Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 22

        Nu! Nu! Nu! Nu! El este doar în boxeri iar eu sunt goală, oare asta înseamnă că eu și el azi-noapte!?

       – Nu! Nu! Nu! Dumnezeule, nu este posibil! continui cu voce tare, în timp ce reușesc să mă mișc jumătate de metru mai în fată și să las hainele pe fotoliu. Îmi leg cu cordonul, halatul ce până acum lăsa la vedere tot și încerc să trag de el mai jos, dar degeaba, abia dacă îmi ajunge la jumătatea coapselor și încep să mă plimb dintr-o parte în alta, încercând să îmi amintesc ce naiba am făcut aseară. Îmi amintesc perfect cina, shot-urile de tequila, că am luat sticla de bourbon și fetele m-au refuzat pentru că nu vroiau să le amestece, iar apoi... apoi nimic!

      Ce naiba am făcut aseară? Ce caută la mine în pat Alexander? Of Doamne, sper doar să nu se fi întâmplat ceea ce cred eu! Oh! și dacă s-a întâmplat, de ce naiba nu îmi amintesc nimic?Cât de beată am fost aseară?

       – Dacă te mai plimbi mult din stânga în dreapta am să amețesc!

        Pur și simplu înlemnesc când îi aud vocea ușor răgușită! Mă bucur în schimb că sunt cu spatele la el, pentru că instinctul îmi strigă disperat să mă întorc cu fața și să mă bucur de priveliște, însă îmi este de ajuns o singură imagine cu Alexander dormind în patul meu, cu trupul bine sculptat pierdut printre așternuturile mele, ținând în brațe perna mea. Imaginea aceasta mi-a rămas bine impregnată în memorie și sunt mai mult ca sigură că îmi va provoca destul de multe insomnii și dureri de cap.

        – Iubito, nu am zis să rămâi înțepenită acolo, ci doar să nu te mai fâțâi stânga-dreapta pentru că amețesc privindu-te! adaugă el, iar eu pot să jur că are întipărit pe fața zâmbetul ăla ștrengar caracteristic lui.

      De parcă ar avea voință proprie sau cineva le-ar fi dat play, picioarele mi se pun în mișcare și realizez ce fac doar când ajung în dreptul fotoliului și îmi iau hainele. Intru grăbită în baie fără ca măcar să îl privesc, în vreun moment. Îmi pun lenjeria intimă, rochia, îmi fac câteva bucle, îmi dau cu puțin fond de ten, parfum, îmi pun pantofii, geaca de piele, iar apoi ies. Durerea de cap este deja parte din mine și nu o mai bag în seamă, dar asta nu înseamnă că nu voi trece acum prin fața lui Alex ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat... bine asta în cazul în care mai este unde l-am lăsat. Până la urmă nu îmi amintesc nimic, deci asta poate însemna că nimic bun sau important nu s-a întâmplat.

     – Unde crezi că pleci așa? întreabă curios bărbatul ce mi se pare că stă comod la mine în pat.

      – La birou! Logic! Unii dintre noi trebuie să mai și muncească.

      – Așteaptă-mă zece minute! Merg și eu cu tine, astăzi trebuie să semnăm contractul. Ar trebui să mănânci ceva între timp, iar apoi spune-i Gloriei să îți dea ceva pentru durerea de cap, fără un analgezic nu va dispărea! adaugă, în timp ce se ridică din pat, nonșalant și se îndreaptă lejer spre ieșirea din dormitor.

      Ce naiba? Atât de evident este că nu mă simt bine? Nu îi zic nimic, în schimb cobor în bucătărie, îmi iau un măr și mă duc și mă așez pe canapeaua din living. Sper doar că Făt-Frumos nu va întârzia prea mult. Îi dau un mesaj Clarei în care îi cer să mă aștepte cu ceva analgezic, o anunț că în maxim o oră am să fiu la birou și îi cer să aibă grija să fie totul pregătit pentru când ajungem, apoi încerc, pentru a mia oară în dimineața asta, să îmi amintesc ce naiba s-a întâmplat aseară. Dezastrul de aici a dispărut deja, pe semne că Gloria s-a ocupat de asta la prima oră a dimineții, iar fetele nu sunt în casă. Am fi dormit toate aici pe canapea la cât de bete cred că eram, dar ele nu sunt aici, deci ori au plecat mai de dimineață, ceea ce nu prea cred, ar fi fost prea mahmure ca să se trezească și să plece deja, ori cineva le-a dus acasă de aseară.