Mă desprind de Alec, iar acesta își dă seama că se întâmplă ceva. Se întoarce și dă nas în nas cu un Blaise nervos.
― Blaise, spun repede, agitată, sperând naibii să nu facă un scandal din nimic.
Habar nu am cum vede el lucrurile, dar Alec îmi este prieten și atât. Nu există între noi ceva romantic, iar să dansez cu el nu mi se pare nimic greșit. Ar trebui și el să vadă lucrurile la fel, însă după privirea pe care i-o aruncă brunetului îmi dau seama că este pe departe de a avea o părere asemănătoare cu a mea.
Se întinde pe lângă Alec și mă prinde de mână, apoi mă trage cu forța lângă el. Alec se uită urât la gestul făcut de blond, dar nu comentează nimic. Așteptă ca Blaise să fie cel care începe. Eu mă rog doar să nu se exagereze.
― Ți-am spus dracu' să îți ți departe mâinile de ea, rostește Blaise printre dinți. Chiar nu te poți abține?
Alec stânge atât de tare din maxilar încât este vizibil. Trebuie să urle ca să se facă auziți peste muzică.
― Amanda este prietena mea, Blaise. Încearcă să te calmezi. În plus, nu este proprietatea ta. Poate alege cu cine să se împrietenescă, acum aruncă o privire spre mine.
Are dreptate în totalitate.
― Blaise, hai să vorbim afară, îl trag de încheietură spre ieșire, dar el este de neclintit.
― Dacă aș ști că îi ești doar prieten, nu aș avea nici o problemă, rânjește Blaise. Dar știu că inima aia a ta tânjește după ea.
Alec devine roșu în obraji, iar ochii mi se cască. Nu vreau să cred că Alec încă are sentimente pentru mine. Dar și dacă ar avea, atâta timp cât le ține pentru el, cât nu face ceva în sensul ăsta, oare este corect ca Blaise să-l atace așa? În plus, au fost prieteni și este atât de păcat ce se întâmplă. Și totul din cauza mea. Trebuie să repar asta cumva. Dar cum? Blaise este prea încăpățânat și gelos.
― Suntem doar prieteni, Blaise. Și este și prietenul tău.
Cu coada ochiului văd că deja am atras atenția asupra noastră. Îl strâng bine pe Blaise de mână și îl trag spre ieșire, aruncând o privire de scuză spre Alec. Acesta își dă ochii peste cap și îmi zâmbește ușor, liniștindu-mă. Este un prieten bun, păcat că Blaise nu vede asta.
Ieșim afară și el își smucește mâna, eliberându-se. Se uită la mine cu o mutră rigidă, așteptând să izbucnesc. Dar nu o fac, și, Slavă Domnului, nici el nu o face. Dumnezeule! Are noroc că-l iubesc atât de mult. Îi zâmbesc puțin și mă apropii de el, încojurându-l cu brațele. Se uită în jos la mine și surprinderea se poate citi în ochii lui frumoși.
― Blaise, șoptesc cu buzele lipite de jacheta lui. Îți amintești ce bine vă înțelegeați? Era prietenul tău cel mai bun.
Îl aud oftat exasperat.
― Așa, și? Nu pot fi prieten cu cineva care are ochi pentru iubita mea, pufnește.
Îmi ridic capul, dar rămân lipită de el. El nu mă atinge, stă cu mâinile în jos, iar trupul îi este încordat. Este supărat, nervos...
― Nu a făcut nimic în sensul ăsta. Nu s-a dat la mine. A fost doar un prieten bun. Ar trebui să vă dați o șansă. Să faceți ceva împreună, de exemplu.
Aproape că-l apucă râsul.
― Sigur. Hai că mă duc să-l invit la o pizza, ironizează.
― Nu fi rău! strâng din buze dezaprobator. Apropo, de unde știai că sunt aici? mă încrunt.
Mă ia de mână și mergem agale spre mașina lui, parcată puțin mai încolo.
― Mi-a trimis Noah un mesaj. Tocmai plecasem de la o cină de afaceri care s-a tot prelungit, se strâmbă. Tata este pornit să mă prezinte partenerilor lui și m-a târât astăzi peste tot.
Acum înțeleg de ce nu mi-a dat nici un semn.
― Nu vrei să ne întoarcem la petrecere? îl întreb, gândindu-mă că le-am lăsat pe Lillien și pe Aria acolo, fără să le spun că plec.
Clatină din cap.
― Nu, chiar nu am chef. Vreau doar să mergem la tine și să stăm în pat. Să ne uităm la un film sau să dormim, mă trage mai aproape de el și își pune brațul pe umerii mei.
Trag aer în piept pentru a-i simții mirosul și zâmbesc cu plăcere. Ador cum miroase.
― Sună bine. Mi-a fost dor de tine!
Îl văd zâmbind.
― Și mie mi-a fost, blondo.
Ajungem la mașină. Urc și îmi scot telefonul pentru a-i trimite un mesaj Lillienei prin care să o anunț că am plecat cu Blaise. Probabil că deja au aflat de la băieți, dar vreau să fiu sigură.
Blaise urcă la locul lui și pornește mașina. Pare căzut pe gânduri.
― Blaise, s-a întâmplat ceva? mă aplec puțin spre el, căutându-i privirea.
― Nu, dar vreau să te rog ceva.
― Sigur, orice.
― Mă bucur că spui asta. Vreau să stai departe de Alec. Mă deranjează să îl văd în preajma ta, explică când îmi vede figura surprinsă.
Mă las pe spătarul scaunului și încep să mă joc cu mâinile, enervată. Nu vrea să mă cert cu el, dar nu mi se pare deloc corect.
― Ești gelos? ridic din sprâncene. Pentru că nu ai de ce, să știi.
― Nu-mi place, Amanda, maxilarul i se strânge. Este îndrăgostit de tine, ce nu pricepi? Uite, voi încerca să mă port frumos cu el, dar tu vei sta departe de el până când eu voi fi sigur că nu mai are sentimente pentru tine, bine?
Nu sunt în totalitate de acord, dar mențiunea că se va purta frumos cu el mă face să mă gândesc la asta. Mă prinde de mână pentru scurt timp, privindu-mă adânc în ochi.
― Bine, dacă asta te face să te simți mai bine, suspin, strângându-i la rândul meu mâna.
― Nici nu ai idee, îmi răspunde serios. Oricum, mă ai pe mine. Îți sunt de ajuns, nu? Dacă nu, știu câteva persoane care s-ar bucura de prezența mea, încearcă să mă tachineze, dar nu se așteaptă la palma pe care i-o dau peste ceafă.
Râde în hohote, dar eu mă prefac bosumflată. Devine serios.
― Glumeam, iubito! Sunt doar al tău.
― Așa să rămână, mormăi, dar inima îmi crește.
Oare era posibilă o situație mai ciudată și mai stânjenitoare de atât? O susțin pe Lillien, chiar o fac, dar tot mi se pare ceva aiurea. Și știu că va fi pentru toată lumea, mai ales că părinții noștri abia așteptau ca Lillien să-și găsească un bărbat și să-l aducă acasă. Acum vor afla că Lillien are deja pe cineva, dar nu tocmai de sexul potrivit. Aș fi preferat să nu fiu aici, dar dacă ea se va simți mai bine cu mine aici, atunci voi sta.
― Îl văd cumva pe curajosul Blaise, având emoții? sprâncenele Amandei se ridică întrebător și ironic.
Îi place să glumească pe seama mea. Urcăm treptele, așa că profit de situație și o ciupesc de fund, ea fiind puțin în față. Țipă și se încruntă la mine, dar mi se pare că se abține cu greu să nu râdă.
― Te spun lui Alyson, mă amenință, chiar în momentul în care apasă pe clanță și intră înăuntru, în casa în care am copilărit și am atât de multe amintiri, mai plăcute sau mai puțin plăcute.
Sunt curios unde se va încadra amintirea zilei de astăzi. Va fi o zi bună, în care părinții mei se vor dovedi deschiși sau vor fi șocați și poate chiar nervoși? Din câte îi știu eu, sunt niște oameni înțelegători, dar totuși, oare chiar este atât de ușor să afli așa ceva?
― Altă dată, iubito. Astăzi va fi ocupată cu altceva. Nu trebuie să știe și că îți iubesc fundul ăla bombat.
Își evită privirea și știu că s-a înroșit. Închid ușa în urma mea și ne descălțăm, luând câte o pereche de papuci de casă. Ea dă să intre în sufragerie, dar o prind de mână și o trag în brațele mele. Își ridică ochii mari spre mine și îmi zâmbește cam agitată. Îmi pun o mână pe obrazul ei și mă aplec până când frunțile ni se ating.
― Blondo, diseară avem treabă, îi șoptesc, iar dacă până acum era roșie, acum se face ca un măr bine copt.
― Și peste două zile vin părinții mei, îmi șoptește la rândul ei.
Îmi piere tot cheful, după cum a vrut să se întâmple. Zâmbetul ăla victorios o dă de gol pe fată.
Mă desprind de ea și o privesc plat, până când izbucnește în râs. Clatin din cap și ne strecurăm în sufragerie, gasindu-l pe tata așezat pe canapea, răsfoind o carte despre afaceri. Mă întreb dacă așa voi fi și eu când voi deține firma asta, când el va intra la pensie.
― Bună ziua, Richard! salută Amanda.
