Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 33

- Deci, Doamnă Fernandez, viitoare Doamnă Marquez, vă plac copiii? Pentru că eu unul îmi doresc, cu dumneavoastră, o echipă de fotbal cu tot cu rezerve! comentează zâmbind bărbatul în ale cărui brațe îmi odihnesc trupul.

Amorțesc! Pur si simplu am rămas împietrită la el în brațe! Când naiba m-a cerut de nevastă și eu am zis DA!?

Trec repede în revistă ultimele discuții și realizez că am dreptate. Nu a făcut-o, nu m-a cerut până acum, ci doar m-a revendicat ca și cum aș fi proprietatea lui sau un premiu. Mă smucesc din brațele sale și mă poziționez serioasă în fața sa. De fapt, aparent serioasă, pentru că, în urma revelației, în sufletul meu, a prins rădăcini, amuzamentul. Mă amuză teribil de tare felul în care a tresărit atunci când i-am sărit din brațe, modul în care mă privește în momentul acesta, fără să înțeleagă care este în realitate problema mea sau ce îmi trece prin minte.

Sunt oarecum tentată să mă strecor înapoi la pieptul său, să îi sărut buzele și să-l duc la noi în dormitor, la noi în pat, să îi dezmierd cu buricele degetelor pieptul, să-mi croiesc cu buzele drum pe pielea lui ușor bronzată, să-mi răsfăț nasul cu parfumul pielii sale, să mă las ocrotită de brațele sale, sau, un alt gând ușor nebunesc îmi trece prin minte, am putea la fel de bine să rămânem aici. Canapeaua pare confortabilă și este destul de mare pentru gândurile mele, dar nu, trebuie să mă abțin! Cum și când naiba am devenit atât de dependentă de atingerile lui, de buzele lui, de pielea lui, de el?

Simt din nou teama punând stăpânire pe mine, așa că, înainte ca aceasta să îmi revendice corpul, îmi mut privirea pe geamul fumuriu ce are vedere la piscină. Gagicile mele mișună râzând de ici colo, iar Mateo vorbește la telefon, pare nervos, mai mult ca sigur sunt probleme la club. Rare sunt momentele în care poți să îl vezi așa, în general este calm, foarte calm, exagerat de calm uneori!

- Rămân la Domnișoara Fernandez! punctez serioasă, fără ca măcar să îl privesc. Abia după ce termin fraza, mă răsucesc pe loc și îmi îndrept privirea spre el. Tensiunea dintre noi este aproape palpabilă, iar dacă acum cinci minute eram amuzată de reacția lui, acum, când îi pot privii ochii, s-a dus naiba orice urmă de amuzament, fiind înlocuit de dorință.

- Adică? întreabă, ușor iritat de răspunsul meu, bărbatul de lângă mine. Nu vrei să te căsătorești cu mine, iubito? continuă șirul întrebărilor, pe un ton ceva mai mieros, zâmbind, în timp ce își roade buza de jos.

Vechiul Alex, pus pe șotii, a revenit, trece de la o stare la alta în mai puțin de un moment, lăsându-mă debusolată. Pur și simplu nu pot să țin pasul cu schimbările sale bruște de atitudine, nu o fac într-o zi normală, cu atât mai puțin o voi face astăzi când prin minte îmi aleargă, mai ceva ca la maraton, o mie de gânduri contradictorii.

- Ar trebui să ieșim! Nu suntem singuri! încerc să îl atenționez serioasă, însă vocea mă trădează. Încă de când i-am observat buza prinsă între dinți orice stare de nervi mi-a dispărut. Prin minte îmi trec toate momentele în care am făcut eu asta, în care i-am tachinat buzele cu ale mele și tot ce vreau este să mă năpustesc asupra lui și să îl sărut până îl las fără aer.

Mă minunez de faptul că el își schimbă brusc stările, dar, în momentul acesta, și eu fac fix același lucru. Este debusolant! Toate stările prin care trec în preajma lui mă amețesc, la propriu, și mă lasă fără puteri. Acum sunt nervoasă, imediat relaxată, apoi îmi vine să plâng, iar în cinci minute fericirea pune stăpânire pe corpul și sufletul meu. Sunt bipolară și nu știu de când pentru că nu eram așa.

- Să o crezi tu, iubito! Nu pleci nicăieri până nu îmi dai un răspuns, mă contrazice zâmbind Adonisul ce mi-a schimbat viața la o sută optzeci de grade. Pe cât de calculată eram înainte de întâlnirea cu el, acum câteva săptămâni, pe atât de zăpăcită mă simt acum. M-a schimbat și nu îmi pare rău, doar că mă simt de parcă nu aș fi eu. Am nevoie de timp să mă gândesc, să îmi rearanjez prioritățile, gândurile, să mă hotărăsc ce îmi doresc cu adevărat. Nu îi pot spune Da! doar de dragul de a-i răspunde ceva. Este un pas pe care vreau să îl fac doar atunci când voi fi sigură. Îmi doresc o familie, copii cât pentru o echipă de fotbal, dar nu știu cât de pregătită sunt pentru asta acum.