Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

CAPITOLUL 6

              — Wow, ești superbă! mă întâmpină, strigând în cor, iar eu le răsplătesc cu o piruetă, lăsând un zâmbet cald să mi se deseneze pe chip.

            —  Am plecat, dragile mele! Să fiți cuminți! le sfătuies veselă, în timp ce mă răsucesc spre ușă.

               Nu știu dacă sunt superbă, dar știu că pentru prima dată, după foarte mult timp, mă simt bine în pielea mea! Mă simt împlinită și împăcată cu mine, așa cum nu am mai fost de foarte mulți ani.

              Lipsesc vreo două minute până la ora douăzeci, în momentul în care ies pe ușă, și nu mare îmi este mirarea când dau nas în nas exact cu bărbatul care nu și-a confirmat prezența, după e-mail-ul din dimineața aceasta.

               Dar nu am timp nici măcar să mai respir, din clipa în care privirea mi se fixează asupra lui. Este... absolut superb!

                 Dumnezeule!

                 Nu știu dacă vinovată este atracția mea față de Man in black, însă în clipa aceasta modul în care costumul negru, asortat cu un papion în aceeași nuanță și o cămașă albă, îi acoperă trupul bine lucrat, trezește la viață, în interiorul meu, unele dintre cele mai ascunse gânduri și dorințe, ce le credeam dispărute pentru totdeauna.

             Trag o gură de aer pentru a-mi alimenta plămânii cu elixirul necesar vieții, iar apoi pășesc încrezătoare spre mașina lui, încercând să îmi calmez bătăile inimii.

             Dar cum să o fac când bărbatul din fața mea pare a fi întruchiparea unui zeu din Grecia Antică?

            Uneori am impresia că celor ca el ar trebui să le fie interzisă ieșirea în stradă, căci sunt sigură că ar putea fii vinovați pentru mii de acidente provocate de doamnele care nu își pot dezlipi ochii de pe ei.

             Și nici el nu pare că se lasă mai prejos! Nu ne despart mai mult de doi metri, iar această apropiere îmi dă oportunitatea de a observa modul în care privirea sa, se plimbă pe trupul meu.

                Sper doar să nu fiu prea roșie în obraji!

            — Ești absolut superbă, Maya! mă complimentează, în timp ce pe fața lui se așterne un zâmbet care îi scoate în evidență gropița din obrazul drept, și poate că sunt nebună, însă acest lucru mi se pare că îi dă un aer și mai sexy. O să atragi toate privirile, scumpo! Domnii or să te admire, doamnele or să te invidieze, iar eu nu sunt decât un nenorocit al dracului de mândru să te aibă lângă el. Vom fi perechea perfectă, frumoaso! adaugă, în timp ce îmi deschide portiera și așteaptă să urc.

              Imediat după ce o fac, aceasta se închide, dându-mi un moment în care să asimilez semnificația cuvintelor sale. Un moment destul de scurt mi se pare mie, căci am impresia că nu i-au trebuit mai mult de cinci secunde pentru a ocoli mașina și a se urcă în stânga mea.

             Nu mă mai miră faptul că șoferul pornește fără să aibă nevoie de vreun cuvânt din partea lui, dar modul insistent în care mă privește, da! Cu toate că nu sunt capabilă decât să îl privesc printre gene, nu îmi scapă felul în care irișii, ce par a fi două bucățele dintr-o noapte fără lună și stele, strălucesc.

             Alexander nu spune nimic, lasând o liniște ușor incomodă să se așterne între noi, iar timiditatea, ce se încăpățânează să pună stăpânire pe mine de fiecare dată când sunt în preajma lui, nu mă ajută să scot nici două cuvinte pentru a începe o conversație.