Următoarele două zile mă întâlnesc cu Blaise doar în oraș și ne pierdem timpul învățând prin cafenele, plimbându-ne prin parc sau dând ture cu mașina pentru a privi obiective frumoase din Portland pe care încă nu am avut ocazia să le vizitez. M-am concentrat și pe școală, urmând niște teste importante în viitorul apropiat.
Drumul spre casă a fost mai liniștit și mai lipsit de tensiune, dar totuși atât de emoționant. Pentru că am plecat de acasă despărțiți și ne-am întors ca un cuplu fericit, deși tristețea încă a planat deasupra lui. Știu că în adâncul lui spera să afle că mama lui îi ducea dorul și că-și regreta decizia, dar de fapt a găsit o poveste tulburătoare. A primit doar mai multă dezamăgire, dar partea bună este că i s-au deschis ochii și s-a apropiat și mai mult de familia lui, spre bucuria părinților lui adoptivi.
― Și cum merge la școală? Sper că nu îi acorzi atenție doar lui Blaise, Amanda, îmi spune mama pe un ton blând.
Îmi este ciudat încă să vorbesc despre el cu mama, chiar dacă ea insistă să facem asta. Este puțin supărată pe mine că am tot lipsit de la cursuri, dar este mult mai curioasă să afle mai multe despre Blaise. Probabil că le este greu să accepte că iubitul meu, cel care m-a vindecat de depresie, este un tânăr bărbat care arată ca un mafiot, tot tatuat.
― Nu, mamă. Am note bune, învăț. Nu-ți face griji!
― Bine, mă bucur să aud asta. Ne-am gândit să te vizităm duminică, să-l cunoaștem și noi pe iubitul tău, îi aud zâmbetul în voce, iar obrajii mi se înroșesc puțin.
Nu i-am prezentat niciodată pe nimeni în afară de Mike. Este ceva ciudat pentru mine, dar și plăcut să știu că acum relația mea cu Blaise a devenit oarecum oficială. Este adevărat că l-a întâlnit pe Blaise, dar nu au apucat să se cunoască așa cum mama vrea. Nu ne ascundem și ne recunoaștem iubirea. Știu că am fost despărțiți, dar mi-a trecut toată supărarea. În schimb, au rămas veșnicii fluturași care se trezesc chiar și atunci când îi aud numele.
― M-aș bucura să veniți, îmi este dor de voi! îi mărturisesc cu sinceritate și melancolie.
― Bine, scumpo. Ne vedem atunci.
Ne luăm rămas bun și mă întorc la învățat. Am de recuperat ceva la biologie. Nu mi-a plăcut niciodată materia asta. Zilele astea m-am gândit ce mi-ar place să fac după ce termin facultatea, iar ideea de a-mi face propria afacere m-a încântat cel mai mult. Aveam mai multe opțiuni, dar cel mai tare mă încânta ideea de a deschide un magazin de cadouri. Mă gândeam că mi-ar plăcea să-mi folosesc talentul la desen pentru a face cadouri personalizate. Dar era doar o idee. O altă varianta era să mă angajez într-o firmă de renume. Sau la o firmă de publicitate. Erau multe opțiuni, iar eu mai aveam timp destul să mă hotărăsc.
După jumătate de oră simt cum inima îmi crește când deschid un mesaj de la Blaise.
,, Ești disponibilă? Vin să te iau într-o oră."
Zâmbesc larg și aproape că scot un chiuit se bucurie.
Tastez imediat răspunsul:
,, Voi fi gata. "
O oră mai târziu, cu doar două minute mai devreme, primesc un mesaj de la el prin care mă anunță că mă așteaptă jos. Un gând aiurea, poate prostesc, îmi trece prin minte, dar nu îl alung imediat. Mă întreb dacă nu cumva evită să urce la mine tocmai din cauza cuvintelor pe care le-a spus lui Alec. Atunci a dat de înțeles că sunt o femeie ușoară, că oricine are șanse la mine, iar acum evită ocazia de a face sex cu mine pentru că se simte vinovat? Este doar un gând haotic, dar oare este și adevărat? Dacă da, cât timp are de gând să mă facă să visez la clipa în care mă va atinge din nou?
