Țârâitul ceasului, de pe noptiera lui Alex mă trage din ghearele somnului, din lumea lui Moș Ene, unde eram înconjurată de un câmp verde crud, ce ține cât vezi cu ochii, plin cu migdali înfloriți.
Parfumul dulce al florilor de culoarea laptelui îmi răsfăța simțul olfactic, verdele crud al ierbii și al frunzelor, împletit cu albastrul limpede al cerului senin îmi alinta irișii de culoarea mării, iar zumzăitul albinelor, completa cu măiestrie tabloul din fața mea.
Raiul! În visul meu am ajuns în Rai, așa am crezut întotdeauna că trebuie să fie locul acela. Pajiști verzi, întinse până dincolo de locul în care cerul și pământul se întâlnesc, presărate, ici-colo cu arbori fructiferi ce au coroanele bogate și frumos tunse, grădini imense cu cele mai bune și gustoase bogații ale naturii, animale ce stau tolănite pe iarba fragedă, lăsându-se îmbăiate de razele tandre ale soarelui, râuri cu ape reci și limpezi ce curg furioase spre lacuri pline cu pești ce înoată grațios, fără teamă că cineva i-ar putea momii și omorâ.
Acesta este Raiul meu. Liniște, pace, iubire, bogăția naturii și frumusețea ei, însă, de data aceasta, din frumosul tablou, ce nici pictori precum Picasso, Monet sau Da Vinci, nu ar fi capabili să îl reproducă, lipsea el, bărbatul ce mi-a acaparat mintea și sufletul, ce mă face să mă simt vie, să zbor și să vibrez de plăcere, ce a ajuns centrul universului meu, ce în momentul acesta doarme dus, întors cu fața spre mine, ca și cum nenorocita aia de alarmă nici nu ar suna în urechile lui.
Mă întind ușor peste el, încercând să nu îl trezesc, și o opresc. Cred și eu că este obosit! Am avut un week-end plin. Flavio cu Daniella și Matei au dormit aici, iar Alex nu s-a dezlipit de micul ștrumf decât atunci când acesta a trebuit să doarmă. Au mâncat împreună, s-au jucat amândoi, ba chiar îl lua cu el și în birou atunci când avea de dat vreun telefon important sau de rezolvat vreo problemă legată de sediu sau de celelalte afaceri ale lui. Îl iubește și îl răsfață ca pe propriul copil, iar acest lucru mă face să mă gândesc cât de protector ar fi Alex cu un copil al lui, de fapt, cu toată echipa de fotbal pe care și-o dorește.
Îmi reiau locul pe jumătatea mea de pat având grijă ca mâna lui Alex să rămână pe șoldul meu. Știu sigur că în momentul în care nu mă va mai simți lângă el se va trezi. Așa se întâmplă de fiecare dată. Azi-noapte m-am trezit de două ori pentru a merge la baie, iar de fiecare dată Alex s-a trezit și m-a căutat disperat prin casă.
Nu știu de ce, dar am impresia că el încă crede că voi da fuga în brațele lui Eduardo pentru a afla răspunsurile la toate întrebările ce îmi bântuie gândurile, însă nu am să o fac.
Am încredere în bărbatul meu frumos, știu că atunci când se va simți pregătit îmi va satisface fiecare curiozitate în parte, îmi va povesti tot ceea ce se ascunde în spatele bărbatului puternic și deștept pe care toate femeile și-l doresc, pe care majoritatea bărbaților îl invidiază.
Cât de multe s-au schimbat în ultimele săptămâni! El nu mai apare în ziare în fiecare zi la mâna altei domnișoare, ci doar cu și lângă mine, iar eu, eu am ajuns iarăși pe prima pagină a tabloidelor. Sinceră să fiu nu îmi era dor să fiu urmărită douăzeci și patru din douăzeci și patru de ore de o ceată de fotografi curioși, dar nu aș schimba tot ceea ce se întâmplă pentru nimic în lume.
