Inimi chimice de Krystal Sutherland
Recunosc ca motivul pentru care n-am citit aceasta carte pana astazi a fost coperta care nu-mi transmitea nimic. Mi s-a parut stearsa. (Stiuuu, nu trebuie sa judecam o carte dupa coperta, dar nu ma pot abtine). Acum ma intreb retoric : de ce naiba am asteptat atat?
Povestea asta este absolut minunata, impresionant de sensibil scrisa si trateaza un subiect cat se poate de real.
Henry este un adolescent de 17 ani, care n-a intalnit inca iubirea. Grace este o adolescenta care-si traieste viata precum o umbra. Cum, necum, ajung sa fie destul de apropiati, insa iubirea lor nu este ca un foc de artificii, ci mai degraba ca un pumnal in inima.
Nu stiu ce sa scriu, pentru ca nu vreau sa povestesc nimic din carte, dar o sa fac o paralela care sper sa fie cat mai aproape de adevar. Nu stiu daca stiti, dar sunt fan filmul Anatomia lui Grey. Acum vreo doua sezoane, unul din personajele principale, Derek, moare intr-un accident de masina. Meredith este devastata. In urma acestui episod, am avut o discutie cu prietena mea cea mai buna. Ea spunea ca o iubire adevarata este pentru totdeauna si ca ea nu va mai putea iubi niciodata. Bineintes ca eu n-am fost de acord. Eu cred cu tarie ca un om poate iubi intr-o viata de un milion de ori, si asta nu inseamna ca e superficial. Iubirile nu se claseaza in mari sau mici... ci diferite. In baza acestei discutii am scris o carte pe wattpad, care trateaza fix acelasi subiect ca si cel din Inimi chimice, insa diferenta este imensa. Inimi chimice este speciala, sensibil scrisa si mai sentimentala. Eu am dat-o mai mult in comedie, chiar daca nu m-am indepartat de plan, acela ca in viata un om poate iubi de mai multe ori, diferit, mai intens sau nu, si chiar daca cel pe care il iubesti moare, nu inseamna neaparat ca si iubirea moare. Cred ca ati inteles ce am vrut sa spun.
Daca recomand cartea asta? Din toata inima.
Cartea este usoara, se citeste super repede (undeva sub 3 ore mi-a luat azi noapte), si mi se pare foarte draguta. Mi-a placut faptul ca autoarea nareaza la persoana 1 din perspectiva unui baiat. Nu ca n-as mai fi citit carti scrise din punctul de vedere al unui barbat, dar asta chiar mi s-a parut sensibila. Framantarile lui sunt atat de reale, incat mi-am pus semne de intrebare la cum va fi cand fiul meu va creste si va suferi in dragoste. Mi-au placut personajele. Parintii lui Henry sunt absolut deliciosi. Sa va dau un citat ca sa va faceti o idee:
''-Ma bucur sa va cunosc, spuse Grace privind in urma.
-Nu, nu, nu te bucuri, nu-i minti.
-Fara copulatie in casa, va rog, striga mama dupa noi pe un ton mieros. Apoi in soapta : De ce nu zice nimeni ca e atat de distractiv sa fii parinte? ''
M-am regasit in aproape toate discutiile lor cu Henry. Nu-i interzic nimic, nu-i pun piedici in a se dezvolta si a descoperi viata, au incredere in el si ii poarta de grija intr-un mod neagasant. Dupa cartea de ieri (Al zecelea cerc) cu un tata super protectiv si sufocant (din punctul meu de vedere), acestia mi s-au parut extraordinari. Mi-as dori sa pot fi si eu la fel.
Prietenii lui Henry sunt partenerii lui in crima cum s-ar spune, genul de persoane cu care sapi o groapa si ingropi cadavrul, si care nu vor sufla niciodata nicio vorba. Hai ca am lungit-o de v-am plictisit. Ideea este ca mi-a placut. Asta se intampla cand imi place o carte. Va las cateva citate, pe care le-am salvat si care mi s-au parut foarte misto. Sper sa va tenteze si sa cititi cartea. 5/5 Stele pe goodreads de la mine.
'' Priveste acolo, sus, Henry. Priveste cerul si apoi spune-mi sincer ca esti convins ca vietile noastre nu sunt altceva decat siruri ridicole de intamplari aleatorii. Un nor de praf si gaz ne-a format planeta, o reactie chimica a creat viata, apoi stramosii nostri din pesteri au trait cat au trait, si-au tras-o intre ei si apoi au murit in moduri oribile. Universul nu e atat de magic pe cat le place oamenilor sa creada. E de o frumusete chinuitoare, dar nu e deloc vorba de magie, ci doar de stiinta.''
''Povestile cu final fericit sunt doar povesti care inca nu s-au terminat.''
''Te tot otravesc cu balivernele astea cu dragostea e blanda si rabdatoare, de cand erai mic. Insa dragostea e stintifica, frate. Adica e vorba doar despre o reactie chimica in creier. Uneori, reactia asta tine o viata intreaga, se repeta iar si iar. Alteori nu. Uneori se produce o explozie ca o supernova si apoi sentimentul se risipeste treptat. Suntem cu totii doar inimi chimice. Oare dragostea e mai putin sclipitoare din cauza asta? Eu nu cred. De asta nu pricep de ce lumea vrea sa se casatoreasca, explicand ca in 50% dintre casnicii, se ajunge la divort. Dragostea dispare, dar asta nu inseamna ca nu a fost adevarata.''
''Oamenii devin perfecți când nu-ți rămâne decât amintirea lor.''
'' Nu e nevoie ca dragostea sa dureze o viata intreaga ca sa poti spune ca e adevarata. Nu poti judeca calitatea unei iubiri dupa durata ei. Totul moare, inclusiv dragostea. Uneori moare odata cu persoana respectiva, alteori moare de la sine.''
CITEȘTI
RECENZII CARTI (citite -2019)
RandomA fi cititor înseamnă a-ți construi propriul paradis, pentru ca viata este o carte, si noi doar o fila din ea! Aici voi asterne gandurile si parerile despre cartile pe care le citesc (nu neaparat de pe wattpad). Mentionez faptul ca parerile sunt pe...
