Privirea lui mă cercetează din cap până în picioare, trecând înfumurat peste picioarele mele goale, urcând ușor spre fund, spre sânii conturați de materialul strâmt și apoi spre chipul meu îngrozit că îl vede aici. Lillien nu mi-a spus că frate-so ia parte la petrecere, dar la ce se aștepta capul meu sec? Și oricum, de ce mi-ar spune asta? Doar nu a devenit dușmanul meu după o întâmplare rea, nu? Așa sper... Felul în care m-a examinat mi-a dat fiori fierbinți pe șina spinării deși expresia lui nu exprima deloc apreciere.
― Blaise, am auzit niște bârfe despre tine, îi spune Lillien fratelui ei cu un zâmbet dulce.
Blondul deveni rigid, și aruncă o ochiadă spre mine parcă căutând ceva pe fața mea. Habar nu am despre ce bârfă se vorbește însă dintr-o dată devin foarte curioasă.
― S-au mai scos povești, intervine Noah amuzat, dar asta este cea mai tare!
Oare despre ce vorbesc?
― Mă doare-n bască, le răspunde el zemflemitor.
― În basca aia mică! exclamă Noah râzând, iar ca reacție începe și Lillien să râdă necontrolat, bătând cu palmele peste picioare.
Zâmbesc și eu din din cauza reacției lor deși nu mă prind despre ce vorbesc. Privirea răutăcioasă pe care mi-o aruncă Blaise mă face să-mi strâng buzele, oprindu-mi zâmbetul. Mama mă-sii! Tipul ăsta mă intimidează până la oase.
― După cum i-am spus și lui Alec, pot oricând să arăt mărimea sculei mele, rostește el plin de sine.
Auzindu-i cuvintele obraznice pe care le-a rostit fără pic de jenă obrajii mei se înfierbântează imediat, iar pentru o secundă ochii mei coboară spre șlițul blugilor mulați pe care-i poartă. Însă îmi feresc imediat privirea înjurându-mă în gând pentru gestul meu.
― Că veni vorba, unde a dispărut Alec? îl întreabă Noah uitându-se în jur după acest băiat pe care nu l-am mai văzut niciodată.
Deocamdată atmosfera este relaxantă doar pentru că sunt ocupați cu discuția lor la care eu sunt total pe dinafară. Stau în picioare lângă Lillien, încercând să-mi creez o aură în jurul meu cu scopul de a mă face invizibilă. Dar nu sunt într-un film cu ființe supranaturale, așa că doar mă folosesc de acest lucru pentru a mă simți mai în siguranță.
― A plecat să mai cumpere bere pentru că este pe terminate, îi răspunde acesta.
― Eu i-am spus că nu ne va ajunge, mormăie Noah. Încăpățânat că de obicei, așa-i trebuie!
― Vii cu mine până la baie? mă întreabă Lillien la un moment dat.
Aprob din cap ușurată că voi scapa de prezența lui Blaise măcar pentru câteva minute. Inima îmi bate mult prea tare în prezența lui, palmele-mi transpiră abundent și am o stare foarte ciudată. Sunt sigură că mă simt așa pentru că mă intimidează prezența lui, mai bine zis mă enervează la culme. Din sufragerie ieșim pe un hol unde sunt trei uși negre din lemn. Și aici se perindează persoane, un tip cu părul negru lung și prins în coadă înghite o pastilă ciudată. Mă uit în urma mea la el până când Lillien deschide ușa din mijloc și mă trage de mâna înăuntru.
Îmi scot telefonul din gentuță și o întreb curioasă: ,,Ăla se droga?" Lillien citește și izbucnește în râs, probabil văzându-mă atât de șocată.
―Ecstasy, mă informează așezându-se pe toaletă. Așa se numesc, adaugă râzând când vede că sunt grea de cap. Am încredere să-ți spun că idiotul de frate-mio împreună cu fraierii lui prieteni se ocupă cu asta. Probabil vede cât de îngrozită sunt de noua informație pentru că adaugă: Nu sunt niște droguri așa de puternice, dar oricum, mereu le spun că vor da de dracu' într-o zi. Nu vor să asculte, îmi zice ridicând din umeri.
,,Uau, Blaise, Noah și ...?" o întreb curioasă, deși nu este treaba mea.
― Și Alec. O să-l cunoști în seara asta și pe el.
Lillien se îmbracă înapoi apoi se duce la chiuvetă unde-și împrospătează machiajul.
― Deși toată lumea știe ocupația celor trei nimeni nu vorbește despre asta, nu îndrăznesc. Toți dintre ei, măcar o dată au cumpărat Ecstasy așa că nimeni nu vorbește. Și oricum, cred că la asta contribuie și teama pe care o au de cei trei.