Îmi plimb privirea pe chipul său relaxat și cu toate că îi cunosc fiecare bucățică de piele în parte, tot îmi sare inima o bătaie când ajung în dreptul buzelor de culoarea florilor de cireșe, ușor întredeschise.
Am nevoie de toată stăpânirea de sine de care sunt capabilă pentru a nu mă năpusti asupra lor. Pur și simplu nu mă pot sătura de ele! L-aș săruta o dată și încă o dată și încă o dată, oprindu-mă doar atunci când nevoia de aer ar fi mai mult decât necesară, însă doar pentru un moment, apoi aș lua-o de la început și aș repeta asta până când moartea ne va prinde în brațele ei meschine.
Pentru că, da! Femaia îmbrăcată în negru, cu coasa în spate, va fi nevoită să ne ia pe amândoi de o dată, nu sunt dispusă și nu voi fi niciodată, să îl las să se îndepărteaze de mine prea mult, nu aș putea trăi fără să îl văd, să îi simt atingerile sau parfumul. Mă sperie teribil de tare gândul acesta, dar fără Alexander nu aș mai știi să trăiesc, nu aș mai putea să o fac și, sinceră să fiu, nici nu mai vreau.
– Ce mi-ai făcut? șoptesc mai mult pentru mine, în momentul în care decid să nu mă mai chinui abținându-mă să îl ating și, cu mare atenție, îi trasez cu vârfurile degetelor, conturul buzelor.
Șocuri electrice sunt propulsate din locul în care buricele degetelor mele fac contact cu cele două bucățele roz de carne, până în cele mai întunecate cotloane ale sufletului și corpului meu, aducând la viață până și ultimul neuron rămas în lumea lui Moș Ene.
Mi-ai dat lumea peste cap și mi-ai amintit cum e să zbor. Renunțasem să mai cred în bărbați, singurele persoane de sex masculin ce nu m-au dezamăgit niciodată și în care mai aveam încredere erau tata și Dereck, dar ai aparut tu și, fără să faci mare lucru, ți-am încredințat inima și sufletul meu, lăsându-te să faci ce vrei cu ele.
Dragul meu Alex, am încredere că nu îți vei bate joc de ele, că le vei proteja și iubi așa cum o fac eu cu ale tale...
Știi, uneori mă întreb cum ar fi viața mea fără tine și nu mi-o pot imagina altfel decât foarte plictisitoare! Ai ajuns să fii sarea și piperul ce îmi condimentează zilele cu bune și rele. Uneori mi le faci prea picante, alteori prea sărate, însă în fiecare seară când ajungem în intimitatea dormitorului nostru, faci în așa fel încât să aduci balanța în echilibru.
Uneori ești prea dulce, alteori distant și rece, dar în puținul timp de când suntem împreună am învățat să îți accept și iubesc toate felurile de a fi. Cum aș putea să nu o fac? Cum aș putea să nu te iubesc? Nu mă mir că sunt atât de multe domnișoare îndrăgostite de tine, că toate îți cad la picioare și sunt în stare să facă orice pentru a te avea. Scumpul meu iubit, nu doar chipul și corpul îți sunt frumos sculptate, ci și sufletul!
– Ești atât de frumoasă când zâmbești! mă scoate din gânduri vocea răgușită a Adonisului cu care îmi împart patul, casa, viața, timpul și tot ceea ce am.
Simt cum tot sângele mi se ridică în obraji și am nevoie de o gură mare de aer, pentru a putea revenii cu picioarele pe Pământ. Nu sunt prea mândră de faptul că m-a prins holbându-mă la el, dar cum aș putea să nu o fac? Foarte rare sunt ocaziile în care mă trezesc înaintea lui, iar de el, atât de relaxat și liniștit, mă pot bucura doar când doarme.
– La ora aceasta, nu prea cred! răspund timidă afirmației sale, cu toate că știu că mă va contrazice. Și tu ești frumos! Ești atât de relaxat când dormi, cuta dintre sprâncene îți dispare, iar chipul pare că ți se luminează, îmi continui ideea privindu-l în ochi, în timp ce ating cu degetul arătător cuta ce i-a apărut deja pe frunte.