Îmbrăcată într-o rochiță, dresuri, cizme maro până la genunchi și un palton crem, cobor și îi fac cu mâna blondului imediat ce îl văd. Este în afara mașinii și stă sprijinit de ea cu nonșalanță. Atracția pe care o simt pentru el mă izbește în față cu putere. Îmi zâmbește discret când mă vede, dar când ajung lângă el îmi ia obrajii în palmele sale mari și îmi ridică fața, unindu-ne buzele pentru un sărut scurt, dar atât de moale și blând care doar amplifică senzația de nevoie sexuală pe care o simt. Sincer, nu i-aș spune asta în față, dar cred că îl doresc mai mult decât o face el. Buzele lui au o aromă delicioasă de gumă de mestecat mentolată și aroma sa proprie care mă face să îmi strâng degetele de la picioare de fiecare dată când o simt. Și problema este că vreau mai mult, mult mai mult, dar asta este tot ce primesc înainte de a se despărți de mine.
Oftez doar pentru mine când îmi deschide portiera și pleacă pe cealaltă parte, la volan.
― Cum ești? mă întreabă în timp ce pornește și o întoarce cu mișcări sigure, de parcă s-a născut făcând asta.
― Mai bine acum că ești aici, răspund cu inima cât un purice de teamă că va râde de mine.
― Mă faci să roșesc, iubito, mă tachinează, iar drept reacție îl pocnesc peste picior.
Îmi prinde mâna înainte de o îndepărta și o ține acolo. Inima mi-o ia la goană și îmi mușc buza de jos, cuprinsă de un sentiment de plăcere.
― Dar tu cum ești? Ce fac părinții tăi?
Încă de când am ajuns, Blaise a dormit din nou la ei, făcându-i pe Alyson și pe Richard cei mai fericiți părinți.
― Bine. Îți transmit amândoi salutări și te roagă să le faci o vizită.
― Da? Sunt niște drăguți. Cu siguranță voi merge curând. Îmi este dor de ei.
Un colț al buzei i se ridică și îmi eliberează mână pentru că are nevoie de amândouă pentru o curbă mai strâmtă.
― Ce-i? mă interesez, ridicând din sprâncene.
― Nimic, iubito. Doar mă bucur că nu vă urâți.
― Serios? De ce? Ai planuri serioase cu mine? îndrăznesc să glumesc.
Buzele îi tresar și mă privește surprins, dar devine și mai intrigat când vede că glumesc. Își întoarce ochii la drum, dar știu că acum este atent la mine.
― De ce? Tu nu ai? glasul său este serios, fără pic de amuzament. Crezi că nu ți-ar sta bine la brațul meu, ca doamnă Poulsen? ridică apoi dintr-o sprânceană, iar mie mi se înroșesc obrajii ca și cum aș fi fost arsă cu un fier încins.
― Nu știu ce să spun, glumesc cu el în continuare.
Nu pot să iau conversația în serios. Nu am nici măcar douăzeci de ani, ideea de mă căsători este doar un vis, dar totuși este ceva de viitor. Și sunt sigură că și pentru Blaise este așa.
― Poate că vom afla cândva, nu? îmi ia mâna și o sărută, cu acel sărut trimițând prin corpul meu firișoare de curenți care mă cutremură până în adâncul inimii.
― Da, poate că vom afla, cad de acord.
Văd că ne îndreptăm spre marginea orașului, într-un cartier mai sărac. Mă uit la el nedumerită și îl văd rânjind. Este aproape întuneric afară, dar pot vedea foarte bine casele mici și adunate, copiii alergând pe trotuare și părinții stând pe verandă în ciuda frigului. Par fericiți, chiar dacă nu au o condiție materială foarte bună. Asta doar îmi aduce aminte că în viață dragostea este totul, cheia care deschide ușa fericirii, nicidecum banii.
― Unde mergem? îmi întorc atenția spre el.
― La o altfel de întâlnire, îmi face cu ochiul.
― Bun, sunt și mai confuză.
― Aproape am ajuns.
Privesc pe geam cum părăsim și acest cartier și ajungem într-un loc necirculat, afară din oraș. Cu cât ne apropiem mai mult, cu atât am o senzație bizară. Pe clădirile părăsite văd graffitii colorate sau doar negre, cu mesaje pe care nu apuc să le citesc sau doar desene. Clar nu este un loc prea civilizat.
― Ce facem aici, Blaise? încerc să-l trag de limbă, foindu-mă neliniștită.
― Vei vedea acum, râde, intrând pe o străduță, în mijlocului a trei clădiri în care cândva oamenii munceau, fiind niște fabrici părăsite.
Sufletul mi se ridică în gât când văd zeci de oameni adunați în jurul unor mașini și motociclete. Și nu sunt orice mașini. Sunt tunate, excelente pentru curse, așa cum vezi în filme. Tușesc pentru a alunga golul enervant, dar el rămâne acolo până când Blaise parchează și el mașina lângă celelalte. Mă strânge ușor de picior.
― Liniștește-te! Doar ne uităm, bine?
― Bine, oftez.
Nu sunt prea încântată, dar dacă asta este ce vrea el să facă, cine sunt eu să-i interzic? Nu vreau ca relația noastră să aducă și presiuni de acest gen. Oricum, se pare că se cunoaște cu cei de aici. Câțiva dintre ei îl salută din cap sau scurt cu mâna, mai prietenește. Pe mine mă îngrozește aspectul lor de băieți răi, dar nu trebuie să uit faptul că Blaise arată la fel de periculos.
Blaise iese din mașină și se uită după mine, așa că mă simt nevoită să cobor și eu, mușcându-mi interiorul obrazului. Primesc priviri curioase, iar ele se intensifică atunci când Blaise se apropie de mine și își împletește degetele cu ale mele. Ador sentimentul de siguranță pe care reușește să mi-l ofere prin gesturi simple.
― Hei, omule! strigă un tip de coloare, apropiindu-se de noi. A trecut ceva de când te-am văzut pe aici, zâmbește larg.
Aruncă un ochi spre mine. Ajunge și îl îmbrățișează strâns pe Blaise, acesta răspunzând la fel. Râsul tipului este colorat.
― Mă bucur să te văd, Carlos! îi răspunde Blaise, bătându-l pe umăr.
― Și fata asta albă? aruncă o privire spre mine și îmi face cu ochiul prietenește.
Totuși, cuvântul pe care l-a folosit pentru a face referire la mine mă intimidează, dar Blaise zâmbește larg și mă ajută să mă detensionez.
― Sunt Amanda, răspund în locul lui, luându-l prin surprindere pe Carlos.
― Fata mea, adaugă Blaise și mi se pare că folosește un ton de avertizare și puțin cam ridicat, atrăgând atenția a mai multor persoane.
A fost cumva o avertizare pentru toată lumea? Gen, m-a declarat a lui ca nimeni să nu se uite prea mult la mine?
Carlos face o mutră serioasă, apoi zâmbește larg, dând din cap spre mine.
― Bun. Am înțeles cu toții. Bine ai venit printre nebuni, Amanda! îmi face iar cu ochiul.
Mă foiesc de pe un picior pe altul. Termenul nebuni pe care l-a folosit nu m-a liniștit deloc. Mai schimbă câteva vorbe cu Blaise, iar eu profit de timpul ăsta pentru a privi în jur. Dintr-o mașină turuie muzica la maxim, portbagajul unde se află o boxă mare fiind deschis. Câteva tipe dansează pe mașini, iar bărbații beau din doze de bere, părând să nu fie la prima porție. Îmi dau seama că este un loc de curse, câteva mașini fiind aliniate una lângă alta, pregătite de start.
― Haide-ți! Mai sunt câteva minute și se dă startul.
Îl urmăm până la o mașină neagră cu cranii și ne sprijinim de caroseria acesteia, privind cum concurenții merg la mașinile lor împreună cu cei mai apropiați susținători. Un cuplu se sărută și se pipăie fățiș lângă o mașină, făcându-mă să-mi întorc rușinată privirea de la ei.
Simt un mic tremur care-mi traversează trupul atunci când Blaise mă ia de umeri și mă pune în fața lui. Acum spatele meu se sprijină de pieptul său bine făcut.
― Cine va câștiga? îl întreb cu glas scăzut ca să nu fim auziți de ceilalți.
― Mașina neagră, Mercedesul Benz.
Mă uit la șoferul acelei mașini și văd un tip arogant, cu părul negru, înalt și bine făcut. Sinceră să fiu, nu-mi dă o stare prea bună. Mă uit la toți ceilalți și văd o față mai plăcută. De fapt, îmi atrage atenția pentru că este vorba despre o fată. Are undeva la douăzeci de ani, este brunetă și minionă.
― Eu cred că va câștiga cea gri, dau glas mai mult dorinței mele, căci mi-aș dori să câștige o fata cursa asta.
Blaise izbucnește într-un râs gălăgios, dar se oprește când îmi bag ușor unghiile în brațul său.
― Nici o șansă, spune apoi.
― De ce? Pentru că este de sex feminin? mormăi indignată.
― Mda. Femeile nu se pricep la volan.
― Facem pariu? îmi ridic capul spre el.
În secunda următoare îmi dau seama că nu a fost o idee tocmai bună, dar nu vreau să fiu slabă și speriată și exact așa voi părea dacă îmi iau cuvântul înapoi. Ochii lui Blaise au o scânteie jucăușă și știu că mintea aia diabolică se gândește deja la ceva.
― Ești sigură? îmi dă părul după ureche.
― Mda, sunt sigură, îmi susțin ideea, dar îmi dau câteva palme interioare.
― Bine, tu ai cerut-o! râde malefic.
Se aplecă la urechea mea și îmi șoptește:
― Dacă Mercedesul Benz câștigă...vom face un sex nebun în mașina mea, într-un loc ales de mine, respirația sa este caldă și îmi încălzește obrazul, dar nu cred că asta asta este de vină pentru obrajii roșii pe care îi am imediat.
― În mașină? șoptesc panicată.
― Sau pe mașină, vedem noi, își trece nasul într-o linie fină pe maxilarul meu și aproape că tremur.
― Dar dacă eu câștig, vom face dragoste la mine acasă, dau o variantă mai bună, sperând acum din suflet să câștige fata.
― Bine, chicotește. Dar dacă nu câștigă nici unul?
― Atunci..., mă gândesc, dar nu-mi vine nimic în minte.
― Atunci luăm o cameră de hotel? întreabă amuzat. Să avem oricum de câștigat, nu?
― Bine, sunt de acord, mă bucur că sunt cu spatele la el și nu îmi poate vedea împurpurarea obrajilor care în aceiași măsură trebuie să suporte și un frig destul de aspru.
― Asta-i fata mea! pare mulțumit de el sau poate de pariu. Dar oricum, nu va fi nevoie, continuă. Mașina va găzdui o noapte de neuitat, spune apoi, sigur pe el.
― Eu zic să nu mai fi atât de plin de sine, că poate câștig eu, încerc să fiu la fel de încrezătoare.
― Continuă să speri! râde de mine. Iubito, știu niște poziții super fierbinți pentru mașină. Îți va plăcea! își trece buzele pe gâtul meu, făcându-mă să închid ochii și să trag adânc aer în piept pentru a-mi mai calma bătăile inimii.