― Amanda, Blaise! Mă bucur că ați ajuns, lasă cartea deoparte și se ridică în picioare, zâmbind.
― Salut, tată. Lillien a ajuns?
― Da, este cu mama ta în bucătărie.
― Merg și eu să le ajut, ne anunță blonda înainte de a pleca.
Mă așez pe un fotoliu, luând telecomanda în mână. Mă joc cu ea câteva secunde, cât se așterne tăcerea.
― Deci, ce citeai?
Tata ia cartea în mână și o aruncă spre mine. O prind în ultimul moment. Este grea și mare.
― De fapt, este pentru tine.
Ridic din sprâncene, curios. Da, exact cum am spus. Este despre afaceri. Tot ce trebuie să știi.
― Va trebui să o înveți, fiule. Așa ceva mi-a dat mie tatăl meu când am absolvit. Tu mai ai puțin până absolvi, dar nu strică să înveți de acum, mai ales dacă vrei o slujbă la firmă mai repede.
Mda, încă încerc să mă țin de promisiune. Să îmi iau o slujbă și să îi plătesc mașina tatei.
― Îmi dai și un test, ceva? mă strâmb.
― Nu, dar se va vedea la muncă dacă ai învățat sau nu, zâmbește cu cunoaștere.
Îmi dau ochii peste cap, deschizând câteva pagini la întâmplare.
Îmi ridic capul când le văd pe cele trei intrând înăuntru cu câteva platouri și vase cu mâncare. Miroase grozav. Îi fac cu ochiului Amandei, iar ea aproape că se împiedică. Se uită la mine urât și este observată de mama care zâmbește cu subînțeles spre mine.
― Blaise, lasă fata în pace! se încruntă.
― Nu-i fac nimic! mă apăr.
Mă uit la Lillien și îmi dau seama de la o poștă că este agitată și speriată. Îmi pare rău pentru ea. Este o chestie importantă în viața ei. Dezvăluirea de astăzi ar putea schimba situația acestei familii. Poate fi o ruptură, sau ceva mai plăcut, să devină mai puternică. Să nu mai existe secrete și ascunzișuri, iar Lillien să se simtă mai liberă. Să-i fie luată o piatră de pe inimă.
Știu cum m-am simțit eu atunci când am aflat adevărul despre mine, că am fost adoptat, și cum m-am simțit ținând secretul ăsta. Probabil că la fel de încărcați s-au simțit și Alyson și Richard, iar atunci când toate cărțile s-au dat pe față, chiar dacă a fost ceva nașpa pe moment, a devenit și mai ușor. Fiecare am simțit că o greutate ne este luată de pe inimă.
Cred că situația cu Lillien este destul de asemănătoare.
După câteva minute ne așezăm în jurul mesei, iar între mine, Lillien și Amanda, crește o tensiune atât de apăsătoare încât o poți tăia cu cuțitul. Habar nu am când Lillien va hotărî să vorbească, când va crede ea că este un moment potrivit, dar mie unul nu mi se pare nici un moment destul de potrivit. Nu este o veste pe care o poți dat fără emoții.
Amanda stă la mine, fără chef de mâncare. Se joacă mai mult cu friptura de pui din fața ei. Îmi pun mâna pe genunchiul ei și o mângâi cu mișcări fine, făcând-o să se foiască în scaunul ei. Îmi aruncă o privire cu coada ochiului, încercând să fie discretă. Urc puțin cu mâna, iar ea aproape că-și scapă furculița din mână.
Toți își întorc privirea spre ea în timp ce blonda mea devine roșie.
― Totul este în regulă? se interesează tata, privind-o mirat.
―D-da, se bâlbâie.
Îmi prinde mâna de sub masă și o oprește, aruncându-mi o privirea dojenitoare.
Zâmbesc pe sub mustăți și iau o gură din mâncare, dar adevărul este că nici eu nu am poftă de mâncare. Abia aștept ca Lillien să deschidă gura și să se termine odată tot chinul.
Probabil că cei doi observă că soră-mea este prea tăcută, adâncită în gânduri și nu face mișto de mine, cum îi stă în fire, așa că se privesc reciproc, apoi își întorc privirea spre ea. Mereu am știut să își vorbească prin simple priviri.
― Scumpo, ești bine? Richard o prinde de mână peste masă.
― Te preocupă ceva? o întreabă și Alyson, căutând un indiciu pe fața ei.
Acum este momentul, îmi spun. Dar Lillien pare prea panicată, așa că nu cred că va spune ce trebuie acum. Exact cum am crezut, începe să zâmbească, cam forțat, cei drept, și neagă.
― Sunt bine. Doar puțin... Obosită. Am învățat mult noaptea trecută.
