Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

CAPITOLUL 11

      Într-un impuls de moment, îmi întorc capul brusc spre Alexander și tot ceea ce se poate citi pe chipul lui este uimirea. Îi smulge în grabă ziarul din mână Catalinei și privește insistent pozele care apar de-a lungul articolului: eu și Eduardo în ziua nunții, eu îmbrăcată cu rochia de mireasă, ieșind singură din Biserică, Amanda și Alexander, Eduardo și Daniella înainte de a afla eu de ei, Alexander însoțit de mai multe femei, eu sărutându-l pe Alex la intrarea în restaurant și multe alte cadre, trase de-a lungul timpului, ce ne au pe noi patru ca și personaje principale...

      — Tu și Eduardo? rostește, ridicându-și curios privirea spre mine.

      —Da! Eduardo este fostul ei logodnic! îl întrerupe Alexandra, luându-mi posibilitatea de a-i răspunde eu. La părăsit în Biserică după ce a aflat că tipul umbla cu Daniella și urmau să aibă un copil! continuă, când observă că Alex ne privește din ce în ce mai confuz.

       Pe de-o parte mă bucur că i-a răspuns ea, căci nu cred că aș fi reușit să rostesc vreun cuvânt, fără să îmi tremure vocea.

       Nu apucă să își continue interogatoriul, căci, doar o clipă mai târziu, suntem întrerupți de soneria de la poartă, iar eu, fără să mă gândesc de două ori, mă ridic și, aproape teleghidată, deschid ușa de la întrare, îndreptându-mă cu pași mici spre poartă.

          Imediat ce deschid, un băiat la aproximativ optsprezece- douăzeci de ani, cu un buchet imens de trandafiri roșii, mă întâmpină zâmbind. Semnez de primire, fără să pun vreo întrebare și, curioasă, iau buchetul, pornind înapoi spre intrarea în casă.

       — Nu sunt de la mine! îmi spune Alex ferm, imediat ce pășesc în living.

       Iar eu mă încrunt! Pentru un moment chiar am crezut că el este destinatarul, cu toate că nu avea de unde știi că acestea sunt florile mele preferate.

       — Trebuie să aibă un bilet, o carte de vizită, ceva! adaugă Alexandra, roind în jurul meu, în căutarea bucăți de hârtie ce poate rezolva enigma.

       — Nimic, nici un mesaj, nici un nume, nimic! le răspund serioasă, pentru că acesta a fost primul lucru pe care l-am căutat și eu.

      Renunțând la a mai căuta un răspuns, pun buchetul de trandafiri într-o vază și, după ce le pun puțină apă, mă așez înapoi pe canapea, lângă ceilalți, și dau drumul la televizor pe un canal de desene animate.

         Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să mă văd pe ditamai ecranul în posturi care ar putea deschide și mai multe răni din trecut. Și poate că totuși am și nițel noroc astăzi, căci imediat încep desenele mele preferate, reușind să îmi alunge, pentru o clipă, toate temerile. Tom și Jerry vor fi întotdeauna personajele mele de suflet, pentru că trăsnăile lor, îmi aduc, inevitabil, un zâmbet pe buze.

        Dar ce e frumos, repede trece, pentru că nu cred că au trecut mai mult de cinci minute de când am reușit să îmi țin în frâu gândurile, când soneria telefonului meu, umple liniștea din jur.

       Îl ridic de pe măsuță, încercând să îmi amintesc când l-am pus acolo, însă, înlemnesc din nou, când mintea procesează cuvintele scrise în mesaj.

        „Păzește-ți spatele scumpo! Sper că ți-au plăcut trandafirii, de fapt erau preferați tăi, nu cred că s-a schimbat și asta. Nu cred că mai este nevoie să mă semnez, căci deja știi care îmi este numele! Am fost iubitul tău, Maya, logodnicul și cel care trebuia să îți devină soț, însă acum am să devin cel mai mare coșmar al tău!“