Legată la ochi, mă las ghidată de mâinile sale, de acele degete păcătoase, ce mi-au oferit atâtea nopți desfrânate, încărcate de aroma afrodiziacă a sexului, în timp ce o dulce senzație de deja-vu pune stăpânire pe mine.
Am mai fost în situația aceasta. Acum multe luni, când tot ceea ce era între noi, putea fi definit, cel mult, ca un joc. Un joc care a ajuns să ne ofere momente de neuitat, în care ne-am rănit și iubit cu aceeași intensitate, ne-am urât și declarat dragostea în același timp, ajungând dependenți unul de celălalt, am creat și adus pe lume cea mai frumoasă realizare a noastră.
Am fost ca un drog unul pentru celălalt, am zăcut intrați în sevraj atunci când destinul ne-a despărțit și am zburat liberi, ușori și fericiți, atunci când ne-a adus din nou împreună.
Iar acum, când toate au trecut, când apele s-au retras și furtunile s-au liniștit, frumusețea și căldura soarelui a pus stăpânire pe noi, dându-ne posibilitatea de a fi, în sfârșit, fericiți.
Aceeași voce caldă, ca și acum câteva sute de zile în urmă, mă învăluie, ghidându-mă prin întunericul creat de eșarfa ce o am strâns legată peste pleoape. Iar eu, ca și în acel moment, nu ezit în al urma. Nu am făcut-o nici atunci, când nu-l cunoșteam, nu o să o fac nici acum, după ce mi-a demonstrat cu vârf și îndesat că pot avea încredere în el, că lângă el, nimic rău nu mi se va întâmpla.
Am trăit pe pielea mea durerea cauzată de lipsa lui, însă mi-am făcut-o singură și nu va exista o zi în viața noastră, în care să nu îi cer să mă ierte, căci nu i-am furat doar primele luni din viața fiicei sale, ci și prilejul de a-mi arăta că tot ce a promis nu a fost spus în van.
Însă astăzi nu mai contează! Îi avem pe ei, Ana-Leticia și Yanis-Alberto, bucățele din noi, pentru care vom lupta, demonstrându-le că în viață totul se poate atunci când crezi, când vrei, când iubești!
– Acum ai grijă, urmează trei trepte, susurul suav al glasului său umple liniștea din jurul nostru, însă nu apuc să fac mai mult de un pas, căci, în următorul moment, mă oprește, ridicându-mă cu atât de multă lejeritate, de parcă nu aș cântări mai mult decât o pană de corb.
– Alex! şoptesc, uimită de gestul său, dar tot ce obțin este un chicotit vag, ce îmi face inima să tresară.
Este fericit!
Nu am nevoie să îi văd chipul pentru a știi asta. O simt în parfumul pielii sale, în aroma cu iz de lemn de santal, ce îmi invadează trupul, imediat după ce îmi așez nasul în scobitura gâtului, simțindu-i pulsul sub atingerea suavă a buzelor mele.
Tresare, când îi sărut vena, ce îi împinge cu forță sângele amestecat cu adrenalină în trupu-i de zeu grec, pe care îl cunosc mai bine decât pe mine însămi, și fără de care nu aș mai putea supraviețui, însă nu spune nimic, și tot ce pot face este să îmi imaginez cum un zâmbet cald îi invadează chipul, îi aduce acea strălucire aparte în negura ochilor săi și îi curbează buzele, scoțând în evidență gropițele ce i se desenează pe obrajii.
Împinsă de Dumnezeu știe ce instinct, îmi duc palma către obrazul său, parcă vrând să văd dacă am dreptate, însă degetele mele îi întâlnesc buzele groase, apetisante, dătătoare de plăceri înnebunitor de intense, iar eu nu mă pot abține să nu i le dezmierd, să nu i le conturez, în timp ce prin fața ochilor îmi trec imagini din ultimii doi ani.
Bucățelele acestea două de carne, au fost martorele a atât de multe cuvinte spuse, atât de multe șoapte susurate acolo, sus, pe culmile plăcerii, a mii de destăinuiri făcute în miez de noapte, încă sub efectul tulbure al orgasmului, încât au ajuns să fie martorele cele mai elocvente, având cunoștință de toate câte ni le-am spus, sau toate câte am făcut.
Îl simt prinzându-şi buza de jos între dinți și mă înfurii, doar eu am dreptul să o pedepsesc în felul acesta, așa că, fără să mă gândesc de două ori, pun mâna în locul în care se află dinții, încercând să îi îndepărtez. Alex insistă, nu cedează din prima, așa cum nu o face nici atunci când avem de luat decizii la firmă, sau când personajele principale sunt prichindeii noștri, dar, atunci când mă aștept cel mai puțin, îmi prinde degetul între buzele sale, începând să se joace cu el ușor.
