Al nostru este cerul de Luke Allnutt
Stau de câteva minute cu telefonul în mână încercând să scriu ceva despre această carte si parca orice imi vine imi minte mi se pare prea puțin. Nici nu stiu cu ce sa incep. Nici nu stiu ce sa spun, astfel încât să exprim exact sentimentele pe care le am in aceasta clipa. Uf! Ce greu este!
Cartea asta... este... sfâșietoare! Sa nu va mire cuvântul ales, pt ca pur si simplu asa am simtit-o. Am plâns citind, cat nu cred ca am mai plâns la vreo carte (si sunt plangacioasa cand vine vorba de povești de viata, de drame etc). M-am conectat imediat cu povestea, cu personajele, cu modul lejer de scriere al autorului, asa ca nici nu stiu cand a trecut noaptea. Da, am citit-o in cateva ore, pe nerăsuflate, chiar dacă lacrimile mi se înnodau sub barbie, si ochii mi se impaienjeneau. Efectiv n-am fost capabilă să renunț la ea. M-a durut teribil insa. Am simtit disperarea, neputinta si durerea lui Rob, de parcă as fi fost eu in locul lui. Am simtit tandrețea si calmitatea Anei de parcă mi-ar fi fost cea mai bună prietenă. Am îndrăgit pofta de viata a lui Jack, de parcă ar fi fost fiul meu. Recunosc ca dupa ce am terminat de citit, încă plângând, mi-am strâns copilul in brațe și am multumit cerului pentru cat de norocoasă sunt. Stiti cum e cartea asta? Ca o palmă dată tuturor celor care cred ca lor nu li se poate întâmpla, tuturor celor care pun pret pe orice altceva si mai puțin pe viata. Cunosc un caz real in care cancerul pur si simplu a rupt o familie in doua... moartea... deși este singurul lucru sigur din viața oricărui om, nu contenește să mă indurereze. Ne distruge si ne inraieste, scoate din noi tot ce este mai rau. (Vb strict in cazuri din astea). Simt ca aceasta poveste va fi mai usor înțeleasă de cei care au copii, pt ca e posibil sa ia lucrurile mai personal. Eu cel puțin așa am facut.
Am scris o grămadă si n-am spus nimic... dar sunt dată putin peste cap! Povestea este despre o familie care trece prin cel mai cumplit lucru... acela de a înfrunta moartea copilului lor. Am citit acum cateva luni o carte (n-are legatura cu aceasta) dar care avea pe coperta o singură întrebare: cat valorează viata copilului tau? Citind acum aceasta poveste, aceasta intrebare mi s-a tot plimbat prin minte... dificil răspuns!
Aceasta carte se poate încadra in doua categorii: prima- ajungi sa o pui la loc de cinste ca fiind una buna, care-ti atinge sufletul si nu o poti uita prea curând, si cea de-a doua - sa renunți la ea după primele pagini, si sa ajungi sa o urăști pentru franchețea cu care subliniază toate aceste lucruri legate de familie, boala, moarte etc... Nu cred ca exista cale de mijloc.
Ca o încheiere... pt cei tari de inima si care iubesc genul asta de povești (Cu ultima suflare. O femeie la doctor-gen) v-o recomand. Celor slabi de inger, care sunt usor depresivi si care suferă... Nu! Este o carte mult prea încărcată ca sa poata fi asimilată de oricine. Chiar dacă este o poveste tristă... tot timpul se vede luminița de la capătul tunelului, fapt care ma face sa spun ca in fiecare lucru rau, exista si ceva bun.
YOU ARE READING
RECENZII CARTI (citite -2019)
RandomA fi cititor înseamnă a-ți construi propriul paradis, pentru ca viata este o carte, si noi doar o fila din ea! Aici voi asterne gandurile si parerile despre cartile pe care le citesc (nu neaparat de pe wattpad). Mentionez faptul ca parerile sunt pe...
