Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 30

- Ce îmi ascunzi, Alex? Despre ce sediu tot vorbești cu Flavio? De ce nu ai încredere să îmi spui ce se întâmplă, iubitule?

Nici măcar nu îl privesc, nu vreau să îi văd expresia feței pentru că deja simt că mă va minții. Nu știu de ce tace și nu îmi răspunde, nu știu de ce nu are încredere și nu îmi spune, dar nu își dă seama că atitudinea lui față de acest subiect mă debusolează și mă face să îmi creez, în minte, fel și fel de scenarii.

Sper doar că Alexander nu este băgat în afaceri necurate! Aș putea să trăiesc cu orice gând, în afară de acela că, bărbatul pe care îl iubesc, este traficant de droguri, arme sau carne vie. Mi se sfâșie sufletul în două doar când mă gândesc că există posibilitatea ca undeva, un copil să moară din cauza unei supradoze obținută de la oamenii lui, că cineva își zboară creierii cu o armă cumpărată de la el, sau că undeva, o copilă, este obligată să își vândă corpul pentru a-i aduce lui foloase materiale.

Nu sunt pregătită să îmi ridic nasul din scobitura gâtului său și să înfrunt un adevăr ce m-ar putea distruge, dar o fac! Nu pot evita inevitabilul, nu acum!

Mă dau un pas în spate și îl privesc fix. Este relaxat! Mult prea relaxat pentru toate scenariile ce mi le creasem eu în minte. Îmi susține privirea timp de câteva momente, mutându-și-o apoi pe buzele mele. Își prinde buza de jos, între dinți, torturând-o preț de câteva secunde. Gestul său îmi trezește fiori în tot corpul și mă îndeamnă să îi sar în brațe și să îl sărut, să dau naiba tot ceea ce nu este dispus să îmi spună și să mă pierd în brațele lui, în dulceața buzelor sale, să mă las mistuită de focul ce pornește în sufletul meu, ori de câte ori mâinile lui îmi dezmiardă corpul.

Dar nu! De data asta nu! Nu sunt vreo ignorantă, nu am nici cincisprezece ani să mă poată duce cu vorba, vreau să aflu un adevăr și îl voi afla, nu contează prin ce mijloace!

Alexander doar mă privește și tace! Nu știu cât timp a trecut de când am rostit întrebarea. Poate un minut, poate cinci, sau poate chiar o jumătate de oră, însă în tot timpul ăsta, el nu și-a schimbat nici măcar o singură dată atitudinea. Aceeași privire plină de dorință îi domnește pe chip, fără să dea voie altor sentimente să iasă la suprafață.

Nu am să înțeleg niciodată cum face asta, cum reușește să își înăbușe sentimentele, cum poate să își mențină fața atât de indiferentă. Singura explicație pe care o am, în momentul ăsta, este că nu simte! Nu mă iubește așa cum spune! Când iubești ai încredere, când iubești nu ai secrete, nu te ascunzi, iar el tocmai asta face.

Îi îndepărtez mâinile de pe talia mea, îi întorc spatele și plec. Da! Îl iubesc! Dar nu îi voi permite niciodată să mă trateze așa. I-am permis unuia, am fost jucăria unuia, nu se va mai întâmpla asta și cu altul.

Picioarele parcă au prins viața și nu realizez încotro mă îndrept decât atunci când mă trezesc privind în gol ușa liftului. Mă întorc cu fața spre intrare și îl găsesc cu privirea în același loc în care l-am lăsat. Mă privește atât de intens încât mi se face frică. Mi-e frică de efectul pe care îl are privirea lui asupra mea, de stolul de fluturi ce se mișcă vesel prin fiecare colțișor al corpului meu făcându-mă să vibrez. Mă sperie să știu că el a devenit slăbiciunea mea.

Poate că acum sunt supărată, poate că tot ce vreau este să îl cert ca pe un copil mic pentru că nu are încredere în mine, dar dacă în momentul ăsta vine și mă ia în brațe, mă sărută și îmi dezmiardă pielea cu palmele sale, uit de tot.

Oare e normal să aibă efectul ăsta asupra mea? mă trezesc întrebându-mă, însă nu apuc să îmi și răspund pentru că gestul lui Alexander mă scoate din minți și mă îngenunchează sufletește. Mă așteptam să nu îmi răspundă la întrebare, poate că nici nu aș mai fi insistat cu ea dacă, în loc să îmi întoarcă spatele și să plece, m-ar fi urmat și m-ar fi luat în brațe, m-ar fi sărutat și am fi făcut dragoste toată noaptea. M-aș fi pierdut în dulceața buzelor sale, mi-aș fi lăsat sufletul încălzit de mângâierea palmelor lui și m-aș fi îmbătat, pentru a mia oară, cu parfumul pielii lui, iar mâine de dimineață aș fi uitat de întrebări și gânduri. Dar el nu, el a ales să plece! A ales să îmi întoarcă spatele și să plece luând cu el până și ultimul gram de gând bun la adresa lui.