Nu mă pot abține, băga-mi-aș. Chicotesc, dar încetez când Amanda mă ciupește de burtă. Nu vreau să fiu rău, sau ceva de genul, dar altă scuză mai bună nu a putut găsi?
― Mă bucur mult că te preocupă școala, draga mea, dar încearcă să te odihnești și să înveți ziua. Somnul de noapte este important.
Oh, dacă ar ști ei ce face fiica lor noaptea! Nicidecum nu învață. Mă mir cum de cred așa ceva, pe bune. Amanda mă vede încă amuzat, așa că îmi aruncă o privire nasoală și știu că mai bine tac dacă nu vreau să fiu certat după ce se termină masa. Cine știe, poate nu mă va mai lăsa să mă bucur de ea și de corpul ei dacă continui să o calc pe bec.
Îi trimit un pupic prin aer, sperând să o îmbunez.
― Voi avea grijă, mormăie Lillien.
― Așa să faci, zâmbește mama. Blaise, Amanda, de ce nu mâncați?
― Eu mănânc. Amanda este intimidată de prezența mea, repet ce am spus acum mult timp, tot la cină, dar într-o perioadă în care eu și Amanda nu ne suportam.
Toată lumea râde, aducându-și aminte. Amanda clătină din cap, dar tot zâmbește.
― Se pare că aveam dreptate și chiar era ceva între voi. Erați prea orgolioși ca să recunoșteați, își țuguie buzele mama, privindu-ne pe amândoi pe rând. Dar mă bucur că sunteți bine amândoi, împreună. Blaise nu putea găsi pe cineva mai bun ca tine.
Amanda zâmbește cu timiditate, iar momentul mă face să-i prind mână și să-i ridic degetele la buze, sarutându-i-le.
― Îți mulțumesc, Alyson. Apreciez că m-ați primit între voi cu atât de multă dragoste.
― Oh, Doamne! geme Lillien. Fac diabet.
Zâmbesc, mulțumit să o aud din nou printre noi. Dar totuși, uită de ce suntem aici, cu toții? Sper că nu vrea să de-a înapoi.
Cina se termină, așa că ne ridicăm de la masă și ne așezăm înapoi pe canapele, lăsându-i pe părinți să stea pe fotolii. Lillien îi șoptește ceva Amandei, iar aceasta o prinde încurajator de mână. A venit momentul? Îmi trec mână prin păr, încercând să mă pregătesc sufletește să văd lacrimi, pentru că sunt sigur că ele nu vor lipsi.
― Mamă, tată..., vocea ei este nesigură, astfel că îi face pe cei doi să fie foarte atenți și îngrijorați în același timp.
― Spune, scumpo! mama o privește cu nerăbdare și nervozitate, neștiind la ce să se aștepte.
Sunt absolut sigur că nu se așteptă deloc la ce-i va spune fiica ei.
― Vreau să vă spun ceva, dar să-mi promiteți că veți încerca să mă înțelegeți. Să nu vă consumați..., ochii ei se umple de lacrimi, iar buzele încep să-i tremure.
Înjur printre dinți, urând să o văd așa. Mai ales că nu sunt obișnuit.
― Lillien, ne sperii! Richard își încruntă sprâncenele roșcovane.
Roșcata își trage nasul și se uită la mine și la Amanda, căutând susținere. Spre surprinderea ei, a Amandei și chiar și a mea, îi întind mâna și o las să și-o pună pe a ei în palma mea. Orice ar fi, sunt aici pentru ea și vreau să știe asta.
― Eu...eu sunt lesbi, rostește cu voce tare, iar o liniște apăsătoare se lasă, dându-mi senzația că toată lumea a uitat și să respire.
După câteva secunde, Richard și Alyson se uită unul la altul, șocați. Mi se pare că încearcă să își de-a seama dacă au auzit amândoi același lucru și dacă nu cumva au avut halucinații. Apoi, își întorc privirea spre Lillien care aproape că plânge în hohote, rușinată și speriată de o anume reacție.
― Este în regulă, scumpo! șoptește Alyson, ridicându-se de la locul ei pentru a se strecura lângă fiica ei.
Îi dau drumul la mână.
Zâmbesc ușor când văd că se iau în brațe și se îmbrățișează, mama șoptind cuvinte de consolare în părul ei. Amanda pare cu adevărat ușurată.
― Este în regulă, zâmbește încă o dată Alyson, iar când își ridică capul văd că lacrimi îi curg pe față.
― Îmi pare rău, murmură soră-mea, privind în jos.
― Asta este, scumpo. Dacă ești fericită, și noi suntem, nu Richard? ne întoarcem toți privirea spre el și îl vedem împietrit.
Pare supărat. Se uită la soția lui și se ridică, părăsind camera în viteză. Strâng din maxilar, dându-mi seama că el nu este atât de fericit și probabil nu va accepta atât de ușor.