Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

CAPITOLUL 14

Nu știu de ce, dar prezența lui mă relaxează într-un mod în care nu a mai reușit să o facă prezența nici unui alt bărbat.

Nici măcar gândul că nu vom putea intra cu mașina în curtea în care am copilărit și că vom fi nevoiți să înfruntăm iarăși ziariștii curioși, nu mă mai sperie atât de tare. Poate faptul că am văzut că el este foarte relaxat în prezența lor, este vinovat, dar prefer să nu îmi bat capul cu acest lucru și să îmi păstrez frământările pentru clipa în care voi fi nevoită să îi înfrunt singură.

Deodată simt cum îmi este deschisă portiera și, din instinct, întorc capul spre dreapta, realizând că nici nu știu când au trecut ultimele douăzeci de minute. Nu știu nici măcar când Alex a coborât.

Înainte de a păși afară din intimitatea automobilului respir profund, încercând să alung perdeaua de griji și gânduri ce mi se așternuse în fața ochilor, îmi desenez pe chip cel mai frumos zâmbet de care sunt capabilă în momentul ăsta și îmi pun mâna în cea a frumosului bărbat, ce mă privește, de asemenea, zâmbind.

Mă fascinează ușurința cu care baletează în fața presei, de parcă nici măcar nu ar fi în preajma sa, însă alung și gândul acesta încercând să îmi canalizeze toată atenția către zâmbetul de pe chipul meu. Trebuie să pară cât mai real!

Alexander, imediat ce ajung în afara automobilului, își lipește palmă de spatele meu, într-un mod care mi se pare atât de normal încât ma sperie, și pornim împreună spre intrarea în curtea în care am copilărit.

Întrebările nu contenesc, însă, de data aceasta, nici unul dintre noi nu se oprește, iar eu reușesc să mă relaxez nițel, doar atunci când ajungem în intimitatea casei părintești.

— Se pare că ați ajuns vedete! rostește femeia ce mi-a dat viata, și, oricât de mult aș vrea, nu pot să ignor nota de amuzament prezentă în vocea sa. Doar despre voi se vorbește la televizor!

— Știm mamă! îi răspund, în timp ce îi sărut obrajii. De-ar știi ei că este teatru pur! adaug zâmbind, luându-i posibilitatea de a-și continua ideea.

— Vă așteaptă tatăl tău în birou, Maya! ne aduce mama la cunoștință, după ce îi sărută și lui Alex obrajii, cu atâta căldură, încât, dacă nu i-ai cunoaște, ai crede că se știu de-o viață.

Într-un fel sau altul, știam că mama nu va pune multe întrebări. Nu este genul de om foarte curios, dar, de obicei, o sun și o pun la zi cu tot ceea ce mi se întâmplă. Pentru că de-a lungul ultimilor ani, nu mi-a fost doar mama, ci și confidentă și prietenă, cea mai bună dintre toate, căci nici măcar odată nu m-a judecat pentru deciziile mele. Cu tata, povestea este alta, și nu știu ce știe și nici ce părere are despre toate acestea.

— Bună, tată! îi spun imediat după ce dau buzna la el în birou, așa cum am facut-o întotdeauna, fără să bat la ușa sau să îmi fac simțită prezența.

Îl surprind ridicându-și privirea din hârtiile pe care le ține în mână și zâmbesc. Același lucru face și el! Întotdeauna a făcut-o. Oricât ar fi fost de supărat și oricât de multe probleme ar fi avut la firmă, imediat ce privirile noastre se conectau, chipul i se lumina și orice urmă de tristețe din ochi, îi dispărea.

Nu doar odată m-am trezit dorindu-mi lângă mine un bărbat ca el, un bărbat pentru care familia să fie sfântă, care pentru copilul lui, să fie în stare de orice, un bărbat care să poată fi văzut ca și un erou de pruncul său, dar Eduardo nu era așa, și poate că acesta ar fi trebuit să fie primul lucru care să îmi arate că o căsnicie cu el, nu ar fi fost așa cum eu am visat încă de când eram o copilă.