Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 45

       – Înțelege, Alex! E nebună, e în stare de orice și aș minți dacă nu aș recunoaște că mi-e frică, pentru tine, pentru mine... ridic vocea nervoasă, în timp ce descui ușa din lemn de nuc și intru.

        Arunc puloverașul negru ce mi-a încălzit trupul, în cuier și pornesc leneșă spre living, încercând să îi evit privirea iubitului meu. Știu că nu este de acord cu ceea ce spun, că el e sigur că nimic nu se poate întâmpla atât timp cât stau departe de toate acestea, mi le-a tot explicat de când am plecat de la sediu, dar oricât de multe argumente mi-ar da, nu pot fi de acord cu el.

        Știu prea bine de la Daniella de când se chinuie să iasă din “familie„, soțul ei, că nu e ușor și că sunt destul de multe pericole în joc, dar ceva îmi spune că pentru Alex va fii de o mie de ori mai greu.

      – Bună! îi salut pe cei doi musafiri când îi văd pe canapeaua din living. Ce faceți? continui încercând să zâmbesc, în timp ce mă îndrept spre ei, cu Alex pe urmele mele.

       – Vă așteptam, răspunde, aparent indiferentă, Ana. Ce facem în seara aceasta? continuă pe același ton ce îmi adeverește gândurile Ceva se întâmplă!

         – Poi, am ajuns! Mergem la casino, nu? întreabă curios iubitul meu, făcându-mă să mă răsucesc brusc, spre el.

          E nebun dacă crede că eu mai am de gând să plec undeva. Cel mult mă lipesc cu fundul de canapeaua de culoarea untului, ce tronează în fața televizorului și mă mai ridic de acolo, doar când Moș Ene mă va trage spre tărâmurile sale, pentru a urca în dormitor.

         – Da! răspunde hotărât Nick, atrăgând atenția asupra lui. Haide, iubito, în felul acesta ne vom mai relaxa puțin și vom uita de toate alea, continuă privind-o pe Ana, zâmbind încurajator, însă ceva îmi spune că nici pe ea nu vor reuși să o urnească din loc. Este ceva în modul în care ne privește ce îmi dă sentimentul că mintea ei este în altă parte, că nu este tocmai OK și, la naiba, mi-ar plăcea să îmi spună ce i se întâmplă, să aibă încredere și să își descarce sufletul ce pare a duce o povară mult prea grea pentru vârsta ei fragedă, pentru că aș face tot ceea ce pot pentru a o ajuta.

          – Puteți merge voi, eu nu mă simt în stare! rostesc ferm și clar, în timp ce mă răsucesc ușor pe călcâie și, cu pași mici, pornesc spre bucătărie.

       Mi-e foame, îmi vine să vomit, mă dor toate, șocul produs de ceea ce s-a întâmplat încă îmi zăbovește în suflet, ținându-mi frica într-un nod bine plasat în capul pieptului, ce nu îmi dă voie să mă relaxez în totalitate, iar singurul lucru de care îmi e poftă în momentul acesta, este un pahar de Coca-Cola și cutia de înghețată cu fructe, ce zace de vreo săptămână în congelator.

         – Nici eu nu merg, prefer să rămân cu Maya acasă, așa că, distracție plăcută, băieți! se aude rostind ironic, puștoaica, iar liniștea ce a pus stăpânire pe living, îmi demonstrează clar că nu se așteptau la această răzvrătire din partea Anei.

        – Șah-mat! șoptesc mai mult pentru mine, imediat după ce ajung la frigider și îmi pun într-un pahar băutura după care tânjeam atât de mult în urmă cu câteva minute.

         – Idioți! exclamă puștoaica supărată, în timp ce trage un scaun și se așează la masa din dreptul ferestrei.

          Mă răsucesc ușor spre ea, iar indignarea ce i se citește pe chip, mi se pare amuzantă în acest moment.

         – Nu știu ce ți-a făcut Nick, dar am impresia că va dormi cu Alex, pe covorașul de la ușă! rostesc, încercând să îmi ascund zâmbetul ce vrea să mi se așeze pe chip. Vrei? continui pe același ton, arătându-i paharul cu suc, imediat după ce iau o nouă înghițitură.