Sunt mai mult ca sigur că ar fi fugit după mașină, pe cuvantul meu! îi zice Blaise amuzat.
― Cuvântul tău nu înseamnă nimic pentru mine, îi răspunde Lillien. Cine știe ce i-ai făcut de a venit cu tine, cum ai șantajat-o. Te cunosc!
Îi aud râsetul lui Noah, iar rușinea mea crește. De ce îi place lui Blaise să-și bată joc de mine, mereu?
― Credeți ce vreți.
― Cine are dreptate, Amanda? întreabă Noah, apărând din nou în spatele Lillienei, punându-și un braț în jurul umerilor ei. Să nu mai stăm să ne contrazicem.
Nici unul, îmi spun în gand, dar cea mai mare dreptate, dintre cei doi frați, o are Blaise. Bine, clar nu aș fi fugit ca un cățel părăsit după mașină, dar are dreptate când spune că eu am vrut să vin și că am și insistat. Deci, cu inima îndoită, fac semn către Blaise, lucru care-l face pe necioplit să râdă mândru.
― Ți-am spus? izbucnește el către sora lui care se uită la noi perplexă.
― Dar... de ce? îngâmă șocată și supărată că nu a avut dreptate.
― Lăsa că ne spune mâine, comentează Noah. Acum lasă copiii să se distreze!
Am impresia că se bucură că mă aflu aici cu Blaise și mă întreb de ce. Lillien deschide gura să spună ceva, dar ecranul se stinge, probabil stigându-l Noah.
Îmi bag telefonul în buzunar, ignorând ce spune Blaise, și mă grăbesc să intru în clubul din care răzbate cu putere muzica house. Imediat cum deschid ușa, din interior ies lumini albe, iar râsetele răsună peste muzică. Ezit o clipă înainte să intru, însă Blaise mă împinge de la spate, punându-mi mâna pe coloană, iar în stomac mi se zbate ceva. Am o reacție tare ciudată la atingerea lui, nici măcar nu pot să o denumesc plăcută sau neplăcută. Mai ciudat este că îmi amintește de Mike, mai exact de atingerile lui Mike. Surprinzător, simt același lucru, același sentiment. Asta mă face să mă scârbesc de propria mea persoană. Nu vreau să simt nimic pozitiv la atingerea lui Blaise.
Odată ce ieșim din holul îngust intrăm direct în sala uriașă în care agitația și țipetele sunt la ele acasă. Niciodată nu mi-a plăcut să merg în cluburi, nici cu Mike, dar Mike nu a insistat să-l însoțesc, astfel că în toată viața mea am fost în club decât de trei ori.
― Hai să comandăm ceva de băut, Amanda! îmi spune dintr-o dată Blaise, apropindu-se de urechea mea, provocându-mă să tremur din toate încheieturile.
Ne privim în ochi, parcă prea lung pentru a fi întâmplător, iar asta mă îngrozește. Mike, doar Mike, îmi spun în minte ferindu-mi privirea cu inima strânsă.
Ne îndreptăm spre barul înconjurat de oameni care-și așteaptă comanda cerută, iar în spatele tejghelei, un bărbat de culoare toarnă în pahare diferite băuturi alcoolice. Blaise se salută din cap cu mai mulți oameni, atât mai tineri decât el, cât și mai mari. Îmi aduc aminte că Lillien mi-a spus că se ocupă cu vânzarea drogurilor Ecstasy și mă întreb câte din aceste persoane sunt clienții lui.
Ne așezăm la rând, simțind încă privirea lui Blaise asupra mea. Eu mă uit în jos la degetele mele care se joacă cu materialul negru de dantelă pentru a-mi menține privirea ocupată. Mă uit doar cu coada ochiului la el și văd stupefiată că-mi prinde privirea și izbucnește în râs. Se aplecă spre mine și îmi spune la ureche pentru a se face auzit peste gălăgia infernală.
― Se pare că nu m-am înșelat, îmi spune, iar în voce i se simte satisfacția.
Mă uit la el încruntată, dându-i de înțeles că habar nu am la ce se referă.
― Prezența mea te emoționează.
Obrajii mi se înroșesc automat, dar încerc să ascuns asta printr-un hohot se râs neîncrezător. Se referă la ce a spus la masă, că din cauza emoțiilor nu pot mânca. Dar se înșeală, îmi spun cu tărie, nu am emoții în preajma lui, doar că mă simt... intimidată, atâta tot.
Îmi scot telefonul din buzunar și scriu cât pot de repede, degetele alunecându-mi cu viteză pe ecran.
,, Te înșeli amarnic. Înafară de enervare nu simt nimic."
Nu pare deloc afectat de răspunsul meu, din contră, chicotește scurt și dă din cap în genul te crede dracu'. Mârâi în gând în timp ce-mi dau ochii peste cap.
― Nu te-ar crede nici un puști de opt ani. Și crede-mă Amanda, eu am experiență când vine vorba de fete. Oh, dacă tot veni vorba de gagici, uite o fată mișto! exclamă, uitându-se după o roșcată care a trecut pe lângă noi și care s-a uitat provocator la Blaise.
Dumnezeule! Dacă aș simți ceva pentru ăsta mi-aș da în cap, îmi spun în minte, însă un strop de gelozie îmi provoacă reacția lui. Și nici măcar nu este atât de frumoasă roșcata vopsită. Mă oblig să mă gândesc la Mike și simt vinovăția curgându-mi prin vine. Dacă ar fi fost el aici acum ar fi stat altfel lucrurile, aș fi fost fericită, aș vorbi și aș zâmbi cu adevărat. El mereu mă făcea să zâmbesc.
Ajungem în față, iar Blaise nu se mai obosește să mă întrebe ce vreau să beau, ci cere el un suc coca cola pentru mine, iar el își ia o bere cu gheață. Îi arunc o privire aspră când îmi dă sucul, ignorând privirea lui inocentă.
― Cineva trebuie să conducă mașina când termin cu berile, îmi spune zâmbind. În seara asta voi uita că nu am părinți, adaugă, iar în stomac simt un gol.
Va fi o noapte de coșmar.