Alexander nu îmi mai dă posibilitatea să zic sau să fac ceva pentru că în următorul moment este deasupra mea și îmi prinde buzele într-un sărut aproape cast. Îmi tachinează și îmi răsfăța fiecare bucățică de piele a feței cu buzele sale umede. Un sărut pe frunte, un altul în colțul stâng al buzelor, un sărut pe nas, un altul în colțul drept al buzelor, și tot așa. După fiecare sărut, aplicat pe chipul meu încă somnoros, îmi aplică un sărut tandru pe buze.
Nici nu știu dacă este conștient ce efect are jocul acesta, al lui, asupra mea, la fel cum nu știu nici cât de mult mă mai pot abține. Sunt la un pas de a claca și a trece totul la alt nivel, de a mă pierde în brațele lui și de a-i cere să continuăm jocul început noaptea trecută, dar nu avem timp în dimineața aceasta. Din păcate el trebuie să ajungă la firmă, iar pe mine mă așteaptă fetele pentru a merge să cumpărăm rochiile pentru nunta Mariei.
– Te iubesc! îmi șoptește printre săruturi bărbatul meu frumos, în timp ce se răsucește cu mine în brațe, ajungând, de data aceasta, eu deasupra. Te doresc atât de tare, iubito, îmi doresc atât de mult să îți gust fiecare bucățică de piele, fiecare locșor să fie atins de buzele mele, să te simt și să te fac a mea, dar la naiba, abia de am dormit câte trei ore, iar astăzi avem amândoi o zi plină.
Are dreptate, nici unul din noi nu a dormit prea mult, iar o zi cu gagicile la cumpărături, nu este tocmai o zi lejeră, dar nu îmi pasă.
Sunt în stare să renunț la tot pentru a fi cu el! Aș sta cu el în pat, îmbrățișați și făcând dragoste toată ziua, pentru că nu doar el nu se satură de mine, nici eu nu am găsit modalitatea de a mă sătura de el. Nici nu cred că o voi face vreodată! Sunt flămândă, dependentă de tot ceea ce este și reprezintă Alexander Marquez, iar el e singurul cu care vreau să mă hrănesc.
– Nici nu ai idee cât de mult te iubesc! șoptesc cu respirația întretăiată, atunci când îmi eliberează, pentru un moment, buzele din călușul alor sale. Chiar așa este! Alex habar nu are cât de mult înseamnă pentru mine. Probabil nu o să știe niciodată pentru că tot ceea ce simt crește tot mai mult cu fiecare secundă ce trece lângă el.
– Ai o viață la dispoziție să îmi arăți asta, iubito! Avem un viitor de clădit împreună cu și pentru piticii noștri, avem fiecare moment al zilei și al nopți pentru a ne demonstra tot ceea ce simțim. Nu am să te las niciodată să pleci de lângă mine, dragostea mea! afirmă zâmbind îngerul meu frumos, iar tonul pe care a spus ultima propoziție a sunat a ceva mai mult decât o promisiune. Poate că sunt eu nebună, poate că m-a luat prea tare valul din cauza nunții Mariei, dar vorbele lui Alexander au sunat a jurământ, a o promisiune făcută Divinități, nu doar mie.
Uite așa mă lasă Alex fără cuvinte! Ce aș mai putea să zic? Știe prea bine că îmi doresc un viitor alături de el, că vreau să ne trezim în fiecare dimineață așa cum am făcut-o astăzi, că nu m-ar deranja dacă glasul zglobiu al unui copil s-ar auzi din hol, iar în secunda următoare, o fetiță cu părul bălai și ochii negrii, ca ai tatălui ei, să dea buzna în dormitor râzând, strigându-ne fericită că a scăpat din brațele îngrijitoarei și ne-a putut invada intimitatea.
