Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul Final

    

Legată la ochi, mă las ghidată de mâinile sale, de acele degete păcătoase, ce mi-au oferit atâtea nopți desfrânate, încărcate de aroma afrodiziacă a sexului, în timp ce o dulce senzație de deja-vu pune stăpânire pe mine.

Am mai fost în situația aceasta. Acum multe luni, când tot ceea ce era între noi, putea fi definit, cel mult, ca un joc. Un joc care a ajuns să ne ofere momente de neuitat, în care ne-am rănit și iubit cu aceeași intensitate, ne-am urât și declarat dragostea în același timp, ajungând dependenți unul de celălalt, am creat și adus pe lume cea mai frumoasă realizare a noastră.

Am fost ca un drog unul pentru celălalt, am zăcut intrați în sevraj atunci când destinul ne-a despărțit și am zburat liberi, ușori și fericiți, atunci când ne-a adus din nou împreună.

Iar acum, când toate au trecut, când apele s-au retras și furtunile s-au liniștit, frumusețea și căldura soarelui a pus stăpânire pe noi, dându-ne posibilitatea de a fi, în sfârșit, fericiți.

Aceeași voce caldă, ca și acum câteva sute de zile în urmă, mă învăluie, ghidându-mă prin întunericul creat de eșarfa ce o am strâns legată peste pleoape. Iar eu, ca și în acel moment, nu ezit în al urma. Nu am făcut-o nici atunci, când nu-l cunoșteam, nu o să o fac nici acum, după ce mi-a demonstrat cu vârf și îndesat că pot avea încredere în el, că lângă el, nimic rău nu mi se va întâmpla.

Am trăit pe pielea mea durerea cauzată de lipsa lui, însă mi-am făcut-o singură și nu va exista o zi în viața noastră, în care să nu îi cer să mă ierte, căci nu i-am furat doar primele luni din viața fiicei sale, ci și prilejul de a-mi arăta că tot ce a promis nu a fost spus în van.

Însă astăzi nu mai contează! Îi avem pe ei, Ana-Leticia și Yanis-Alberto, bucățele din noi, pentru care vom lupta, demonstrându-le că în viață totul se poate atunci când crezi, când vrei, când iubești!

– Acum ai grijă, urmează trei trepte, susurul suav al glasului său umple liniștea din jurul nostru, însă nu apuc să fac mai mult de un pas, căci, în următorul moment, mă oprește, ridicându-mă cu atât de multă lejeritate, de parcă nu aș cântări mai mult decât o pană de corb.

– Alex! şoptesc, uimită de gestul său, dar tot ce obțin este un chicotit vag, ce îmi face inima să tresară.

Este fericit!

Nu am nevoie să îi văd chipul pentru a știi asta. O simt în parfumul pielii sale, în aroma cu iz de lemn de santal, ce îmi invadează trupul, imediat după ce îmi așez nasul în scobitura gâtului, simțindu-i pulsul sub atingerea suavă a buzelor mele.

Tresare, când îi sărut vena, ce îi împinge cu forță sângele amestecat cu adrenalină în trupu-i de zeu grec, pe care îl cunosc mai bine decât pe mine însămi, și fără de care nu aș mai putea supraviețui, însă nu spune nimic, și tot ce pot face este să îmi imaginez cum un zâmbet cald îi invadează chipul, îi aduce acea strălucire aparte în negura ochilor săi și îi curbează buzele, scoțând în evidență gropițele ce i se desenează pe obrajii.

Împinsă de Dumnezeu știe ce instinct, îmi duc palma către obrazul său, parcă vrând să văd dacă am dreptate, însă degetele mele îi întâlnesc buzele groase, apetisante, dătătoare de plăceri înnebunitor de intense, iar eu nu mă pot abține să nu i le dezmierd, să nu i le conturez, în timp ce prin fața ochilor îmi trec imagini din ultimii doi ani.

Bucățelele acestea două de carne, au fost martorele a atât de multe cuvinte spuse, atât de multe șoapte susurate acolo, sus, pe culmile plăcerii, a mii de destăinuiri făcute în miez de noapte, încă sub efectul tulbure al orgasmului, încât au ajuns să fie martorele cele mai elocvente, având cunoștință de toate câte ni le-am spus, sau toate câte am făcut.