Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

CAPITOLUL 2

Însă nu mă simt în stare să îi mai răspund în nici un fel căci, cu toate că știu că are dreptate, pur și simplu nu mă pot opri din plâns și tremurat. Durerea mi-a acaparat tot organismul, iar sufletul mi-e rece.

Pustiu și rece!

Nici măcar nu mă chinui să îmi șterg lacrimile, nici măcar nu am puterea să ascund ceea ce simt, nici măcar nu mă pot gândi la cum va reacționa Maria când va afla! Printre toate întrebările ce îmi bântuie în momentul acesta mintea încețoșată, una singură doare cel mai tare, la una singură nu găsesc nici măcar un răspuns: De ce eu?

Pentru o clipă realizez că mi-ar fi plăcut să fiu atât de beată încât nimic din toate astea să nu mă poată afecta, încât să nu realizez gravitatea situației, dar nu sunt! Sunt perfect conștientă de fiecare celulă din mine care se zvârcolește într-o agonie continuă.

- La naiba! La naiba cu tine, băiatule! sunt scoasă, într-un târziu, din gânduri, de vocea Mariei, realizând abia acum că ele s-au întors deja de ceva timp, din moment ce Catalina a avut timp să le spună ce s-a întâmplat.

- Eu plec! afirm cu vocea aproape stinsă de durere, în timp ce mă ridic ușor de pe canapea, fără ca măcar să le privesc pe vreuna dintre ele. Nu vreau milă, iar în momentul acesta știu sigur că doaS2mi pot da seama cu ușurință de tremurul ce răzbate prin vocea sa, punând accent pe cuvântul "noi".

Și nimeni nu comentează!

Fetele își culeg poșetele și, în șir indian, la fel cum am intrat, pășim printre tinerii care își mișcă frenetic trupurile, indiferenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor, pe ritmul alert al melodiei mixată cu pricepere de DJ.

Am nevoie de toată stăpânirea de sine, de pe lume, pentru a nu intra în separeul unde, cel ce week-end-ul viitor avea să îmi devină soț, își face de cap cu amanta sa. În schimb arunc o privire spre Maria și, cu toate că relația ei cu Mateo nu este la fel de veche ca a mea cu Eduardo și nu au ajuns la fel de departe, văd în ochii ei aceeași durere ce, știu sigur, sălăsluiește și în ai mei.

Nu e corect!

Zău că nu e!

Nici una din noi nu a săvârșit păcate atât de grave încât să merite ceea ce i se întâmplă. Singurul rău pe care l-am făcut a fost să îi iubim pe cei doi, mai mult ca pe noi înșine, însă se pare că pentru ei nu a fost de ajuns.

Cel mai tare doare faptul că știau că vom veni aici, cel puțin Mateo știa. Încă de când am decis să facem nenorocita aceasta de petrecere a burlăcițelor, Mateo a știut că o vom face la el în bar. Toată lumea știe că este singurul pe care îl frecventăm atunci când ieșim între fete și singurul în care ne simțim în siguranță atunci când partenerii noștrii nu sunt lângă noi, așa că nu înțeleg cum naiba au putut să își aducă amantele exact aici.

Nici nu știu cum am ajuns afară, realizez unde suntem abia când Maria strigă disperată la unul dintre bodyguarzi că „La dracu! Am plecat la dracu!" și zâmbesc ușor, căci știu că acesta îl va anunța pe șeful lui și voia bună din separeu va fi spulberată.

În clipa în care mă pregăteam să le spun că avem nevoie de un taxi, limuzina cu care am venit îmi atrage atenția, așteptându-ne în același loc în care am lăsat-o. Pentru o clipă ezit să mă mai urc în ea, însă în clipa în care privesc în urma mea și observ că nu mai este la ușă decât un bodyguard, intuind că celălalt s-a dus să anunțe plecarea noastră, pășesc alături de fete în interiorul mașinii, în care, cu câteva ore mai devreme, ciocneam fericite un pahar de șampanie.