Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 37

      Cuvintele Amandei îmi răsună în minte, mai ceva ca ecoul între munți, dând naștere a mii de întrebări ce îmi trimit semnale electrice în tot organismul, formând o furtună ce, știu sigur, că nu se va opri decât în momentul în care el se va hotărî să îmi răspundă la întrebări.

     Vreau să știu, chiar vreau, însă nu îmi doresc să îmi spună lucrurile acelea doar pentru că altcineva îl forțează să o facă, vreau să aibă destul de multă încredere în mine încât să mi le spună singur, așa, pur și simplu, fără să îl întreb eu sau să fie împins de conjunctură.

     Mușc cu poftă din felia de pizza ce i-am furat-o lui Alex, în timp ce privesc pozele cu rochiile pentru nuntă. Sunt absolut superbe, amândouă. La ceremonia religioasă, fetele au hotărât că vom purta rochii lungi, din voal de culoarea florilor de cireș, fără bretele și cu decolteul în formă de inimă, iar la petrecere ne vom schimba în mult doritele rochii roșii, tip sirenă, ce se asortează perfect cu trandafirii de culoarea sângelui, ce vor împodobi mesele invitaților.

     Dacă până acum simțeam o oarecare frică cu privire la alegerea lor, acum pot în sfârșit răsufla liniștită. Alegerea făcută de cele patru este mai mult decât perfectă. Vom străluci precum îngerașii în ziua nunții, iar la petrecere, ne vom transforma în drăcușori, gata să seducă și să se joace cu imaginația tuturor bărbaților.

     Să luăm prânzul aici, la club, împreună cu toată gașca, mi se pare cea mai bună idee pe care a avut-o Mateo. Pe lângă faptul că, în felul acesta putem pune la punct ultimele detalii cu privire la nunta ce se apropie cu pași vertiginoși, fetele îmi pot da o mână de ajutor la cele două lansări de peste două săptămâni, iar eu pot sta liniștită în locul în care mă simt acasă: în brațele iubitului meu!

     A trecut mai bine de o oră de când zgribțuroaica a ieșit pe ușă, iar Alex încă nu s-a relaxat. Cutele dintre sprâncene nu îi dispar decât atunci când îmi fură câte un sărut, iar faptul că nu lasă telefonul din mâna, aproape că mă duce la disperare, dar nu pot face nimic. Am încredere în el și nu vreau să îl presez. Ultimul lucru pe care mi-l doresc, este să fiu asemănată cu o nevastă geloasă și cicălitoare.

     – Poate dacă ne prinde noaptea dintre ani la o nuntă, așa o vom ține tot anul ce vine! mă scoate din gânduri vocea Catalinei, însă când arunc o privire în jurul meu observ că toți ne fixează cu privirea pe mine și Alex, parcă așteptând să facem, o dată pentru totdeauna, anunțul cu pasul cel mare.

     – Probabil! se aude răspunsul ferm al iubitului meu, ce mă face să mă întorc brusc spre el.

     – Este serios! Foarte serios chiar, mușchii feței îi sunt relaxați, dar nici o urmă de zâmbet sau de ironie nu îi brăzdează chipul sau strălucirea din cele două nopți ce îi împodobesc cu măiestrie ochii.

     – La naiba! Devine tot mai serioasă chestia aceasta cu nunta, iar eu, zău că, nu știu ce să zic. Mi-e frică! Pe bune că mi-e frică, după tot ceea ce s-a întâmplat ultima dată când am fost la un pas de a mă mărita, mi-e frică de mor de tot ceea ce poate implica un asemenea pas. Numai gândul că aș putea ajunge, pentru a doua oară, în situația aceea mă paralizează, îmi blochează rațiunea și lasă teama să se instaleze, ca la ea acasă, în sufletul meu.

     O parte din mine este moartă de frică, în timp ce, o alta, înflorește în urma acestui gând. Căsătoria cu Alex, cu bărbatul ce îmi stăpânește inima, ar fi un vis împlinit, aș avea în sfârșit familia pe care mi-am dorit-o întotdeauna.

     – Poate urmăm noi, asta în cazul în care tu și Quique nu ne-o luați înainte! adaugă un moment mai târziu, în timp ce se mișcă, apropiindu-se și mai mult de locul în care stau eu pe canapea.