Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitol Bonus

Trecuseră mai bine de trei ani de când își deschisese un cabinet de arhitectură în București, avea succes și foarte multe admiratoare, însă el se simțea precum un leu în cușcă. Parcă nu își găsea locul, nici perna nu i se mai părea confortabilă, iar nopțile i se transformau în lungi clipe de veghe, ce îi furau posibilitatea de a se simți odihnit, de a fi bine cu el însuși.

Avea nevoie de o schimbare, de ceva care să îl facă să își recupereze voioșia de altă dată, însă nu știa prea bine ce înseamnă acel ceva.

În urmă cu o săptămână se despărțise și de Andreea, îl părăsise pentru că întotdeauna prefera un proiect nou în locul unei seri în preajma ei, iar ea se săturase, așa că a plecat, fără să se uite înapoi sau să îi dea oportunitatea de a o convinge să rămână, dar parcă nu îi lipsea atât de tare pe cât se aștepta.

Îi era mai dor de ai lui, de acasă, de prietenii lângă care a crescut, era curios ce s-a ales de ea, însă nu putea întreba pe nimeni, el a ales să plece, ea a rămas, nu avea nici un drept să mai intre în viața ei, dar asta nu însemna că prietenii nu și-i putea vedea. Simțea, undeva adânc în sufletul lui, că doar acasă își va putea recupera buna dispoziție și liniștea după care tânjea atât de tare.

Brațele calde ale mamei sale aveau să fie cel mai bun medicament, așa că nu s-a gândit de două ori, înainte de a face rezervare pentru primul zbor spre Alicante.

Era emoționat, nu mai fusese acasă de câțiva ani, iar ultima dată nu a stat decât două zile, cât a durat Crăciunul, apoi a preferat să se mențină cât mai departe de locurile natale, căci nu o putea vedea fără să nu îi treacă prin minte toate lucrurile, ce le-au împărțit de-a lungul anilor. Și nu erau puține, căci practic o cunoștea de când era un bebeluș.

Nu doar odată s-a întrebat, ce s-ar fi ales de ei doi dacă nu ar fi fugit ca un laș și ar fi rămas lângă ea, căci era conștient, durerea aceea doar ea o mai putea simți, doar ea o putea înțelege. Însă nu putea găsi un răspuns pentru că știa, mai bine decât oricine, că a fost doar alegerea lui, el a lăsat-o singură atunci când deja pierduse o parte din ea.

Cele patru zile ce îl despărțeau de momentul mult dorit și le-a petrecut mai mult la firmă, decât acasă. Trebuia să își termine treburile și să lase totul în ordine pentru cele două săptămâni în care avea să lipsească, dar nu se simțea obosit, din contră, încă de când făcuse rezervarea, avea impresia că zâmbea mai des, iar puținii prieteni ce îi avea în firmă, observaseră schimbarea și îl tot întrebau, ce se întâmplă cu el de e atât de fericit? Unii dintre ei, cei cu care avea doar o relație de șef-angajat, chiar credeau că nu l-au văzut niciodată atât de binedispus, până atunci.

Merg acasă! i-a spus lui Bogdan, vineri dimineață, atât de entuziasmat, încât l-a făcut pe cel mai bun prieten al lui să îl privească neîncrezător. Până atunci, credea că acasă, pentru Matei, era la Cluj, lângă unchii săi, căci erau singurii despre care vorbea, sau pe care îi vizita, din când în când.

***

Dupamiaza acelei zile l-a prins în aeroport, în dreptul porții cincisprezece, așteptând îmbarcarea, în timp ce își imagina reacția mamei sale când avea să îl vadă la ușă. Pe Eduardo îl mai văzuse, avea afaceri în România și, atât el, cât și Alexander veneau destul de des în București, însă pe părinții lui nu avusese posibilitatea să îi îmbrățișeze de foarte mult timp, iar acest lucru îl făcea să se simtă vinovat.

Îi avea pe Nick și Ana, amândoi încercau să îl facă să se simtă iubit, protejat, îl includeau în planurile lor și nu îl lăsau să se îndepărteze prea tare, însă el crescuse lângă fustele mamei sale, iar astăzi nu reușea să își dea seama când s-a îndepărtat atât de tare de ea și Flavio.