Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 29

- Haideți, vă așteptam! ne spune tata serios, în timp ce ne face semn să intrăm.

- Miroase divin! Ce a gătit mama? întreb curioasă, imediat după ce îmi las sacoul în cuier și îmi strecor mâna după brațul tatei.

Mă aflu între cei mai importanți bărbați din viața mea. În dreapta se află bărbatul ce a ajutat la conceperea mea, iar în stânga cel ce mă face fericită, cel pe care îl iubesc și cel ce de week-end-ul trecut este oficial iubitul meu.

- Am fi ajuns la timp, dar Mayei i-a luat mai bine de o oră să își aleagă rochia ce o poartă în seara asta! completează râzând jucăuș Alexander.

- Întotdeauna a fost așa, avea trei ani când a început să îi dea mamei ei bătăi de cap cu hainele. Nu purta decât ceea ce îi plăcea, iar "roz" și "rochiță" în aceeași propoziție era combinația magică! adaugă râzând tatăl meu.

Mă simt prinsă la mijloc între cei doi. Vorbesc despre mine ca și cum nu aș fi aici. Din reflex îi dau cu cotul în coaste, gest ce, pe tatăl meu îl face să bufnească și mai tare în râs, în timp ce Alex mă privește ușor amuzat de situație. Mă pregăteam să îi zic și lui ceva când a apărut mama în câmpul meu vizual și am preferat să tac și să îmi concentrez atenția asupra ei.

- Haideti, la masă, copii! ne îndeamnă serioasă punând un bol cu salată în centrul mesei.

- Bună, mamă! o salut zâmbind înainte de a-i săruta obrajii.

Îmi răspunde la salut, îndreptându-și apoi atenția spre bărbatul din stânga mea, ce în momentul ăsta își odihnește palma dreaptă pe talia mea. Știu sigur că mamei nu i-a scăpat detaliul acesta. Fără să vreau i-am observat cele două cute ce i s-au format pe frunte când, scanându-mă cu privirea așa cum o face ori de câte ori trece mai mult de o săptămână de când nu m-a văzut, a observat modul posesiv în care Alexander mă ține lângă el.

A trecut aproape o săptămână de la escapada noastră romantică, o săptămână de când m-am mutat în camera lui, mi-am mutat hainele în dressing-ul lui și am început să îi acaparez toate momentele libere. Îmi este greu să mă îndepărtez de el chiar și pentru a merge la firmă. Poate că par o copilă, dar întotdeauna am fost dependentă de iubire, iar asta nu s-a schimbat când am început relația cu Domnul Marquez. Poate că uneori îl sufoc cu îmbrățișările, dar nimic nu mă relaxează mai tare ca parfumul pielii sale și călușul brațelor lui.

- Iubito, ești bine? întreabă curios Alex, în timp ce mă privește fix în ochii.

- Da! Mă gândeam...

- Promit că îți îndeplinesc orice gând ai avea, acum hai să mâncăm. Cu cât ajungem mai repede acasă, cu atât îți pot face mai repede, visele realitate! îmi șoptește la ureche, înainte de a-mi săruta ușor bucățica de piele de sub aceasta. Și-a cam făcut un obicei din a mă întrerupe atunci când vreau să zic ceva, dar spre uimirea mea nu mă deranjează asta.

Când naiba am ajuns în brețele lui!? gândesc curioasă, în timp ce îmi mut privirea prin încăpere. Ai mei nu știu unde au dispărut. Ca de obicei când mă pierd în gânduri uit de tot ceea ce mă înconjoară.

Fară să mă gândesc de două ori, îmi mut palmele pe ceafa lui și îi sărut scurt buzele, iar apoi îmi lipesc fruntea de a sa și pentru câteva momente rămânem așa, privindu-ne fără să ne spunem nimic, reglându-ne respirația unul în funcție de celălalt, îmbătându-mă cu parfumul său. Să-i simt respirația caldă pe buzele mele mă face să mă-nfior, să îmi doresc să îi răsfăț, tachinez și mușc, fiecare buză în parte. Cu Eduardo nu eram atât de pupăcioasă, atât de drăgăstoasă, atât de dependentă de el și nu mă simțeam atât de relaxată cum sunt acum, cu Alexander.