,,Au motive să le fie teamă? " scriu și îi dau să citească Lillienei.
― O, da! Sunt renumiți pentru bătăile lor.
Noah nu pare a fi un bătăuș și scandalagiu, însă Blaise... Cu mușchii lui mari, tatuajele care-i împânzesc trupul, pare exact acest gen. Oricum, aceste informații au cântărit mult în mintea mea. Acum știu exact că senzația pe care o aveam lângă el se datorează instinctului meu care și-a dat seama ce fel de persoană este. Este genul de tip de care trebuie să te ferești dacă vrei să nu intri în belele.
Revin la locul meu și brunetă care era așezată de canapea revine în brațele mele, încolăcindu-și mâinile în jurul gâtului meu, zâmbindu-mi radiant. În ciuda bârfelor împrăștiate de tipa pe care i-am tras-o cu două zile înainte de a începe anul doi, fetele nu se contenesc să mă refuze, la fel cum nici eu nu le pot refuza pe ele. Adică ce nebun ar refuza o brunetă cu fundul apetisant și sânii generoși? Ce naiba? În nici un caz eu nu refuz.
Îmi las mâna să-mi alunece pe șoldul ei moale, dar o caut cu privirea pe blondă. Nu mi-a plăcut deloc rânjetul de pe fața ei când s-a vorbit despre scula mea. Nu mă interesează de vorbele celor din jur, dar al dracu să fiu dacă părerea ei nu-mi crează un disconfort. Probabil pentru că mi-o doresc o noapte în patul meu, să-i șterg rânjetul a doua zi când își va da seama că totul a fost doar sex. După fața timidă pe care o afișează îmi dau seama că vrea să pară ceea ce nu este, adică o fată cuminte. Cunosc foarte bine fetele ca ea, prin patul meu au trecut toate genurile de fete sau femei în toată firea.
― Nu vrei să ne retragem în dormitorul tău? mă întreabă bruneta a cărui nume nu l-am reținut. Ceva cu K... Karla? Hm...Să vedem dacă bârfele sunt adevărate, îmi șoptește la ureche, respirația ei caldă iritându-mă.
Sunt gata să accept însă atunci o văd pe Lillien venind, cu blonda urmând-o îndeaproape. Au devenit ca două siameze.
― Adu-mi o bere din bucătărie, te rog! îi spun brunetei încercând să scap de ea.
Aceasta face bot de rață, supărată că nu i-am acceptat oferta generoasă și se ridică, intrând în mulțimea de oameni. Cele două colege de cameră se așează pe canapeaua de lângă fotoliul în care sunt așezat. Lillien îi spune ceva la ureche și amândouă se hilizesc. Mă întreb despre ce vorbesc. La fel cum se întâmplă la toate petrecerile în jurul nostru se adună mai multe persoane, Noah, Alec care între timp a venit cu mai multe doze de bere, bruneta care s-a întors de la bucătărie.
― Cine vrea să se joace adevăr și provocare? strigă Noah spre ceilalți ocupați cu diverse lucruri.
― Mă joc eu, spune Alvaro care până acum dansa cu o tipă pe care am văzut-o la cursuri, dar cu care însă nu am vorbit vreodată.
― Și eu vreau să intru-n jocul vostru! exclamă partenera lui de dans. Apropo, numele meu este Callia. Al vostru îl știu, înafară de al tău, zice referindu-se la blondă.
Ascult și eu curios să-i aud vocea pe care să mă bată Sfântul dacă am auzit-o o dată deși este a doua oară când sunt lângă ea. Asociez cu trăsăturile ei o voce fină, ușor melodioasă, însă nu știi niciodată la ce să te aștepți. Ea nu răspunde, din nou, ci în schimb se uită la Lillien parcă cerându-i ajutorul. Ridic din sprânceană contrariat de comportamentul ei.
― Amanda, ăsta este numele ei, răspunde Lillien zâmbind radiant. Haide-ți, să începem jocul odată!
Și jocul începe fără ca cineva să mai dea importanță faptului că Amanda nu și-a spus singură numele. Dar în mine arde o dorință de a-i auzi vocea, așa că deși Lillien ne-a anunțat că Amanda nu dorește să se joace, eu am ignorat și am întrebat-o:
―Amanda, adevăr sau provocare?
Ochii ei se măresc considerabil de mult și din nou se uită la Lillien. Soră-mea deschide gura să spună ceva, dar eu continui să vorbesc, nedându-i ocazia să vorbească în locul ei. Nu știu ce joc joacă, dar nici nu mă interesează. Și data trecută, când am încercat să-mi caut cheile m-a ignorat, însă de data asta nu îi voi mai permite.
