RECENZII CARTI (citite -2019)

13. Copila de zapada de Eowyn Ivey

Copila de zapada de Eowyn Ivey- Cartea este bine scrisa si te prinde repede in mrejele ei. De cum treci de primele file, te afunzi in tinutul inghetat al Alaskai, atat de mult incat devii una cu iarna, peisajele si personajele. Povestea este impartita in trei parti si fiecare isi are propria incarcatura emotionala. Mi s-a parut o carte trista. Autoarea imbina superb basmul cu realitatea, dar tot timpul lecturarii acestei carti am simtit o raceala apasatoare. Poate de vina a fost peisajul, poate distanta evidenta dintre personaje, poate aburii negri ai depresiei abatuti asupra lui Mabel... sau poate toate la un loc. Pare o carte magica, dar totodata e foarte reala... Mi s-a parut ca se axeaza foarte mult pe evolutia femeii, maturizarea ei, autoarea facand o paralela superba intre ciclul vietii si ciclul naturii. Anotimpurile se schimba, personajele descopera salbaticia si asprimea iernii, dar in acelasi timp redevin copii inocenti, fara dureri si greutati. Izolarea cabanei unde locuiesc cei doi, Jack si Mabel, este parca rupta din basm, ce este din cand in cand strapunsa de realitate. Autoarea imbina elementele de poveste cu viata aspra a anilor 20, din Alaska, redand singuratatea cuplului, prietenia neconditionata a vecinilor, fericirea iluzorie odata cu aparitia Fainei, salbaticia pamantului ce trebuia muncit pana la epuizare si in final o poveste de dragoste pe cat de fermecatoare pe atat de trista.

Mabel si Jack s-au mutat in tinutul departat, Alaska, pentru a putea fi doar ei doi. Cei doi aveau aproape cincizei de ani si nu aveau copii. In urma cu cativa ani, Mabel nascuse un prunc mort, ceea ce a lasat o mare rana in sufletul ei, intrucat isi doreau foarte mult copii. Desi venisera aici pentru a fi doar ei doi si pentru a-si trai iubirea departe de alti oameni, care ii judecau ca nu aveau copii, ei nu au reusit sa se regaseasca. Erau parca mai departe decat lasau sa se vada. Isi vorbeau doar lucruri banale si necesare si nu mai traiau ca sot si sotie. Jack era tot timpul pe camp, iar Mabel se ingrijea de casa.

O data cu prima ninsoare, cei doi, intr-un acces de inocenta copilareasca, construiesc o fetita din zapada, dar care a doua zi dimineata dispare ca prin farmec. Acesta este practic inceputul povestii. O aura magica cade asupra fetitei iar cei doi devin obsedati de prezenta ei. O vad prin padure? Sau li se pare... Ea a lasat cosul de fructe la usa? Sau nu?... toate aceste detalii le veti descoperi daca alegeti sa cititi cartea.

Este o carte ce se citeste usor, are o poveste liniara ce nu se abate de la drum.

Nu va mai spun despre poveste, pentru ca va pot rapi bucuria de a citi. Ideea acestor mici recenzii nu este sa va povestesc cartile, ci doar sa va fac sa doriti sa le cititi, sau dupa caz, sa nu o faceti. Aceasta este o carte de citit, dar cred ca conteaza mult momentul in care o faceti. Ma repet mi s-a parut foarte trista.

Imi plac povestile triste, dar aceasta parca a avut o incarcatura in plus... chiar mi-a dat o stare naspa. Nu imi pare rau ca am citit-o, dar odata ce am terminat-o, am simtit o greutate pe suflet. Parca eu as fi trecut prin toate acele lucruri, parca eu as fi pierdut un copil, parca eu as fi locuit in locul acela uitat de lume...

Asta inseamna insa ca autoarea si-a atins scopul, m-a facut parte din poveste.

4/5 stele i-am dat pe goodreads.

-//-

Pana data viitoare... va imbratisez cu drag!