Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

CAPITOLUL 6

             Și cred că sunt ani de când nu mi s-a mai întâmplat asta. Intru zilnic în contact cu bărbați de diferite vârste, însă, de când Eduardo a dispărut din viața mea, nici măcar unul dintre ei nu a fost capabil să mă facă să mă fâstâcesc în felul acesta.

              Pe de-o parte, mă bucur. Poate că nu e mare lucru, dar mă face să mă simt, din nou, vie!

             Realizez că am pierdut contactul cu realitatea, adâncindu-mă între gândurile, ce mi-au devenit tovarășe fidele în rutina care mă înconjoară, abia în clipa în care simt că îmi este deschisă portiera.

               Ezit doar o clipă, înainte să îmi ridic privirea, curioasă să aflu cine este persoana din dreapta mea și mare îmi este uimirea când irișii mei și ai săi se întâlnesc, din nou. Dar nu ezit nici măcar o secundă atunci când îmi pun mâna într-a lui și ies.

                Parcă mă arde pielea acolo unde palma mea și a sa se întâlnesc, în timp ce apropierea care i-a naștere între noi, atunci când sunt deja afară din intimitatea mașinii, mă face să uit de locul în care mă aflu și să mă las răsfățată de modul în care sufletul meu se simte alintat de toate aceste noi senzații. Și parcă aș vrea să opresc timpul în loc...

               Dar totul se spulberă în clipa în care Alexander se răsucește, îndepărtându-se îndeajuns de mult, încât să îmi facă loc pentru a putea porni alături de el, pe covorul de culoarea sângelui, ce marchează drumul către intrarea în restaurant.

                Un drum ticsit de o mulțime de cameramani, reporteri și fotografi, care aparțin celor mai importante reviste de scandal, emisiuni și ziare din țară, ce încearcă să obțină cele mai bune cadre și cât mai multe informații de la invitați, pentru a umple toate paginile tabloidelor, în zilele următoare.

                    Nu cred că apuc să fac mai mult de doi pași printre ei, înainte de a fi asaltată cu întrebări. Dar nu mă mir că se întâmplă asta, din moment ce pe chipurile oamenilor din spatele camerelor, se poate citi cu ușurință, uimirea, mai ales că la ultimele apariții în presă, am fost văzută doar la brațul tatălui meu sau singură.

                       Cât de diferiți suntem noi doi, chiar și acum, când încercăm să ne croim împreună, drum spre ușa ce ne va oferii un strop de intimitate. Degajarea cu care se mișcă el, mie îmi lipsește în totalitate, la fel ca și zâmbetul de pe chip. Sunt sigură că se poate observa de la depărtare cât de încordată sunt și, jur, dacă nu ar fi fost brațul lui Alexander, de care mă țin bine agățată, sunt sigură că, din cauza emoțiilor, aș fi făcut deja cunoștință cu textura materialului roșu.

                 Blitz-urile aparatelor de fotografiat se aud neîntrerupt, de parcă ar vrea să fie siguri că nu le scapă nici măcar o mișcare sau un gest de-al nostru, însă, în ceea ce mă privește, nu mă mir. Faptul că bărbatul de lânga mine este nimeni altul decât Alexander Marquez, unul dintre cei mai râvniți burlaci ai Spaniei, face ca șocul să fie și mai mare pentru ei, mai ales că majoritatea din cei care sunt aici, m-au tot urmărit, încercând să descopere câte ceva despre viața mea amoroasă, inexistentă.

               Iar acum apar în dreapta unui bărbat care își schimbă partenerele, mult mai des decât se schimbă vremea. Dacă asta nu e hilar, atunci nu știu ce ar mai putea fi!

             Zeci de întrebări răsună în jurul nostru, încercând să ne capteze atenția, dar dacă eu reușesc să le ignor cu desăvârșire, se pare că Alex, nu.

             Nu ne despart mai mult de doi pași de locul în care îmi doresc să ajung, când partenerul meu din seara aceasta își mută mâna pe talia mea și mă face să mă opresc din înaintat, în dreptul unei reporterițe care a pus aceeași întrebare ca și colegii ei, dar formulată... mai altfel.

                 — Maya Fernandez este femeia, ce îți va încălzi așternuturile în noaptea aceasta? vocea reporteriței răsună pentru a doua oară și, deși eu îi arunc o privire nu prea frumoasă, căci curiozitatea ei decide să întreacă orice limită, Alexander îi zâmbește ca și cum tocmai i s-a dat cea mai bună veste din lume.

— În primul rand, domnișoara Fernandez este partenera mea de afaceri, iar în seara aceasta sunt mai mult decât mândru că se află la brațul meu. Nu zilnic am ocazia de a mă bucura nu doar de compania unei femei frumoase, ci și a uneia inteligente! glasul lui răsună clar în liniștea ce s-a așternut în jurul nostru, iar eu, involuntar zâmbesc. Pentru a-ți răspunde punctual la întrebare, adaugă, după o clipă în care ochii noștri fac contact, dându-mi posibilitatea de a regăsi în ei acea sclipire pe care am mai văzut-o o singură dată, până acum. Maya nu face parte din categoria femeilor ce îmi pot „încălzi așternuturile" pentru o noapte, ci mai degrabă ar putea fi singura femeie, din câte am cunoscut până astăzi, care ar putea să îmi încălzească atât inima, cât și așternuturile pentru tot restul vieții! adaugă ferm, în timp ce eu, pur și simplu, uit să mai și respir.

                     Într-adevăr, glasul său nu lăsa spațiu nici unei îndoieli, dar ceea ce m-a frapat cu adevărat, este promisiunea din spatele cuvintelor sale. Ne cunoaștem de doar două zile, însă bărbatul acesta a reușit să îmi mute polii în așa fel încât toate lucrurile pe care le-am alungat, atunci când am decis să stau departe de toți cei din specia lui, se întorc acum precum o avalanșă ce curge de pe cei mai înalți versanți din lume, aducând cu ea reacții care abia acum realizez, că mi-au lipsit.

                   Și zâmbesc, pentru prima dată de când am ieșit din mașina aia, zâmbesc! O fac așa cum nu am mai facut-o de foarte mulți ani, căci acum, când mâna lui încă se odihnește pe talia mea, i-ar parfumul său mă îmbată ușor, mă simt mai vie ca niciodată.

                   Și poate că e greșit, tinând cont cine e bărbatul care continuă să răspundă întrebărilor puse de reporteriță, însă nu îmi pasă!

                Privirea mi se mută de pe chipul lui pe cel al roșcatei din fața noastră, și oricât de tare mă chinui să îmi revin din reverie și să fiu atentă la ceea ce vorbesc, nu reușesc, dar continui să zâmbesc!

               Reușesc să mă dezmeticesc abia în clipa în care Alex se răsucește spre mine, cuprinzându-mi mâna dreaptă într-a sa și pornim amândoi, zâmbind, spre petrecerea care va ajuta o mulțime de copii să se ia la trânte cu moartea.