1. James Patterson-Seria Clubul Fetelor de la Crima

2K 26 10
                                    



Seria CLUBUL FETELOR DE LA CRIMA- de James Patterson.

Am descoperit cărţile lui James Patterson cu seria detectivului Alex Cross, în urmă cu ceva timp, iar acum câteva zile am început şi Seria fetelor de la crimă. Motivul este unul cât se poate de simplu: îmi place cum scrie şi îmi plac poveştile lui.

Seria fetelor de la crimă însumează 17 vol publicate, (al 18-lea urmează să apară în 2019), din care la noi sunt traduse primele 11: 1-PRIMUL PE LISTA MORŢII, 2-A DOUA ŞANSĂ, 3-AL TREILEA CAZ, 4-4 IULIE, 5-AL CINCILEA CĂLĂREŢ, 6-A ŞASEA ŢINTĂ , 7-AL ŞAPTELEA CER, 8-A OPTA MĂRTURISIRE, 9-A NOUĂ JUDECATĂ, 10-A ZECEA ANIVERSARE, 11-A UNSPREZECEA ORĂ. (12-12TH OF NEVER, 13-UNLUCHY 13, 14-14TH DEADLY SIN, 15-15TH AFFAIR, 16-16TH SEDUCTION, 17-THE 17TH SUSPECT, 18- THE 18TH ABDUCTION).

Deşi fiecare volum în parte se poate citi individual fără nicio problemă, dacă se păstrează ordinea, descoperi treptat viaţa personajelor şi chiar te simţi parte din povestea lor.

Seria este antrenantă, grozav scrisă, nemaipomenit de uşor de citit şi cu de toate. Nimeni nu se poate plânge că n-ar fi genul lui de carte. De ce spun asta? Pentru că această serie chiar are de toate. Are acţiune, suspans, emoţie, prietenie şi nu în ultimul rând iubire.

~Printre picături, am făcut dragoste în tihna patului lui mare, dublu, pe covoraşul din piele de oaie din faţa căminului său sub mângâierea rece a duşului de afară. Am râs, ne-am jucat şi ne-am atins ca nişte adolescenţi, învăţând din nou să redescoperim dragostea. Însă eu nu eram deloc o adolescentă idealistă şi visătoare.

...Pielea de pe ceafă îmi ardea în locul unde mă mângâiase. „O, dă Doamne ca lucrurile să ducă undeva, imploram în sinea mea. Fă să ne ducă până la capătul lumii!" ~

Sinceră să fiu, când m-am apucat de citit, mă aşteptam să descopăr o serie în genul cărţilor scrise de Tess Gerritsen (unde personajul principal este tot o femeie detectiv, însă detaliile sunt mult mai evidente, termenii medicali folosiţi sunt greoi de urmărit, iar crimele sunt atât de în detaliu explicate încât mă băgau în sperieţi), dar, în schimb am descoperit o poveste de viaţă plină de aventuri, de acţiune, de bucurii şi necazuri a unei tinere detectiv la omucideri şi a prietenelor sale.

Începând cu volumul 1 facem primii paşi în lumea criminalilor în serie, ce vor fi tema principală a Seriei Fetelor de la Crimă. Cazul mireselor da startul unei serii în care moartea pare să dicteze, însă autorul împleteşte acest lucru atât de frumos cu viaţa, încât devine o plăcere să o citeşti.

~Revăd crimele oribile, de neimaginat, care au terorizat oraşul, şi victimele lor, tineri în luna de miere, amestecate cu prim-planuri ale mamei mele, chiar şi câteva crâmpeie cu tatăl meu şi prietenele mele cele mai bune - Claire, Cindy şi Jill - gaşca noastră trăsnită. Mă văd şi pe mine aşa cum eram cândva. Toţi spun că nu arăt a ofiţer de poliţie, fiind singura femeie-inspector din tot SFPD-ul. Prietenii sunt de părere că semăn mai mult cu Helen Hunt în serialul Nebun după tine, unde juca rolul soţiei lui Paul Reiser. Am fost măritată o dată, dar nu am fost nici de departe genul lui Helen Hunt, iar el nu era Paul Reiser.~

Seria nu este îngrozitoare şi faptele descrise nu-ţi vor bântui visele. Se trece uşor peste detaliile crimelor în sine, autopsie, etc. autorul scoţând mai mult în evident acţiunile pesonajelor şi trăirile lor.

~Păşind în apartament, m-am împiedicat de picioarele cadavrului numărul unu, mirele, care zăcea chiar în prag, căzut grămadă, îmbrăcat în pantaloni şi cu cămaşa desfăcută. Avea părul de pe piept mânjit de sânge. Am inspirat adânc.

RECENZII CARTI (citite -2019)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum