Al zecelea cerc de Jodi Picoult
Al zecelea cerc de Jodi Picoult este o carte concentrată pe viaţa unei familii. O famile cu o adolescentă de 14 ani, un tată model- artist de benzi desenate şi o mamă profesoară, pasionată de opera lui Dante.
Stilul inconfundabil de povestitoare al autoarei, se remarca in fiecare fila, facandu-te parte din poveste si tinandu-te cu sufletul la gura in fiecare moment.
Este o poveste tulburatoare despre dragostea parinteasca, prietenie si pierdere, insa cu toate acestea pe mine nu m-a dat pe spate. Intriga este foarte buna, trairile personajelor sunt bine subliniate, insa nu stiu de ce, ceva parca i-a lipsit. M-au enervat personajele... Trixie mi s-a parut un copil razgaiat, sufocat de iubirea tatalui. Daniel mi s-a parut un pic letargic (si nu ma refer la momentul in care Trixie trece prin acel moment neplacut, pt ca atunci a luat-o razna, ci asa in general) iar Laura mi s-a parut plictisita (si aici nu iau in calcul adulterul). Familia, desi aparent perfecta, este disfunctionala. Trixie nu este acel copil de nota zece, cuminte si ascultator pe care parintii il cred. Daniel nu este acel tata model, pe care copila si-l imagineaza, iar Laura n-are nicio treaba cu meseria de a fi mama. Poate ma insel, insa asta a fost perceptia mea. Cel mai mult mi-a placut detectivul Mike Bartolemew. Mi s-a parut cel mai real, chiar daca si el avea demonii sai. Cartea trateaza un subiect destul de sensibil –violul, de aceea pe alocuri poate fi dificil de lecturat.
M-am regasit in cateva fraze legate de faptul ca nu stii cand iti creste copilul si zboara pur si simplu de langa tine (devenind imposibil sa-l mai protejezi), insa nu m-am vazut deloc in rolul parintelui hiperprotectiv.
Titlul este ales foarte bine, facandu-se legatura cu Infernul lui Dante (ce are noua cercuri prin care pacatosii trebuie sa treaca). La fel Daniel Stone va trebui să treacă prin zece cercuri pentru a ieşi din infernul care apare în viaţa lui.
De obicei empatizez cu genul acesta de povesti, insa aceasta nu mi-a transmis nicio emotie. Eram bineinteles curioasa sa vad cum se termina totul, dar doar pentru ca speram sa capete un final pe masura.
Finalul mi s-a parut corect, era cel mai la indemana pentru a lasa cititorului impresia ca justitia lucreaza (fie ea divina sau nu).
Nu este o carte rea, dar nici una dintre cele mai bune. Imi place foarte mult cum scrie Jodi, asa ca ii voi mai citi povestile, chiar daca aceasta nu a fost pe placul meu neaparat. 3/5 nota mea pe goodreads.
YOU ARE READING
RECENZII CARTI (citite -2019)
RandomA fi cititor înseamnă a-ți construi propriul paradis, pentru ca viata este o carte, si noi doar o fila din ea! Aici voi asterne gandurile si parerile despre cartile pe care le citesc (nu neaparat de pe wattpad). Mentionez faptul ca parerile sunt pe...