― Cred că va trebui să te mulțumești cu patul meu, zâmbesc timidă.
― Soarta va decide în câteva minute, îi pot simți rânjetul din glas.
Și dacă are dreptate? Of, Doamne! Va fi atât de stânjenitor. Cu Mike m-am pipăit prin mașină, dar niciodată nu am ajuns să facem așa ceva în acel loc. Mi se pare ceva pervers, mai pervers chiar și decât partida de sex pe care am avut-o în baia părinților lui.
Privesc cum șoferii intră în mașini, iar oamenii se adună mai aproape de marginea drumul, înflăcărați. Ba chiar observ doi tipi care trec pe la fiecare pentru pariuri, majoritatea acceptând să facă partea la jocul ăsta nasol. Unul dintre ei se uită la Blaise, întrebându-l din priviri dacă vrea să participe, dar mă simt mândră când el neagă din cap. Bărbatul pare surprins de refuz, ceea ce mă face să cred că nu îi stă în fire iubitului meu sa refuze.
― Cum de nu participi? îl întreb de curiozitate.
Îl aud expirând brusc, ca și cum nu i-ar plăcea subiectul.
― Pentru că acum fac un pariu cu tine.
Mi se pare că este mult mai mult de atât.
― Blaise, știi că poți vorbi cu mine orice, îl îndemn, luându-l de mână.
― Am avut obiceiul să particip la pariu aproape în fiecare seară, am pierdut de multe ori, și nu sume mici. Tata a aflat și nu a fost prea mândru, dacă înțelegi. Prefer să nu mai vin aici, să las chestiile astea în urmă.s
Inima îmi crește la propriu de mândrie. Sunt mândră că se schimbă, devenind dintr-un adolescent cu probleme de personalitate, un tânăr bărbat cu un caracter frumos. Bine, încă deține un vocabular cam murdar, dar nu vreau să se schimbe. M-am îndrăgostit de el așa. S
― Pai și atunci de ce ai venit aici în seara asta? mă încrunt de nedumerire.
Motoarele mașinilor pornesc pentru a fi încălzite.
― Pentru că sunt cu tine și știu că doar tu mă poți face să fiu mai bun, mă sărută pe creștetul capului, iar inima mea devine de foc.
Mă desprind de el doar pentru a mă întoarce cu fața. Mă uit în ochii lui frumoși, plini de căldură.
― Te iubesc, Blaise! îi mărturisesc, trecându-mi mâna prin părul său.
Simt mai multe priviri pe noi, dar nu-mi pasă. Blaise mă soarbe din priviri, parcă vrând să mă înghită cu totul.
― Îmi place cum se aude, îmi mărturisește. Mi-a fost dor.
Înainte de a mai putea spune ceva, el se aplecă și punându-și mâinile în jurul meu, mă trage mai aproape de el. Înainte de a-mi da seama, buzele sale le mângâie pe ale mele. Sunt zguduită de un fior cald de plăcere și mă împing și mai mult în el, vrând să fiu cât mai aproape. Emoțiile pe care le simt în fiecare sărutare sunt vi și plăcute, alungând pentru câteva secunde și frigul.
Ne desprindem când se dă startul, iar mașinile demarează în forță, scoțând în spatele lor fum și scârțâit de roți. Simt o mică adrenalină pulsându-mi în vene, iar sufletul mi se ridică până-n gât.
La început toate mașinile sunt destul de rapide, dar apoi se îndepărtează, se pierd pe străduțe, iar tot ce putem face este să așteptăm să facă traseul. Prima mașină ajunsă la linia de final va fi câștigătoarea. Chiar și între mine și Blaise va fi un câștigător și un pierzător. Dar oricum ar fi, se anunță ceva la care doar gândindu-mă îmi trimite renumiții și veșnicii prezenți fluturi în stomac.
.