Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 36

      După încercarea mea eșuată de a mă mărita, nunta ei este un adevărat succes. Atât Biserica Sfântul Nicolas, din Centrul Vechi, cât și salonul de dans de la Melia, vor fi decorate cu boboci te trandafiri albi și roșii, lumânărele parfumate, rochia ei este copie fidelă a celei ce o purta Cenușăreasa în seara balului, iar noi, vom fi acolo pentru ea, îmbrăcate cu rochii roșii de gală, încercând să îi stăpânim emoțiile și să îi alungăm grijile.

     Cu toate că în ultima săptămână am cam tras chiulul de la pregătiri, sunt la fel de entuziasmată ca și ea.

     Mă bucur atât de tare că a decis să îl ierte pe Mateo, acum trei ani, că a avut încredere în el și că a spus Da! atunci când, în sfârșit, acesta și-a luat inima în dinți și a pus întrebarea pe care toate femeile o așteptăm.

     – Oh, Doamne, oare va veni ziua în care voi simții toți fluturașii și toată neliniștea aceasta, pregătind nunta mea cu Alex? mă întreb cu speranță în timp ce parchez mașina în față la "The Gost„ lângă Porsch-ul negru al lui Dereck.

     – Probabil că da! răspund tot eu, un moment mai târziu, când iau telefonul de pe scaun și, deblocându-l, observ fotografia ce zace pe fundal. Eu și Alex, ieri, pe motor, cu marea în spate, amândoi zâmbind fericiți. Chiar suntem fericiți! E atât de frumos fără cele două cute între sprâncene, fără grijile de zi cu zi, fără problemele ce-l consumă încet și sigur, încât aș da orice să îl văd mereu în felul acesta!

     Sper din suflet să nu mai existe nimic care să ne dea lumea peste cap, să rămânem mereu la fel de fericiți ca astăzi, pentru că nu știu cât-or lovituri voi mai putea rezista!

     Realizez că am coborât din mașină abia atunci când ajung în dreptul intrării în club. Ca de obicei, mă pierd în gânduri și vise ce ne au pe noi doi ca și personaje principale, uitând de tot ceea ce este în jurul meu și pierzând noțiunea timpului.

     Pășesc în club zâmbind, încercând să las de-o parte toți demonii ce îmi bântuie gândurile, rămânând surprinsă de cantitatea de lumină din interior. Aproape că uitasem cum arată barul la lumină, aproape că uitasem că are și neoane albe nu doar roșii. Privirea îmi este captată de modelele tapetului alb-negru ce îmbracă pereții clubului, fascinându-mă efectul optic creat de spiralele negre. Scanez fiecare colțișor în parte, îndreptându-mă spre cele câteva trepte ce mă despart de zarva ce se aude tot mai intens.

      Rămân împietrită în momentul în care ajung la capătul scărilor! Ea este ultima persoană pe care îmi doream să o văd aici, mai ales în momentul acesta, când lucrurile între mine și Alex merg mai mult decât bine, când nunta Mariei ne-a acaparat pe toți, creând în jurul nostru un cerc magic plin de pace și iubire.

      Ce naiba caută ea aici, la ora aceasta, când practic clubul este închis? Este abia ora prânzului, iar acesta se deschide abia când ceasul trece ușor de orele optsprezece.

      Trag puternic aer în piept și, cu pași mici, mă apropii de bar, unde Quique își face de lucru cu o sticlă de Martini.

      – Ce caută ea, aici? întreb printre dinți în momentul în care ajung în fața lui, încercând să par indiferentă, însă nu-mi pot stăpânii nervii în totalitate, singurul lucru care mă face să mă calmez, cât de cât, este faptul că Alexander încă nu a ajuns.

      – Bună și ție! îmi răspunde încordat bărbatul din spatele barului, întinzându-mi un pahar cu Martini.

      În general nu sunt adepta băuturilor alcoolice, dar acum am nevoie de orice îmi poate calma demonii, înainte de a răbufni într-o adevărată scenă demnă de un film de Oscar.