Râsul ei m-a luat prin surprindere cred că din cauza faptului că este prima dată când o aud râzând. Având în vedere și faptul că este mută nici nu mă așteptam să poată să râdă. Sunetele jucăușe și necontrolate pe care le scoate mă fac să o privesc câteva secunde mai mult decât ar fi normal. Și ea mă privește, iar toată situația devine într-un mod ciudat încordată si nedescifrabilă.
― De ce ați venit împreună? ne întreabă Lillien nebănuind situația dintre noi.
Amanda își scoate telefonul ca să-i spună ceva, dar i-o iau eu înainte.
― Am fost la o pizza împreună, îi spun nonșalant, în timp ce mă așez pe patul blondei. Amanda îmi aruncă acele săgeți specifice ei, așa că îmi dau ochii peste cap. Îți povestește Amanda restul. Eu mă car de aici înainte să mă omoare blonda.
― Hm, abia astept să-mi povestești cum de tu și idiotul ăsta ați fost la pizza împreună, îi spune soră-mea cu accent pe ultimul cuvânt.
Amanda este toată roșie la față din cauza insituarii cum că ar fi ceva între noi. Înainte să ies din cameră izbugnesc într-un râs sănătos la acest gând. Când am spus că Amanda nu este genul meu chiar nu am făcut o glumă. Este prea... cuminte pentru gustul meu.
Mă așez pe patul meu unde doar cu o clipă înainte a stat Blaise și îi susțin privirea Lillienei ca să priceapă că nu este nimic între mine și idiotul ăla. Nu înțeleg cum ar putea crede asta vreodată.
― Haide, spune! Adică scrie..., îmi spune așezându-se turcește. Ce mama mă-sii ai cautat cu Blaise la pizza?
,, M-a urmărit din holul căminului până în mașina mea și practic nu a vrut să mă lase în pace. Îmi era foame, așa că a trebuit să suport prezența lui dizgrațioasă".
Este purul adevăr.
― Orice ar fi să nu te lași prostită de el, Amanda. Crede-mă când îți spun că el nu se poate îndrăgosti. Te-ar face doar sa suferi.
El nu este Mike. Am izbucnit în râs când am auzit cuvintele ei. Mi-am dat seama și singură de felul lui Blaise de a fi. Se vede de la o poștă că este egoist, plin de el și nu ar putea în viața lui să fie doar cu o femeie. De fapt, nici măcar nu cred că ar putea să aibă o relație. Nici macar nu știu de ce mă gândesc la asta, până la urmă nu există nimic între noi.
,, Nu-ți face griji, Lillien. Nu am nici o intenție, Doamne ferește! Nu-mi place de loc de el, nu ai de ce să-ți faci griji." scriu pe telefon, iar în timp ce Lillien citește eu mă las să cad pe pernă cu un oftat.
― În regulă. Mă bucur să aud asta. Eh, și ce să facem noi astăzi? Am putea să...
A început să înșiruie o grămadă de lucruri despre ce ai putea să faci într-un campus, însă eu nu aveam chef de nimic. După tot ce s-a întâmplat simțeam nevoia să stau în pat și să mă gadesc la orice îmi trecea prin minte. La orice, dar nu la Mike și Blaise.
Privirile celor din jur mă fac să-mi doresc din tot sufletul să fac cale întoarsă spre camera mea de cămin, sau chiar acasă la mama și tata. Aveam dreptate azi dimineață, dar Lillien a insistat că nu se va întâmpla așa cum îmi este mie teamă. Dar, de ce ți-e frică nu scapi.
Se aud chicoteli și șoapte în jurul meu în timp ce mă îndrept spre sala de spaniolă, ținându-mi capul aplecat din cauza rușinii. Un băiat care pare genul acela care joacă fotbal în timpul liceului face semn spre mine și îi spune fetei cu care este ceva despre mine, clar.
― Nu cred! face fata, privindu-mă din cap până-n picioare. Nu. Blaise nu ar sta cu una ca ea. În plus, am auzit că este mută. Cine ar sta cu una ca ea? râde fata la urmă.
― Nu este urâtă, mormăie băiatul.
― Ce mai contează frumusețea când ești mută? rostește amuzată ea, rânindu-mă până în suflet.
