Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 38

           – Cumva, mă duci la sediu? întreabă serioasă, ațintindu-mă cu privirea, parcă încercând să ascundă teama ce i-am simțit-o în voce.

          – Ai vrea? îi răspund ferm, privind-o cu coada ochiului, curios de reacția ei, însă, spre uimirea mea, doar și-a strâns buzele într-o linie dreaptă și a întors privirea spre geam, lăsându-mă cu impresia că încearcă să memoreze orice detaliu despre drumul pe care suntem, fără a-mi da un răspuns, însă știu, mai bine ca oricine, că răspunsul ei este Da! Aș vrea să merg.

          Toată după-amiaza nu am făcut altceva decât să dau mesaje și să încerc să îi strâng pe toți la sediu. Dacă vrea să îmi cunoască trecutul, este mai bine să o facă acum, cât încă mai poate pleca liniștită, pentru că din momentul în care va deveni Doamna Marquez, nu se va mai duce nicăieri de lângă mine.

          Nu sunt dispus să o pierd! Nici acum și nici mai târziu, dar deocamdată nu o pot ține alături de mine cu forța. Maya este o femeie mult prea independentă pentru a fi ținută sub papuc de un bărbat, nu este libertină, ci capabilă să se descurce singură în orice conjunctură. Dovada clară este firma familiei ei.

        “Phoenix„ nu a fost niciodată mai productivă ca acum, iar bijuteriile create în atelierele ei se vând cu succes peste tot în Europa.

         Poate că nu este momentul potrivit să o duc în locul în care răul își are casă, nu acum când un camion cu șase sute de pistoale este pe punctul de a ajunge la bază, iar un altul cu opt sute de kilograme de cocaină trebuie să plece în noaptea aceasta spre Belgia, dar nici nu am de gând să o las să se mai tortureze singură, cu o mie de gânduri legate de cuvintele Amandei.

       Eduardo m-a avertizat, mi-a spus că este dispusă să facă orice pentru a o îndepărta pe Maya de lângă mine, pentru a-i face rău și a o întoarce împotriva mea, de aceea prefer să afle adevărul de la mine, înainte de a-i spune Amanda tot felul de minciuni.

        Fac dreapta, ieșind de pe șoseaua principală, intrând în unul din cartierele rezidențiale de la marginea satului. Dacă vrea să mă cunoască, va trebui să aibă răbdare și să mă asculte, înainte de a mă judeca, iar dacă atunci când va afla totul, va alege să plece, am să îi dau drumul.

        O iubesc prea mult pentru a o obliga să intre într-un joc din care nu va mai putea ieși niciodată, nici unul din noi nu o mai poate face! Fizic da, dar amprenta acestei lumi, lăsată în sufletul unuia, este mult prea adâncă pentru a o putea șterge sau astupa. Este periculoasă lumea mea, cea din spatele a ceea ce se vede, dedesubturile, ceea ce se ascunde de lumina caldă și blândă a soarelui, înfrățindu-se cu răceala și întunericul nopții, prea periculoasă pentru o persoană atât de pură cum este ea.

     – Totul a început când aveam optsprezece ani, mă trezesc vorbind, însă tonul pe care rostesc cuvintele mi se pare, până și mie, străin. Abia îl cunoscusem pe Flavio, puștiul de atunci nu mai are nici o treabă cu bărbatul de acum, era rece, nu-i era frică de nimic și era în stare de orice pentru a face bani. Mie banii nu îmi lipseau, însă îmi lipsea libertatea. Îmi doream să pot să fac tot ceea ce doresc, când doresc și cum doresc, dar tata nu mă lăsa! continui ceva mai blând, de data aceasta.

      Oprind la un stop, întorc capul spre femeia din dreapta mea, curios să îi văd reacția, însă este pentru prima dată când, pe chipul iubitei mele, nu se poate citi nimic, nimic în afara curiozității.

       – Adică, Flavio nu a avut dintotdeauna statutul social de acum? se interesează, privindu-mă cu ochii mijiți, dând astfel startul miilor de întrebări ce îmi vor fi adresate de-a lungul acestei după-amieze. Dacă nu ar fi zis nimic nici acum, aș fi crezut că i se întâmplă ceva, pentru că nu este deloc tipic ei să tacă atât de mult timp.