Pur și simplu mă cutremur în urma acestui gest, un fior plăcut îmi invadează tot trupul, trimițând semnale electrice în locul în care trupurile noastre devin unul, iubindu-se în grabă, de parcă ar încerca să câștige timp, pentru al recupera pe cel pierdut.
Suspin!
Împinsă de imaginile cu noi doi, iubindu-ne printre așternuturile negre de satin, cu trupul dezmierdat de al său, cunoscându-l, adulmecându-l, hrănindu-ne cu toate lucrurile la care doar am visat în ultimul timp.
Și mi-ar plăcea să fim acasă la noi, în casa în care am scris primele rânduri din povestea noastră, în cea din care am fugit ca o laşă, în cea în care el nu a mai putut intra, căci toate miroseau a iubire, a mine, iar el, o pierduse, mă pierduse.
– Stai cuminte, iubito, cel puțin până când rămânem singuri, îmi spune cu vocea caldă, îmbibată în aceleași trăiri ca și ale mele, de parcă amândoi ne-am gândi la aceeași poveste desfrânată, în care trupurile noastre cad, ori de câte ori au ocazia. Imediat ce rămânem singuri, promit că te las să îmi faci ce vrei tu, iar eu am să îți fac tot ceea ce îți dorești și încă puțin, dar până atunci, stai cuminte, îngeraș, căci s-ar putea să nu te poți mișca din fața mea.
Suspin din nou!
De data aceasta semnificația cuvintelor sale face ca fiecare bucățică de piele ce se unește cu a sa, să se înfioare, cutremurându-mă în fața slăbiciunii ce am dezvoltat-o de când ne-am împăcat.
Însă nu am timp să mă gândesc la efectul cuvintelor sale, căci, în momentul următor, căile respiratorii îmi sunt invadate de aerul sărat, specific mării, iar urechile îmi sunt răsfățate de muzica lentă, cântată de valurile ce se sparg ușor de țărm, iubindu-l în drumul lor.
Și am impresia că fac dragoste cu aceeași pasiune cu care ne iubim noi, și mă văd pe mine preschimbată în apă, în lichidul ce menține viața a tot ceea ce este viu pe lume, și-l văd pe el transformat în nisip, în perle mici rupte în timp, cu răbdare și iubire, din munții înalți ai omenirii. Ne atingem și îmbrățișăm plini de dorință, cu sufletele legate cu lanțuri groase, ce nu vor putea fi distruse decât atunci când dragostea se va termina.
Însă o dragoste ca a noastră nu are final, nu se termină niciodată pentru că a fost construită în timp, a început din nimic și s-a transformat în tot, într-un tot atât de mare, încât am avea nevoie de cel puțin zece vieți pentru a-l consuma și tot ar mai rămâne. Și asta doar pentru că, involuntar, o hrănim cu fiecare clipă ce trece.
– Știi unde suntem? mă întreabă, lăsând curiozitate să îi domine tonul vocal, în timp ce mă lasă jos din brațele sale.
Tocurile mi se îngroapă în nisip, lăsându-l să-mi dezmierde tălpile printre curelușele subțiri ale sandalelor, confirmându-mi ceea ce celelalte două simțuri au înțeles într-o clipă.
– Suntem pe plajă! îi răspund ferm, ridicându-mi mâinile spre bucata de pânză ce îmi acoperă ochii.
– Încă nu, iubito! îmi șoptește cu buzele lipite de ureche, imediat după ce mă lipește cu spatele de pieptul său. Te descurci cu sandalele sau te ajut să scapi de ele? continuă, presărând sărutări, ce reușesc să mă destabilizeze și să mă facă să îmi doresc mai mult, pe umăr și bucățica de spate rămasă goală.
– De ce nu mi-ai spus că venim pe plajă? M-aș fi îmbrăcat mai adecvat! îl dojenesc, încercând să par supărată, în timp ce mă aplec, ținându-mă cu o mână de brațul său și, pe bâjbâite, scap de sandalele ce mă împiedică să simt pe deplin căldura gingașă a miliardelor de pietricele aduse de ape. Acum e mai bine, adaug, imediat după ce mă ridic și îmi lipesc buzele de gâtul său.
– Iubito, sper că știi că te joci cu focul! Mai ai nițică răbdare, te rog, altfel s-ar putea să sar peste tot ceea ce ți-am pregătit și să ajungem direct în apartament la Melia! mă ceartă pentru îndrăzneala mea, însă în vocea lui nu se poate găsi nici măcar o notă de reproș, ci doar un iz cald de amuzament, ce îmi face imaginația să creeze tablouri excepționale cu noi doi printre lenjeria neagră, satinată.