― Spune odată! Adevăr sau provocare? repet, aplecându-mă în față și rânjind.
― Blaise! exclamă Lillien încercând să îmi atragă atenția însă eu o ignor menținându-mi privirea batjocoritoare pe blondină.
― Ce ciudată ești! îi spune Alvaro, dându-i un cot Calliei care izbucnește în râs, fără să piardă ocazia să umilească pe cineva.
Ochii Amandei se umple dintr-o dată de lacrimi accentuându-i culoarea de verde, împrospătând-o. Pentru o clipă mă pierd în ei, dar mai apoi încerc să-mi revin.
― Las-o dacă nu vrea să joace! intervine Noah. Hai să trecem mai departe!
Dar eu nu mă pot da bătut.
― Vorbește! Ce naiba, blondo?
Vocea mea a sunat foarte batjocoritoare, dar în realitate sunt doar curios. Se crede prea superioară pentru noi de nu vrea să vorbească?
― I-a mâncat pisica limba! exclamă râzând Alvaro, începând deja să mă irite.
Dintr-o dată Amanda sare în picioare și o ia la fugă printre oamenii care au asistat la tot balamucul curioși de insistența mea de a o face să vorbească, dar și a ei să tacă. Poate că am exagerat puțin.
― Nu poate vorbi, imbecilule! mârâie printre dinți Lillien, drept în fața mea, ca un câine.
Este atât de aproape încât să aud doar eu ce spune. Clipesc des neînțelegand noua informație. Creierul meu nu reușește să o proceseze. Cum adică nu poate vorbi? Este mută sau...? La dracu! Cât de prost pot fi?!
Mă ridic în picioare și fug după ea, rugându-mă să o prind din urmă.
― Blaise, unde pleci? strigă bruneta după mine însă eu o ignor și continui să fug, câutând-o cu privirea pe Amanda.
Picioarele mele lovesc cu putere scările în timp ce le cobor în pași grăbiți, iar lacrimile îmi încetoșează vederea. Puteam să iau liftul însă nu am răbdare să aștept să urce până la etajul opt și apoi să stau pe loc așteptând să coboare. Simt nevoia să alerg, poate așa pot să-mi consum energia negativă care a năvălit în sufletul meu fără să o pot potoli. Știam că se va întâmpla și asta, dar am sperat că mai pot trage puțin de timp. Am vrut să mai fiu o fată normală încă puțin. Nu am dorit să mai fiu fata mută, ciudată, care a pierdut o persoană atât de iubită și fără care viața ei este un mare rahat. Cât de idioată am fost că am crezut că universitatea va fi o experiență plăcută! A început de o zi și nu exagerez deloc când spun că mai rău nu era posibil. Am fost încă de la început pe prăpastie unde mă țineam de o sfoară deteriorată care avea să se rupă clipă de clipă. Și tocmai s-a rupt, iar impactul cu solul este mai dureros decât mă așteptam. Poate că nu mi-a lăsat răni fizice, însă cele sufletești sunt mult mai dureroase. Când viața te lovește tot ce poți face este să accepți fiecare lovitură, însă ideal ar fi să devi mai puternic de fiecare dată. Dar eu sunt prea slabă. Ultimile lovituri au fost atât de puternice încât m-a schilodit, așa că și puterea mea a scăzut. Mă simt mult mai sensibilă și vulnerabilă.
Prima dată îl aud strigându-mă cu putere, dar totuși atât de blând. Am ajuns abia în fața blocului unde petrecerea încă este în toi. Stelele sunt presărate pe cerul întunecat ca niște diamante strălucitoare fără care viața nu ar mai fi la fel. Când îmi iau ochii de la înaltul cerului înstelat și îmi întorc puțin capul îl văd sărind cu agilitate ultimile trepte. Mă uit cu ură la el. Doar acest blond cu ochii atât de senini și o mutră atât de sexy este de vină pentru suferința care mă încearcă acum. El a fost viteazul care nu s-a putut abține să nu mă umilească față de toată lumea. Probabil știa că sunt mută și a vrut să-și bată joc și a reușit. Nu pot să-mi scot din minte privirile oamenilor care au asistat la umilința mea. Erau atât de entuziasmați de tot ce se întâmplă.
― Amanda, stai! strigă Blaise când o iau din nou la fugă spre parcarea unde mi-am lăsat mașina, dar nu mă opresc.
Îl urăsc și nu vreau să-l văd în fața mea.