Mi se încordă fiecare fibră din trup când îl văd pe Zayn venind către noi. Un om mai enervant nu am văzut în viața mea, iar faptul că ne-am bătut data trecută când ne-am văzut nu mă ajută deloc să-l plac mai mult. Habar nu am cine a fost de vină, dacă chiar a început el să mă calce pe bătătură sau nu, dar oricum ar fi, nu il plăcea nici înainte. Îl detest. Este un nemernic mai mare chiar și decât mine.
― Păstrează restul, Carolyn! îi spun când văd că vrea să scoată bani din borseta albă, așezată în jurul taliei subțiri pe care mi-am plimbat mâinile de zeci de ori.
Amanda este foarte grăbită, se ridică și își pune geanta pe umăr, ca mai apoi să plece spre ieșire fără un gest de salut. Ce mama mă-sii? Doar nu o să mă lase aici! La ora asta nu prea găsești taxiuri libere. Vreau să merg după ea, dar ne oprim amândoi când Zayn apare lângă noi și în loc să vorbească cu mine, după cum mă așteptam, vorbește cu Amanda care este roșie la față fără un motiv știut de mine.
― Hei, Amanda! o strigă el arătându-și dantura într-un zâmbet care mă irită. Ce mai faci? Nu te-am văzut astăzi la ora de spaniolă . Chiar ți -am simțit lipsa.
Amanda începe să se fâstăcească, obrajii i se înroșesc și mai tare, iar ochii i se cască panicați. Oare i-a făcut ceva nenorocitul? Numai acest gând îmi face spatele să se încoarde, iar pumnii să se strânga amenințător. Zayn îmi aruncă o privire încruntată și ușor suprinsă ca și cum doar acum m-a observat, însă știu că nu este așa. Încă de când a intrat în restaurant ne-a aruncat priviri curioase. După agitația pe care a cuprins-o pe blondă, realizez că ori i-a greșit cu ceva, ori el nu știe că ea este mută, iar Amanda este speriată pentru că nu știe cum să-i răspundă. Nu înțeleg de ce Amanda se ascunde atât, ce rezolvă? Până la urmă, oricum se va afla.
― Haide, Amanda! Să mergem, draga mea! îi spun afișând un aer superior lui Zayn, care continuă să se încrunte crezând cel mai probabil ca Amanda este una din armata mea de iubite.
Am făcut intenționat asta, dorind să-l țin departe pe acest mormoloc de blondă. Când am spus că este un nenorocit mai mare ca mine nu am exagerat absolut deloc. Dacă eu mă culc cu fete fără să le dau de înțeles vreodată că ar fi ceva mai mult între noi, el în schimb se culcă cu fete pe care le minte că le iubește tocmai pentru a le convinge să intre în patul lui, sau mă rog, prin diferite locuri. Și cred că a pus ochii pe Amanda, iar eu nu pot permite asta.
Ochii Amandei mă săgetează furioși, dar profit că nu poate vorbi și îmi pun un braț în jurul ei, afișând un zâmbet ștrengăresc.
― Ce faci Zayn? Văd că ți-a mai trecut din vânătăie de pe față, chiar și buza spartă este aproape vindecată, îi spun prietenos, însă înăuntrul meu simt un dispreț mult prea mare.
Amanda se preface că caută ceva în geantă doar pentru a se strecura de sub brațul meu. Mă rog în gând ca Zayn să nu-și dea seama de acest lucru.
― Mda, s-a vindecat, la fel ca vânătăie tale, îmi spune rânjind, făcându-mă să mârâi în sinea mea. Amanda, sper că este totul în regulă, îi spune blondei care se uită la el mușcându-și buza și aprobând din cap, cu o față care-mi dă de înțeles că vrea să scape din această încurcătură.
Aș mai fi stat puțin să mă amuz pe seama lui Zayn, dar doar aș chinui-o pe Amanda degeaba. I-am făcut cu ochiul lui Zayn și luând-o de braț am tras-o ușor afară din restaurant.
― Ne mai vedem! îi spun peste umăr enervantului care se uită la noi deranjat de faptul că eu plec cu fata și nu el. Mergi acasă, Amanda? o întreb pe aceasta imediat ce ieșim din restaurant.
Se smucește din mână mea furioasă, arucându-mi o privire care are darul de a mă face să mă simt vinovat că m-am folosit de ea pentru a-l scoate din sărite pe Zayn. Dar asta nu durează mult pentru că nu prea pot fi afectat de așa ceva. Astfel de sentimente nu au ce căuta în viața mea.
Amanda își scoate telefonul și o văd că scrie ceva cu rapiditate și furie, lovind cu putere cu degetele ecranul telefonului ei.
,, Ce naiba a fost asta? Ce a fost cu tot spectacolul ăsta?"
Ochii ei aruncă văpăi de foc. Cred că mi-ar rupe gâtul dacă ar putea, ceea ce mi se pare amuzant. Când vede că răspunsul meu întârzie să apară ridică mâinile în sus furioasă și pornește cu pași mari spre mașină, sânii ei albi sărind în sus, ceea ce-mi provoacă scula să se trezească.
― Este un idiot, Zayn ăsta! Ți-am făcut o favoare, crede-mă! îi spun urmâd-o.
,, Nu am nevoie de protecția ta, ți-am spus. Tot ce ai reuși ar fi să mă faci de râs, așa cum ai făcut și acum."