Și suspin iarăși!
Asta pentru că, de când ne-am împăcat și ne-am mutat, împreună cu copiii noștri, în casa care a fost martora a mii și mii de destăinuiri, șoapte susurate cu vocea gâtuită de plăcere, în timp ce cădeam ușor, ținându-ne de mână, de pe culmile plăcerii, nu a existat o noapte în care să nu adormim îmbrățișați după ce ne-am iubit trupurile și alintat sufletele, unul altuia.
– Să mergem, mă îndeamnă ușor, scoțându-mă dintre imaginile cu noi doi făcând dragoste, amintindu-mi că suntem în public și ar trebui să încerc să îmi țin în frâu instinctele.
Însă cum aș putea să nu o fac când el, bărbatul ce mă ține de mână pentru a pășii în siguranță printre cristalele de nisip, emană iubire, dorință, putere și farmec, prin toți porii.
What would I do without your smart mouth?
Drawing me in, and you kicking me out...
Nu știu dacă apucăm să parcurgem mai mult de doi metri, când o voce dulce, de bărbat, începe să cânte ușor versurile melodiei pe care eu și Alexander am ajuns să o ascultăm la nesfârșit în ultimele săptămâni. John Legend vorbește despre iubirea aceea pură, ce te face să atingi stelele și să te încarci cu lumina lor, la fel cum este a noastră.
Dacă ai de gând să mă ceri în căsătorie, fă-o cu această melodie pe fundal, nu voi avea nevoie de alte cuvinte și promisiuni, pentru că știu că vom fi fericiți și ne vom iubi până dincolo de moarte, doar lasă-l pe el să ne cânte iubirea! i-am spus odată, în timp ce melodia suna ușor în boxele radioului din bucătărie, în timp ce eu îl hrăneam pe Yanis și el pe Ana-Leticia.
Și nu a uitat! Gândul că aceasta este cererea în căsătorie oficială, cea care pune sigiliul unei vieți în doi perfecte, mă face să zâmbesc involuntar, dând frâu liber a mii de fluturi ce pornesc voioși prin tot trupul meu, umplând cu fericire până și locurile cele mai întunecate.
My head's under water
But I'm breathing fine
You're crazy and I'm out of my mind...
Și eșarfa îmi cade de la ochi, în aceeași clipă în care eu las sandalele să se odihnească pe nisip, dând voie irişilor mei să îi găsească pe ai lui.
'Cause all of me
Loves all of you
Love your curves and all your edges
All your perfect imperfections
Give your all to me
I'll give my all to you
You're my end and my beginning...
– Tu ești începutul și sfârșitul meu, îi şoptesc, fără să îmi mut privirea din a sa, lăsându-l să citească în cele două bucăți de cer, toată iubirea pe care gura mea nu e capabilă să o rostească, căci încă nu cunoaște cuvintele potrivite pentru a descrie ceva atât de mare și frumos.
Even when I lose I'm winning
'Cause I give you all of me
And you give me all of you, oh oh
How many times do I have to tell you
Even when you're crying you're beautiful too...
– Iar tu ești frumoasă chiar și atunci când plângi, mă completează în același timp în care vocea de pe fundal continuă să ne umple sufletele cu magia ei.
Dar nu mai aud nimic din clipa în care buzele noastre se întâlnesc dornice, pline de speranțe și promisiuni pentru mai târziu, dând drumul aceluiași tango, parcă inventat atunci când Adam și Eva au luat naștere pe pământ, iubindu-se în tihnă, lăsându-și amprenta una asupra celeilalte, pentru totdeauna. Totul în jurul meu dispare și tot ceea ce apuc să văd, înainte de a închide ochii și a mă pierde în bărbatul ce mă ține în brațe, este nașterea unei caracatițe din focul de artificii ce a pornit imediat ce buzele noastre s-au întâlnit.
Nu am apucat să văd cine cântă, nici dacă mai e cineva pe lângă noi, sau dacă el a mai pregătit și altceva în afară de ceea ce mi-a oferit până acum, dar nu îmi pasă, în sfârșit suntem liberi să ne iubim fără temeri, probleme sau întrebări, răul a dispărut din viața noastră, a fost tăiat din rădăcini și anihilat în ultimii doi ani, dându-ne posibilitatea de a ne clădi lumea de care avem nevoie pentru un viitor fericit.
'Cause all of me
Loves all of you
Love your curves and all your edges
All your perfect imperfections
Give your all to me
I'll give my all to you
You're my end and my beginning
Even when I lose I'm winning
'Cause I give you all of me
And you give me all of you
I give you all of me
And you give me all of you, oh oh.