Știu prea bine că în momentul acesta cuvintele sunt de prisos, așa că fac ceea ce știu sigur că îi va spune tot ce nu sunt capabilă să reproduc în cuvinte. Îi prind buzele într-un nou sărut ce se vrea a fi tandru, dar pofta de el îl transformă în unul sălbatic, carnal, îl mușc și îl gust ca și cum viața mea ar depinde de asta. Nu mă mai interesează că nu ne-am spălat pe dinți, nu mă interesează că ar putea ajunge târziu la muncă sau că eu aș putea întârzia la întâlnirea cu fetele, toate acestea sunt detalii de care nu îmi pasă. Urmează o perioadă destul de tumultuoasă în viața noastră, iar momentele în care ne vom putea bucura unul de celălalt dimineața, vor fi tot mai rare, însă eu am de gând să profit de ele cât de mult pot.
– Se pare că cineva s-a trezit cu chef de joacă! afirmă râzând viitorul meu soț provocându-mi fiori în tot corpul.
– Nu sunt singura! îl contrazic râzând, în timp ce mă mișc cu feminitatea deasupre membrului său erect. Se pare că prietenul meu este pregătit de joacă! adaug serioasă după un moment în care tot ce fac este să îl privesc. Invadată de dorință și satisfăcută de efectul ce îl am asupra lui, aprope că îmi vine să gem ușor, însă îmi înăbuș dorința, ronțăindu-mi între dinți buza de jos.
Nu doar el este pregătit de joacă, și eu sunt în aceeași situație. Am știut de la început că jocul aceata se va întoarce împotriva mea, iar dovada că am avut dreptate este mingea de foc ce s-a format între coapsele mele, pregătită să explodeze în orice moment, însă pentru toate acestea este vinovat doar el.
E vinovat pentru că nu mă pot abține să nu îl gust, pentru că e atât de frumos, sexy și incitant în același timp, încât nu îmi vine să îi dau drumul din brațele mele. E vinovat că m-a făcut să mă îndrăgostesc de el, de sufletul lui, de corpul lui, de tot ceea ce este și înseamnă Alexander Marquez.
E vinovat că m-a făcut dependentă de momentele acestea, în care nu contăm decât noi, în care poate arde totul în jurul nostru, poate exploda totul, poate fi distrusă toată omenirea, dar dacă pe noi nu ne atinge, nu ne interesează.
Mă întind spre telefoanele noastre ce zac liniștite pe noptiera lui și, cu mișcări sigure, le inchid. Am să îmi cumpăr rochia mai târziu, sunt sigură că fetele vor face o alegere bună și pentru mine, iar Alex este CEO, așa că poate lipsi când vrea de la birou.
– Chiar trebuie să ajung la ședința aceea! afirmă încercând să pară serios, însă sclipirea din ochi, provocată de anticiparea acțiunilor mele, îi dă de gol dorința.
– Sunt sigură, Domnule Marquez, însă nu o vei face! îi răspund chicotind.
Să creadă el că va scăpa, că va pleca lăsându-mă așa, cu corpul tremurând de dorință, cu inima bătând ca la maraton, cu poftă de el.
Mă năpustesc asupra buzelor sale și mă pierd în sărutul aproape carnal ce ia naștere atunci când buzele noastre se împletesc. Limba mea o caută înnebunită și plină de dorință pe a sa, iar atunci când o găsește pornesc același ritual de împerechere vechi de când lumea. Mă topesc pe interior precum un cub de gheață lăsat în bătaia soarelui, datorită amalgamului de senzații ce pune stăpânire pe mine, iar mingea de foc ce crește în pântecul meu cu fiecare moment ce trece, mă face să pierd și ultimul gram de luciditate ce-mi mai rămăsese, transportându-mă într-o lume în care nu existăm decât noi doi și ceea ce simțim.
O lume condusă de legile iubirii în care este permis tot ceea ce inima îți dictează să faci. Raiul din visul meu, doar că de data aceasta face și Alex parte din el.