Lacrimile amare nu mai au mult până când să-mi izbucnească, așa că ma uit în jurul meu după o cale de scăpare. Trec de ei și văd baia, iar ea devine locul unde mă adăpostesc. Mă uit în oglindă, spijinindu-mă cu mâinile de chiuvetă și clipesc des, încercând să-mi opresc lacrimile care încă se luptă să evadeze. Totul din vina lui Blaise. Îmi dau seama că Zayn și prietenii lui care-l însoțeau la Flying Pie Pizzeria au împrăștiat că eu și Blaise am avea o relație și asta doar pentru că Blaise s-a prefăcut că are ceva cu mine. Mă simt din nou că și cum i-aș păta imaginea lui Mike, chiar dacă știu că este o prostie. Mike nu mai este aici, m-a părăsit acum doi ani, m-a distrus, m-a lăsat să trec prin toate astea singură când eu credeam că voi avea mereu susținerea lui. Și chiar așa mă simt. Singură. Ca o frunză uscată luată de vântul puternic.
Deodată, ușa se deschide, iar o voce de fată se aude înainte de a o vedea. Este bruneta care stătea în brațele lui Blaise la acea petrecere.
― ...Blaise ar folosi-o doar pentru sex, și deja le-am spus asta la toți cei care cred că Blaise chiar are o relație cu muta aia. Dumnezeule! Cum măcar să creadă așa ceva? spune ea fără să mă vadă încă.
Fiecare cuvânt pe care-l spune este ca o piatră care mă lovește în stomac. Mă doare, mă arde, fiecare răutate din partea acestor oameni străini mie.
O privesc din oglindă, fără să mă mișc, fiind prea încordată. Este îmbrăcată provocator într-o pereche de blugi cu talie înaltă și un tricou până la buric, dezvelindu-i o fâșie de piele netedă.
― Ce ar avea ea special? continuă ea să-i spună prietenei ei vopsită roșcată, închizând ușa și abia atunci observându-mă.
Pentru un moment pare surprinsă, dar apoi chipul i se schimbă automat, devenind amuzată. Mă desprind de chiuvetă, vrând să plec cât mai departe de ele, dar roșcata mi se pune în față, blocând ușa. O privesc cu maxilarul strâns, pentru că deși poate sunt mută și uneori prea emotivă, nu sunt și proastă. Vrea să mă provoace. Poate de gura lumii îmi este frică, dar nu mi-ar fi frică de violență, așa că dacă mă va provoca nu voi întoarce și celelalt obraz.
― De tine vorbeam, îmi spune bruneta, dar probabil ți-ai dat seama, scumpo. Eh, ia spune! Ce treabă ai cu Blaise? Ți-o trage? mă întreabă rânjind, dar sub acel rânjet îmi dau seama că nu-i convine deloc.
Este geloasă. Poate că ar trebui să mă încânte acest gând, dar nu o face și tocmai pentru că eu nu vreau ca cineva să creadă că am ceva cu îngânfatul ăla. Încerc să-mi fac loc pe lângă ele, să trec, deși mi-aș dori să le pot spune ceva de bine. Am urât întotdeauna fetele ca ele, care se cred perfecte, și sincer mă așteptam ca la universitate să nu le mai găsesc. Însă se pare că nu este prea mare diferență dintre universitate și liceu, sau cel puțin nu în primul an.
― Haide, nu fi timidă! îmi spune roșcata, băgându-se din nou în fața mea. Băi, dar tu nu poți vorbi! exclamă că și cum i s-a aprins o scânteie în cap. Dar poți să scrii, nu-i așa?
Deja scot fum pe nas de furie, și de data asta îmi pun mâna pe umărul roșcatei și o împing din fața mea. Ai spune că Mike a fost lângă mine și mi-a dat curajul necesar, dar este o prostie. Doar el când trăia reușea să mă facă să am încredere în mine și să nu mă las afectată de bârfe și vorbe urâte, iar pentru un moment am simțit din nou acea încredere despre care vorbeam.
Roșcată aproape se deschilibrează, iar când reușesc să ies din baie o aud țipând că sunt nebună.
― Nu scapă ea atât de ușor! izbucnește și bruneta. Crede că dacă Blaise a ieșit cu ea la o pizza, probabil din milă, acum este importantă pe aici.
Asta este tot ce aud în timp ce plec, înghițindu-mi lacrimile. Mă lovesc de o persoană, dar o ocolesc și îmi continui drumul spre camera mea. Nu mai vreau să stau aici nici o secundă. Vreau să mă ascund din nou sub pernă, ca o lașă, pentru că asta și sunt.
Telefonul îmi piuie, dar îl ignor. Deja a început ora pentru că nu prea mai văd pe nimeni pe hol și când ies în curte observ că este la fel de gol. Inima îmi bate incredibil de rău, încât îmi face respirația greoaie, așa că mă opresc, sprijinindu-mi mâinile de genunchi. Încerc să mă calmez, dar în minte îmi răsună râsetele celor pe lângă care am trecut astăzi. Tuturor li se pare o bârfă bună că muta face sex cu târfa masculină. Totul a mers prea departe. Blaise ar face bine să stea departe de mine mult timp de acum în colo.