Ultimul refren al melodiei reușește să pătrundă în mintea mea, în timp ce buzele noastre se deslipesc, lăsându-ne plămânii să se încarce cu oxigen.
– Te iubesc! îi şoptesc, cu buzele lipite de ale lui, și aş vrea să continui cu multe alte lucruri, aş vrea să îi spun că îmi doresc echipa de fotbal la care visează, să știe că nu vreau să adorm și să mă trezesc decât în brațele sale, că nu am cuvinte să îi mulțumesc pentru fericirea ce îmi domină viața de când îl cunosc, însă nu mai apuc, căci chicotitul prichindeilor noștri umple liniștea ce s-a așternut imediat după ce focul de artificii a luat sfârșit.
– Mami! Tati! strigă vioaie fiica noastră, alergând spre noi, în timp ce fratele ei se chinuie să țină pasul cu ea. Unchiul Dereck a dat astea! continuă, arătând spre tricourile ce le poartă, imediat ce amândoi ne răsucim spre ei.
Îl caut cu privirea pe Dereck, însă nu apuc să îl dojenesc, atunci când privirile noastre se întâlnesc, căci îmi înghit toate cuvintele, în clipa în care realizez cine este cel care a cântat melodia de mai devreme. Quique ne salută zâmbind, pentru o clipă, iar apoi, alături de prietenul meu din copilărie, se îndreaptă spre ieșirea de pe plajă.
Abia acum observ bucata de pânză întinsă aproape de locul în care valurile line se sparg de mal, înconjurată de lumânări groase, ce sclipesc zglobii în întuneric.
– Uite, mami! îmi atrage atenția băiețelul meu, iar eu nu ezit, nici măcar o clipă, înainte de a-mi coborî privirea spre el.
Și pentru a doua oară, în decurs de câteva minute, rămân fără cuvinte.
Vrei să fii soția tatălui meu? scrie cu litere roșii, de tipar, pe tricoul alb, ce îi acoperă trupul fiului meu, făcându-mă să simt cum o pătură ușoară, fină, plăcută la atingere, ne acoperă pe toți patru, iar apoi se transformă în cristal, creând o bulă în care nu sălășluiește nimic în afară de pace și iubire.
– Serios? îl aud pe Alex şoptind, în timp ce eu îl ridic pe Yanis-Alberto în brațele mele.
Mă răsucesc spre el, zâmbind, și nu mare îmi este uimirea atunci când o găsesc pe Ana-Leticia la pieptul său.
Dacă sunt sigură că pe chipul meu nu se poate citi nimic în afară de fericire, pe al bărbatului în mâinile căruia mi-am pus inima și sufletul, nu poți desluși nimic, căci ochii de culoarea întunericului îi strălucesc în mii de nuanțe, iar mușchii feței i se mișcă fără oprire. Deschide gura să spună ceva, însă parcă nu își găsește cuvintele, așa că o închide la loc, îndreptându-şi toată atenția asupra mea.
– Foarte serios! îi spun, omorând cei câțiva pași ce ne despart. Ți-am promis o echipă de fotbal, iubitule, continui, imediat ce citesc cuvintele scrise cu aceeași cerneală roșie, pe un tricou identic cu al lui Yanis.
Tătic pentru a treia oară! i-am cerut lui Dereck să scrie asta, pe tricourile piticilor mei, însă se pare că și viitorul meu soț a avut aceeași idee, așa că, designer-ul nostru preferat, a găsit modalitatea de a ne îndeplini dorințele amândurora.
– Promite-mi că nu mai pleci! îmi cere bărbatul din fața mea, privindu-mă fix în ochi, făcându-mi inima să mi se strângă, când îi percep teama din glas, însă i-am jurat odată că nu o voi mai face, că voi înfrunta problemele alături de el, și am de gând să mă țin de promisiune.
– Nicăieri fără tine! îi spun serioasă, în timp ce mă ridic pe vârfuri, pentru a-i fura un sărut. Și mă mărit cu tine, adaug cu buzele lipite de ale sale, în timp ce piticii din brațele noastre chicotesc fericiți.
– Te iubesc, viitoare Doamnă Marquez! îmi răspunde, fără să se miște nici măcar un milimetru, iar eu nu mai am nevoie de nimic pentru a știi că din clipa aceasta am tot ceea ce mi-am dorit.
Și pentru a Dumnezeu știe câta oară, mi-aș dori să pot opri timpul în loc, căci atât de fericită, nu cred că am mai fost vreodată.
Sfârșit!