Bufnesc neîncrezător. Eu chiar i-am făcut o favoare, iar ea în loc să-mi mulțumească îmi spune că am făcut-o de râs? Cât de nerecunoscătoare poate fi! Urcăm în mașina ei și sincer să fiu mă mir că acceptă să merg cu ea. Pare că scoate flăcări pe nări de furie.
― Nu crezi că nu ar trebui să mai ascunzi faptul că nu poți vorbi? Până la urmă tu te faci de râs singură.
Nici măcar nu știu de ce am făcut asta. Ar fi fost mai simplu pentru mine să-i scriu că nu pot vorbi și astfel nici Blaise nu ar fi profitat de situația mea. M-am simțit oribil când el s-a dat drept un fel de iubit, asta mi-ar mai trebui, să se vorbească despre așa ceva, pe lângă faptul că sunt mută.
Înainte de accidentul care mi-a schimbat viața și i-a curmat-o pe a lui Mike, se vorbea mult în liceu despre noi. Eram acel cuplu invidiat și părea că nu ne vom mai despărți vreodată. Chiar și noi credeam asta. Ne cunoșteam încă de la grădiniță și pe lângă iubiți eram și prieteni. El a fost singurul meu iubit, iar când l-am pierdut pe el, cerul de deasupra mea s-a întunecat și nu a mai apărut soarele de atunci. Poate că acum zâmbesc, însă toată ființa mea este prinsă în acel trecut. Mi-am pierdut sensul vieții, calea pe care doream să o urmez. Am pierdut fiecare rază de speranță. Iar acum, să-l văd pe acest gagicar pretinzând în fața lui Zayn că este iubitul meu m-a enervat la culme. Mă simt ca și cum ar păta imaginea relației mele cu Mike. Nu mă simt pregătită de o relație, nici măcar în glumă.
,,Ce-ți pasă?" scriu pe telefon înainte de a porni motorul. Mi-aș fi dorit să nu fi acceptat să vină cu mine, oricum chiar nu înțeleg scopul. Dacă a vrut să mă facă de râs a reușit cu succes. Eu vreau să stau în umbră, iar el face ce face și mă scoate în evidență prin jocurile lui idioate.
― Nu îmi pasă în mod obișnuit, doar că sunt de părere că se va întoarce împotriva ta până la urmă. Nu cred că trebuie să-ți fie rușine cu ceea ce ești.
Mă uit la el cu o sprânceană ridicată în timp ce mă îndrept spre campus dorind să scap de Blaise cât mai repede. De când a devenit el psiholog? Nu-i vorba că îmi este rușine, doar că nu am simțit că ar fi momentul potrivit să-i spun acolo față de un restaurant plin de oameni. Și în plus, de ce m-aș chinui? Oricum o să afle și singur. Și nici măcar nu îl plac prea mult, dar tot mă interesează părerea lui despre mine. Oh, deja simt o durere sâcâietoare de cap, prezența lui Blaise lângă mine îmi dă toată dispoziția peste cap.
Nici unul dintre noi nu mai spune nimic tot drumul, ceea ce este o mare ușurare pentru mine. Trupul meu se comportă ciudat când îl aud vorbind, însă și acum când îl simt foindu-se în scaun. Când în sfârșit parchez într-un loc gol din parcarea universității, răsuflu ușurată. Aproape că sar din mașină imediat ce o opresc și îmi rețin dorința de a fugi direct în camera mea. Îl aștept și pe Blaise să iasă din mașină, iar apoi o închid.
Îi fac cu mâna bucuroasă că am scăpat de el și am pornit spre clădirea căminului. Dar ce să vezi? Nu sunt atât de norocoasă de fel. Pașii bocancilor lui se aud în spatele meu enervant de aproape. Dându-mi ochii peste cap, mă întorc către el nervoasă.
― Vreau să o salut pe soră-mea. N-am voie? se apără el ridicând mâinile în semn de apărare.
Clar se amuză pe seama mea. Mă irită atât de tare încât îmi vine să-mi smulg părul ăla perfect din cap. Cu ce am greșit de mi l-a trimis Dumnezeu pe capul meu? Cer prea mult o viață liniștită? Înjurând în gând tot drumul și grăbind pasul spre camera mea unde credeam că-mi voi găsi liniștea, sunt însoțită de Blaise care atrage toate privirile. Chiar și cele a băieților. Până când când am ajuns în cameră a fost salutat de cel puțin douăzeci de persoane ceea ce mi se pare frustrant având în vedere că eu în loc să primesc saluturi am primit doar priviri curioase.
Deschid ușa de la cameră, aceasta deschizându-se cu un scârțâit ușor, iar când intru o găsesc pe Lillien tolănită în patul ei și ascultând la căști. Aș fi zis că doarme, însă o dă de gol piciorul care îl fâțâie în sus și în jos, fiind sprijinit de genunchiul piciorului opus.
Nu ne aude intrând, dar în timp ce eu îmi las geanta pe scaunul de lângă ușă, Blaise o trage ușor de păr, făcând-o să tresară și să țipe speriată. Nu mă pot abține să nu râd, ceea ce îl ia prin surprindere pe Blaise care pentru prima dată mă privește altfel. Într-un fel ciudat și atât de diferit. Amuțesc dintr-o dată, luată prin surprindere. Mă simt ciudat în momentul acesta, gâtul mi se strânge ca un pumn, iar mâinile încept automat să-mi transpire. Acei ochii par mai pătrunzători decât ar fi normal, ceea ce mă intrigă.