Îmi scot telefonul din buzunarul hanoracului și citesc mesajul pe care mi l-a trimis Lillien.
,, Am auzit ce se vorbește. De la ce naiba a plecat totul? "
,, De la idiotul de frate-to. Mă duc la cămin, Lillien. Nu mai suport să stau printre ei nici un minut în plus."
,, În regulă. Vin și eu imediat, scumpo."
,, Chiar nu este nevoie, nu are rost să-ți faci și tu absențe degeaba." îi scriu, iar apoi îmi continui drumul cu mintea tulbure.
Aș vrea să merg acasă, dar nu vreau să-mi dezamăgesc părinții. Îmi place să cred că Mike mă vede, așa că nu vreau să-l dezamăgesc nici pe el. Vreau să împlinesc această dorință pe care am avut-o amândoi, așa îl pot simții mai aproape de mine. Trebuie să fiu puternică ca să pot rezista impulsului de a da bir cu fugiții.
Când intru în universitate îmi dau seama că ceva este în neregulă. Privirile sunt mult mai insistente ca de obicei. Nu stau prea mult să zăboveac cu aflarea motivului pentru că apare Alec și mă prinde de braț, trăngându-mă într-un colț.
― Ea nu merita toate astea, Blaise, îmi spune el încruntat. Nu o cunosc, însă din câte am observat ea nu este ca toate celelalte.
Mă încrunt neînțelegând despre ce naiba vorbește. Probabil vede în privirea mea ceva, pentru că continuă.
― Tot campusul știe că tu ți-o tragi cu Amanda. Stai, ei nu Amanda îi zice, ci mută.
Ranjetul pe care l-am avut până acum pe față piere imediat auzindu-i cuvintele. Idiotul de Zayn a răspândit chestiile astea despre noi, sunt sigur. O să-i sparg capu imediat ce o să-l văd în fața ochilor. Știam că este un idiot, dar nu credeam că este atât de mare.
― Știi cumva unde este Amanda? îl întreb uitându-mă în jurul meu.
Un tip trece pe lângă noi și mă privește lung, scoțându-mă din sărite. Îmi smulg brațul din mâna lui Alec și mă duc țintă la idiotul ăla care face ochii mari suprins de răzbugnirea mea care mă surprinde chiar și pe mine. De obicei nu mă deranjează deloc ce vorbește lumea, însă de data asta parcă este altfel.
― La ce naiba te holbezi? îi urlu în față, apucându-l de tricoul verde și trăgându-l spre mine cu forță.
― Ce naiba, omule! exclamă tipul, un brunet.
― Spune-mi de ce naiba te uitai, slăbănogule! îi rostesc în față, printre dinți.
― Lasă-l Blaise, nu are rost! îl aud pe Noah din spatele meu, știind că atunci când iau foc nu mă pot abține. De fel nu sunt un om agresiv, însă când sunt călcat pe bec nu pot să îmi țin mâinile acasă.
Tipul se înroșeste la față și se uită în jur după cineva care să-l salveze, însă nu are cine să o facă. S-a sunat de oră așa că toată lumea este în sălile de curs, nimeni nu mai zăbovește pe aici, și chiar dacă ar fi cineva, nu cred că ar avea curaj să intervină.
― Spune-mi jigodie! mă răstesc din nou.
― Se vorbește că te culci cu acea mută, rostește el cu o voce care vrea să pară încrezătoare, însă bănuiesc că nu mai are mult până când face pipi pe el. Hai, omule, doar m-am uitat. Ce naiba?
― Amanda, nu muta, îi spun împigându-l, astfel dându-i drumul. Dacă te mai aud vreodată spunându-i așa, am să-ți sparg moaca aia.
― Pleacă! se răsteste Alec la tipul care încă stătea și se holba la mine, încremenit. De ce naiba te porți așa? mă întreabă Alec, postându-se în fața mea cu o privire dură.
El este mereu cu capul pe umeri, așa că nu mă miră faptul că nu-mi înțelege reacția. De fapt, pot să jur ca nici eu nu mi-o înțeleg. De ce mă afectează atât de mult?
― Lasa-mă, Alec! Ne mai vedem, îi spun iritat.
― Unde pleci? strigă după mine în timp ce eu merg cu pași mari și apăsați spre ieșirea din universitate.
― La Amanda.