Capitolul 41

3.9K 265 39
                                    

Evenimentele petrecute în ultima perioadă și-au pus, adânc, amprenta asupra mea. Dovada clară sunt stările de vomă ce nu îmi dau pace de vreo două zile. Mai exact din ziua în care i-am cunoscut familia lui Alex. Nu doar faptul că tatăl lui nu mă place, cel puțin aceasta este impresia ce mi-a lăsat-o, ci și apariția surorii sale, de mână cu Eduardo, m-au năucit, lăsându-mă într-o ceață totală.

Mi-a fost atât de rău încât, dacă nu aș fi sigură că nu există nici o posibilitate să fi rămas însărcinată, probabil că deja m-aș impacienta și m-aș pregăti să îmi anunț iubitul că, o chestie micută și drăgălașă, ne va perturba somnul începând cu luna iulie a anului viitor.

Însă posibilitatea aceasta nu există! Ne-am protejat încă de la început, așa că, starea aceasta de rău, se datorează, în mare parte, noilor vești și evenimente, ce ne condimentează viața.

Liniștea ce domnește în dormitorul nostru, este aproape asurzitoare, dar este duminică, Alex este la sediu cu băieții, Domnul Francisco probabil că este la tenis cu prietenii, Dark cred că doarme sau se joacă prin curtea din spate, iar Gloria este liberă, deci toată casa este a mea, doar că mi-aș fi dorit să fie plină.

Uneori îmi este dor de nebunia din weekend-urile petrecute alături de prietenele mele, îmi este dor de gălăgia cu care ne disperam vecinii, de momentele în care dansam ca nebunele, pe terasa din spate, spre nebunia vecinilor ce erau cam sătui de petrecerile noastre la ore inoportune.

Îmi îndrept privirea pe ceasul ce zace falnic pe noptiera viitorului meu soț, iar faptul că aceasta nu arată decât ora 10:05, îmi dă posibilitatea de a mă mai relaxa un moment.

Mă mut pe partea de pat pe care a dormit el și, imediat ce capul mi se odihnește pe perna sa, nările îmi sunt invadate de parfumul pielii lui, iar toți mușchii din corp mi se relaxează într-o clipă făcând starea de disconfort să dispară, cel puțin pentru moment.

Închid ochii, cu gândul de a mai dormi câteva momente, însă, într-o clipă, mintea îmi este invadată de imaginea unui băiețel cu părul negru ca tăciunele și ochii de culoarea mării, ținut de mână de o fetiță cu păr bălai și ochii negrii.

Amândoi sunt extraordinar de frumoși, el îmbrăcat cu un costum de marinar, iar ea cu o rochiță albă, cu dungi albastre. Sunt perfecți! Chiar dacă nici ea nu pare să depășească vârsta de patru anișori, este foarte atentă cu frățiorul ei, ce nu cred că are mai mult de doi ani. Sunt adorabili!

Imaginea celor doi mă face să mă gândesc la cum ar arăta un copil al meu și al lui Alex, însă șocul pune stăpânire pe mine, când realizez că ar arăta exact ca cei doi prunci, ce zburdă liniștiți prin mintea mea.

- Ce naiba! șoptesc cu voce tare, în timp ce deschid brusc ochii. Probabil că o iau razna de mă gândesc doar la copii. Zău, nu e normal! continui pe același ton mirat și iritat, ce aproape că îmi dă fiori pe șira spinării. O sarcină nu este o opțiune tocmai bună în momentul acesta.

Din dorința de a-mi alunga gândurile năstrușnice, mă ridic cu viteză din patul ce a devenit martor constant al clipelor noastre de iubire și, cu pași grăbiți, intru în baie. Scap într-o clipă de cămașa de noapte, dintr-un satin răcoros de culoarea mierii, ce îmi acoperă trupul, deschid apa la duș, iar atunci când aburii îmbracă pereții de sticlă, pășesc înăuntrul său, cu speranța că, apa ce îmi va spăla trupul, va lua cu ea, atât starea de vomă, cât și gândurile legate de copii și famili fericite, ce nu se potrivesc, sub nici o formă, cu stilul de viață al viitorului meu soț.

***

Pentru mine, niciodată, nu au fost lucrurile atât de simple pe cum am vrut. Dușul nu a avut nicidecum efectul dorit, ba din contră, nu a făcut decât să mă afunde și mai tare în gânduri și vise, iar starea de greață mi s-a calmat, abia după ce mama m-a obligat prin telefon să beau vreo două pastile și un pahar cu limonadă. Acum, sper doar să nu revină!

Împletind Iubirea - Varianta RescrisăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum