Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Volumul 2 Capitolul 12

         

        Am înțeles de-a lungul timpului, că adevăratele iubiri și fericirea aceea ce îți dă aripi să zbori și siguranța de care ai nevoie pentru a te înălța în văzduh, iau naștere din lucrurile mărunte.

        M-am îndrăgostit de Maya, datorită simplității ei, datorită dezinvolturii cu care face anumite lucruri, ce altora li se par extraordinar de grele, din cauza strălucirii ce îi brăzdează irișii, atunci când mănâncă tort cu ciocolată și banane, sau când se uită la un film pe placul ei.

        Poate că de aceea nici nu am suferit atât de mult când m-am despărțit de Amanda, cum am făcut-o atunci când Maya a plecat.

        Amanda era... complicată, nu se lăsa niciodată impresionată de lucrurile mărunte, ea avea nevoie de ceva mai mult. Ceva mult mai mult!

        Plimbările de mână, prin parc, i se păreau mediocre. De ce nu putem mânca ceva într-un restaurant din centru, în loc să ne plimbăm în mizeria asta! rostea de fiecare dată în care se lăsa trasă de mine la o tură prin El Palmeral, tăindu-mi tot elanul.

          Aceleași plimbări, pe mama fiicei mele, o fascinau. Privea cu interes fiecare specie de arbori, mirosea cu poftă florile frumos colorate ale plantelor care-i ieșeau în cale și se juca de-a detectivul, căutând cu privirea papagalii ce își odihneau aripile sus, în vârful palmierilor, sau între frunzele dese ale Ficuşilor Benjamin.

        Iar plimbările cu barca, în jurul cascadei, erau preferatele ei. Ar fi stat acolo ore în șir, întinsă pe spate, lăsând soarele să îi mângâie pielea fină, ascultând ropotele picăturilor de apă, ce se izbeau cu putere de oglinda lacului artificial.

          Îmi doresc atât de tare să am posibilitatea de a le oferi Anei-Leticia și lui Yanis oportunitatea de a cunoaște toate locurile ce mamei lor îi aduce zâmbetul pe buze, încât aș fi în stare să îi dau pustiului zile din viața mea, pentru a descoperi frumusețile acestei lumi.

          E atât de mic și de firav, mult mai mic și fără apărare decât a fost surioara lui la naștere, încât uneori mă întreb de unde are forța de a se lua la trânte cu moartea și de a o învinge, pentru că fiecare zi ce trece, este o nouă luptă câștigată.

          Cum a fost și zilele trecute. Starea lui se agravase, rinichii păreau să nu îi mai funcționeze normal, mama era disperată, crezând că îl vom pierde acum, după două săptămâni de lupte, însă, de nicăieri, într-o clipă, starea lui s-a ameliorat, iubirea mea a demonstrând tuturor că nu este nevoie să fii mare pentru a câștiga lupte, ce, uneori, persoane la vârsta maturități, nu sunt capabile să le facă față.

        – L-ar fi ajutat foarte mult laptele mamei sale! îmi spune, scoțându-mă dintre gânduri, o asistentă tânără, ce săptămâna trecută mi-a mai spus și că iubirea mea este frânghia de care puiul acesta de om se ține strâns, pentru a rămâne la suprafață. Știu ce s-a întâmplat cu soția dumneavoastră, continuă, în timp ce deschide partea de sus a incubatorului și îi desface pampers-ul micuțului, dar nu aveți nici măcar o cunoștință care alăptează, sau nu știți pe cineva de încredere care vinde lapte matern? încheie, privindu-mă cu curiozitate, de parcă nu ar fi sigură că sunt atent la ceea ce îmi spune.

         Pentru o clipă am tendința de a-i spune că da, însă imediat îmi dau seama că nu o pot obliga pe Maya să facă asta. Yanis este copilul femeii care i-a făcut foarte mult rău. Sunt mulțumit dacă îl acceptă în viața ei și îl va trata ca și cum ar fi al ei, asta în cazul în care iubirea ce ne-o purtăm, va fi de ajuns pentru a rezolva lucrurile dintre noi, nu o pot forța să facă și ceva ce nu își dorește, sau ceva ce nu ține de atribuțiile ei.