RECENZII CARTI (citite -2019)

4.Guzel Iahina-Zuleiha deschide ochii

Zuleiha deschide ochii –de Guzel Iahina

GUZEL IAHINA s-a născut în 1977, la Kazan. În 2015 publică primul roman, Zuleiha deschide ochii (Zuleiha otkrîvaet glaza; Humanitas Fiction, 2018). Inspirat din relatările bunicii ei, o învățătoare tătară care a petrecut șaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia, romanul s-a bucurat imediat de un succes răsunător și a primit mai multe premii prestigioase.

Lăsând la o parte faptul că povestea se încadrează perfect în stilul meu preferat, spun cu mâna pe inimă că este o carte pe care am citit-o cu toată suflarea. Este o carte pentru suflet, un roman impresionant, o mărturie a unei vieţi simple, dar totodată încercate, o poveste despre puterea umană şi umanitate, despre iubire imposibilă şi supravieţuire dură, despre violenţă şi dispreţ, despre dragoste de mamă şi maternitate, totul scris impecabil, într-un stil remarcabil de care ajungi iremediabil să te îndrăgosteşti.

Povestea urmăreşte anii cei mai grei a unor oameni nevinovaţi şi simpli din Uniunea Sovietică, ţărani deschiaburiţi şi intelectuali leningrădeni, deţinuţi de drept comun, musulmani şi creştini, credincioşi şi atei, ruşi, tătari, nemţi şi ciuvaşi, din momentul colectivizării.

Zuleiha - o femeie tătăroaica de la ţară, simplă, muncitoare, care iubeşte şi sfinţeşte pământul ce-l calcă, care-l slujeşte pe Dumnezeu, o femeie care în permanenţă sta cu capul plecat pregătită să îndure şi să rabde orice îi oferă viaţa, o supravieţuitoare din punctul meu de vedere, este personajul principal, în jurul căreia se conturează şi celalalte personaje. Primele zeci de pagini le-am citit cu nod în gât şi efectiv nu puteam accepta situaţia în care se afla. Lângă o soacră care o terorizează, având alături un soţ care nu o respectă şi care nu o ia deloc în seamă, Zuleiha este neiubită, neapreciată, neştiutoare. Fiind căsătorită de la 15 ani, neavând cu ce compara, ea acceptă orice –bătaie, batjocură, jignire- din neştiinţă şi ignoranţă, crezând că... aşa trebuie să fie.

Aceasta e toată viaţa ei. Nu a părăsit satul niciodată, nu are habar de ceea ce se află dincolo de linia pădurii.

Totul însă se schimbă o dată cu colectivizarea, moment în care soţul îi este ucis, iar ea este luată cu forţa din casă şi trimisă să muncească pentru stat. O bună parte din poveste se petrece în această lungă călătorie de la satele Kazanului până în îndepărtata taiga din Siberia.

Zuleiha, împreună cu alţi ţărani dar şi intelectuali se adaptează tuturor lucrurilor neprevăzute şi odată ajunşi la destinaţie, nu doar supravituiesc, ci îşi crează propria comunitate. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile devin incerte şi deşi cu toţii trec printr-o iarnă teribilă, încearcă să nu se plângă şi să rabde, sperând că totul va reveni la normal. (chiar dacă mulţi dintre ei nici nu mai ştiu ce înseamnă normal). Zuleiha îndură frig şi foame, munceşte până la epuizare, vânează şi merge mai departe cu această povară de care este conştientă că trebuie să o ducă.

Cu atât de multe necunoscute, singura bucurie care îi alină sufletul şi o determina să meargă mai departe este naşterea fiului ei, Iusuf, care deşi născut în condiţii improprii, vine ca o binecuvântare în viaţa Zuleihai. Temerile i se schimbă, nu o mai interesează supravituirea ei, ci a lui... el devine soarele după care ea se învârte.(acest lucru este de înţeles ţinând cont de faptul că înainte de a-l avea pe el, Zuleiha pierde prematur 4 sarcini). Astfel, singura certitudine a eroinei rămâne dragostea faţă de fiul ei pentru salvarea căruia este hotărâtă să plătească orice preţ.

Autoarea, cu o tensiune crescândă (redată magistral) împleteşte toate aceste trăiri cu o poveste de iubire interzisă, stranie, reţinută, dar de o intensitate covârşitoare... ceea ce dă romanului o notă diferită de cele pe care le-am citit şi care dezbat acelaşi subiect.

Ca o sinteză -cartea urmăreşte viaţa tinerei Zuleiha, întâi prin relaţia cu soţul şi soacra ei, apoi cu bătrânul medic, cu fiul ei şi nu în ultimul rând cu comandantul. Totodată, autoarea ne atrage atenţia asupra tuturor personajelor, povestindu-ne fragmente din viaţa lor dinainte de Siberia, astfel ajungem să-i cunoaştem nu numai prin ceea ce au devenit, ci şi prin ceea ce au fost.

Finalul este plin de emoţie şi vine ca o încununare a tuturor relelor trăite de toţi cei din mică comunitate.

Cartea nu se citeşte uşor pentru că are fraze lungi, descrieri multe, detalii despre viaţa tătarilor, expresii tătăreşti, dar cu toate astea eu zic că merită efortul.

Din perspectiva mea, asa mi-am imaginat-o tot timpul pe Zuleiha.

si asa pe comandant

Nu am mai folosit citate din carte, pentru ca n-am stiut ce sa aleg... sunt multe si frumos scrise...

Daca aveti chef si rabdare, si v-am trezit interesul, acordati-i o sansa, nu o sa va para rau!

Va pup cu drag, pana data viitoare, sa aveti o saptamana linistita!

Maria!