Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Volumul 2 Capitolul 10

   

  Respir, încă o dată, profund, strângându-mi fiica în brațe, în timp ce încerc să îmi calmez bătăile inimii. Ultimul lucru pe care mi-l doresc, în momentul acesta, este să mă împiedic sau să fac un pas greșit, în fața zecilor de ziariști, ce au luat cu asalt intrarea în restaurant.

          Apoi sărut ușor fruntea prințesei mele, vrând parcă, să-mi iau de la ea forța necesară pentru a înfrunta ceea ce mă așteaptă, imediat ce trec de cele două uși din cristal. Toți oamenii pe care nu i-am văzut în ultimul an, sunt acolo, toate persoanele pe care le iubesc și care, mai mult ca sigur, îmi vor cere o explicație pentru modul în care am plecat, și-au confirmat prezența la cea de-a doua lansare a colecției de bijuterii, în Miami.

         Tata și cu Dereck sunt mai mult decât fericiți, visul lor, dintotdeauna, a devenit realitate. Bijuteriile Phoenix, au făcut istorie în vânzări, imediat după deschidere și au continuat să țină ștachetul ridicat, tot anul.

         – Domnișoară, vocea ezitândă a taximetristului din a cărui mașină am coborât, mă aduce la realitate, făcându-mă să îmi dau seama că am rămas împietrită lângă ușă, luându-i posibilitatea de a se mișca.

         O las pe cea mică din brațe, făcând un pas în laterală, dând astfel voie mașini să se pună în mișcare, în timp ce privesc cu atenție modul în care rochița din tull a Anei-Leticia, este așezată pe marginea căruciorului, lăsându-i la vedere, pantofiorii de culoarea untului topit, primiți cadou de la unchiul ei. Îi aranjez bentița ce o are pe cap și imediat ce văd că totul este în regulă, pornesc spre intrare, ocolind cele trei trepte pentru a putea ajunge în dreptul rampei.

           Imediat ce ziariștii mă recunosc, sunt asaltată cu întrebări, iar blitz-urile aparatelor foto nu încetează să ne lumineze drumul, însă, astăzi, nu mă deranjează. Mi-am dorit asta! Mi-am dorit ca toți reporterii să vadă că m-am întors, mi-am dorit să vadă, toată lumea, că am o fiică de care sunt foarte mândră.

          – Maya! vocea lui Quique mă întâmpină precaut, la intrare, dându-mi oportunitatea de a-mi duce planul până la capăt.

        – Mă ajuți? îl întreb zâmbind, în timp ce îi fac semn spre cărucior, iar nelămurirea ce se așterne pe chipul lui, mi se pare mai mult decât amuzantă. Îmi iau fiica în brațe și fac un pas în spate, răsucindu-mă, dând posibilitatea camerelor de filmat să ia câteva cadre cu mine și fiica mea, ce, știu sigur, mâine vor fi pe prima pagină a tuturor ziarelor.

        Vocile suprapuse ale reporterilor umplu liniștea dupamiezii, și oricât de tare aș vrea, nu reușesc să le deslușesc întrebările, dar nici nu mă chinui prea tare, vreau doar să fiu văzută, în seara aceasta, sunt sigură că, imediat ce voi ajunge în Spania, voi avea destule oportunități de a le satisface curiozitățile.

      – Le dăm pupici, scumpo? îmi întreb fiica, în timp ce îi ating ușor nasul, cu varful degetului.

         – Ana-Leticia râde și își duce mânuța la buze, trimițând, spre deliciul ziariștilor, în felul ei, pupici. Zâmbesc, mândră de bucățică de om ce îmi face zilele mai bune, răsucindu-mă spre prietenul bărbatului cel iubesc, pe al cărui chip domnește aceeași confuzie de acum câteva clipe.

         – Este...

          – Fiica lui Alexander? îl întrerup, continuându-i ideea. Da, este fiica lui! îi și răspund, punând fata înapoi, în căruciorul ei. Noi intrăm, vii? continui, aruncându-i o ultimă privire, înainte de a păși în interiorul restaurantului.