Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 19

- Te căutam! spune grav Quique când mă vede ieşind cu Maya pe terasă. Trebuie să plecăm urgent la sediu, se pare că sunt ceva probleme cu transportul din seara asta! adaugă nervos și simt cum ușor, ușor nervii pun stăpânire și pe mine.

''La dracu! Nu trebuia să las pe alții să se ocupe de transporturile de genul celui de azi, dacă l-aș fi făcut eu sau băieții nu apăreau probleme!'' îmi spun, în timp ce strâng ușor din pumni.

- Transport? Ce transport? întreabă Maya curioasă, plimbându-şi ochii de la unul la celălalt. Mă uit insistent la Quique și îi fac semn să tacă. Ea încă nu trebuie să afle cu ce se joacă  celălalt Alexander, cel ce se lasă condus de instinctele primare când nu se află în preajma ei sau în ochii presei.

- Îți povestesc pe urmă Maya! îi răspuns pe cel mai blând ton de care sunt capabil în momentul acesta, apoi îmi concentrez toată atenția spre bărbatul din fața mea, ce așteaptă noi ordine. Restul unde sunt? întreb, în timp ce îi mai arunc o privire scurtă Mayei înainte de a pleca. Știam prea bine ce înseamnă "probleme" cu un asemenea transport. Poliția este destul de bine plătită încât să nu se amestece, dar erau alții cei care se ocupau să ''îmi pună bețe-n roate''.

În cinci minute suntem toți în mașini în drum spre sediul neoficial al firmei. Flavio îmi repetase astăzi, pentru a zecea oară că vrea să se retragă, Daniellei ii este prea frică de ceea ce se poate întâmplă și nu vrea să îl mai lase să rişte, dar ştia și el prea bine că în seara aceasta este unul dintre pionii principali. Eu și el am pus bazele acestei nebunii, aveam optsprezece ani când l-am cunoscut. Mie îmi ofereau părinții totul, el nici măcar nu îi cunoștea pe ai lui, eu îmi doream libertate, independență financiară, el voia bani... Nu îl interesa cum îi făcea, important era să îi facă.

Am început cu tot felul de nimicuri, câștigam puțin și riscam destul de mult. Eram pionii altuia, iar asta nu prea era pe placul nostru, nu asta era libertatea pe care ne-o doream, așa că ne-am retras dupa un an în care eu am reușit să strâng ceva bani, și ne-am format propria noastră rețea. Eu am fost de la început ''șeful'' iar el ''mâna mea dreaptă'', însă întotdeauna l-am tratat ca pe fratele meu. A fost destul de greu să câștigăm încrederea clienților, să ne facem loc printre celelalte găşti și să ajungem acolo unde suntem acum, iar cel mai important este că am reușit să ne menținem anonimi.

Sunt prea puțini cei care ne cunosc dincolo de măști, iar acei 'puțini' sunt oameni care au pornit cu noi de jos, care nu ne-ar trăda pentru nimic în lume.

Prins în gânduri nici măcar nu am realizat când sau cum am ajuns la bază. Parchez masina, îmi iau telefonul și masca de pe scaunul din dreapta, îmi acopăr fața şi ies. Se pare că sunt primul ajuns, însă nu am rabdare să îi aștept și pe ceilalți, așa că dau buzna în hala ce din afară pare că stă să se dărâme, dar care, în interior, este amenajată cu tot ceea ce putem avea nevoie. Când intru, toată lumea tace din gură, câte unul tresare, dar toți ochii sunt îndreptați spre mine. Știu prea bine că atunci când ''șeful cel mare'' îşi face apariția, este de rău.

- Pedro, la mine în birou! Acum! e tot ce zic când trec printre ei. Nu puteai citi nimic în ochii mei, de altfel asta a fost și prima lecție pe care am învățat-o când am intrat în lumea aceasta, ascunderea sentimentelor', iar eu am trecut de ea cu brio, însă ei erau cu toții panicați.

Pedro este singurul care ne cunoaște pe mine și Flavio încă de când eram niște puști. El este cel care trebuia să se ocupe de transportul din seara aceasta. Două tone și jumătate de cocaină au intrat astăzi de dimineață în portul din Alicante, ascunse în pachete de faină, iar el trebuia să le transporte în siguranță până la granița cu Franta, de acolo aveau să fie luate în primire de italieni, urmând ca în maxim două zile să ajungă la ei în țară.