Mă uit pierdută pe geamul avionului, în timp ce încerc să rememorez tot ceea ce s-a întâmplat weekendul trecut. Au fost două zile pline și obositoare! Dereck are încă energia din facultate, doarme două, trei ore și este ca nou, nici nu zici că nu mai are douăzeci de ani.
Sâmbătă seară în club a fost nebunie și dezmăț total, noroc că avem pile la patron pentru că altfel cred că nu ne mai primeau acolo, ajungeam mai mult ca sigur pe lista celor ce au intrarea interzisă. Practic, obligați de prietenul meu din copilărie, băieții noștri ne-au oferit un număr incendiar de streaptase atunci când au pierdut pariul făcut cu Dereck. Poate că nu îi plac femeile, însă iepurașul meu este un bărbat superb, iar sarmul său l-a ajutat să danseze cu mai multe fete decât oricare din băieții din gașcă.
A avut un șoc atunci când a văzut-o pe Daniella la Alexander acasă. Nu am apucat să îi povestesc despre ea, despre ce s-a întâmplat în ziua nunți mele și despre faptul că acum suntem prietene, așa că reacția lui nu a fost neapărat una plăcută, ba din contră, primul lucru pe care l-a spus atunci când a văzut-o stând lejeră pe canapeaua din living alături de Domnul Francisco a fost: "Ce caută târfa asta aici?", însă după ce i-am povestit tot și-a cerut scuze și a acceptat-o în preajma lui fără să mai facă alte comentarii. Nu pot să zic că sunt prieteni dar cel puțin nu se ceartă.
De astăzi s-a mutat la mine acasă. Ana a fost fericită să îl revadă după atâta timp. Ea a fost ca o mamă pentru el, practic l-a crescut, ne-a crescut mai bine spus. Părinții amândurora erau mai mult timp plecați decât acasă, Ana fiind cea care ne ducea și ne aducea de la școală, ea ne îngrijea atunci când ne îmbolnăveam, ea ne scotea în parc sau ne ducea la cumpărături. Practic am petrecut mai mult timp cu ea decât cu ai noștri, iar atunci când părinții lui Dereck au murit în accident de mașină, ai mei l-au luat la noi, am crescut împreună, a fost fratele pe care mama nu mi l-a mai putut oferii din cauza problemelor de sănătate apărute după nașterea mea.
– Doriți ceva domnișoară? mă întreabă în șoaptă una din stuardesele angajate de tata, special pentru zborul ăsta.
– Nu, multumesc! îi răspund, un moment mai târziu, în timp ce îmi ridic capul și o observ sorbindu-l din priviri pe Adonisul ce doarme pe fotoliul din fața mea. Zăbovește încă un moment cu privirea pe corpul lui, iar apoi pleacă în cabina ei.
Din instinct îmi mut și eu privirea pe bărbatul din fața mea, ce doarme ca un bebeluș. Costumul albastru închis, ce îi îmbracă astăzi corpul, îi vine perfect și îi dă un aer sexi. Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru bărbații la costum, însă atunci când Alexander este cel ce se fâțâie prin fața mea, îmbrăcat în felul ăsta, pur și simplu îmi taie respirația și cu greu îmi deslipesc privirea de pe el. Părul îi stă lejer dat pe spate, maxilarul îi este relaxat, cutele dintre sprâncene i-au dispărut iar respirația îi este regulată semn că somnul îi este destul de adânc, iar pe măsuța din fața lui zace închis laptopul pe care a lucrat încă de când am decolat. Alexander Marquez este unul dintre puținii burlaci bogați ai Spaniei, ce muncesc cu adevărat pentru tot ceea ce au.
Îmi mut privirea pe ceasul de la mână și abia acum realizez ca nu au trecut decât cinci ore de când am plecat din Alicante. Pentru comoditatea noastră tata a decis că este mai bine să plecăm cu avionul firmei, așa că aici suntem: eu, Alex, doi piloți și două steward-ese, în drum spre însoritul Miami.
Extinderea în Statele Unite a fost visul meu încă de când am început să lucrez cu tata la firmă, am căutat multe modalități de a face asta singură, însă nu am reușit să duc la sfârșit nici un plan. Nu este chiar atât de ușor să intri pe o piață nouă, unde nimeni nu te cunoaște și nimeni nu îți oferă oportunitatea să arăți ce poți și ce ști, însă cu ajutorul lui Alexander sunt sigură că voi reuși să-mi îndeplinesc visul.
– La ce te gândești? îmi întrerupe gândurile vocea ușor răgușită a bărbatului ce îmi bântuie din ce în ce mai des gândurile.
– La nimic! îi răspund iute.
– La nimic, zici? Atunci de ce te uitai așa pierdută pe geam? întreabă curios, în timp ce se ridică de pe fotoliul său.
– Doar admiram priveliștea! La ce oră ajungem? îl interoghez, curioasă.
– Ora 20:30, ora Spaniei, asta însemnând ora 14:30, în Miami! Răspunde prompt, în timp ce apasă pe un buton de deasupra mesei. Sper că îți este foame, Maya, este aproape ora prânzului! Adaugă relaxat, privindu-mă insistent.
După nici două minute, tipa de mai devreme apare lângă noi, toată un zâmbet, în timp ce își plimbă privirea pe corpul bărbatului ce acum este în picioare și se învârte din stânga în dreapta nervos. Nu știu ce naiba a visat dar înainte să adoarmă era destul de calm. Nici măcar nu pare să o observe, cu toate că aceasta își scoate pieptul în față, împinge fundul în spate și se joacă cu o șuviță de păr căzută din coc.
– Te rog, ne aduci prânzul? îi spun, două minute mai târziu când văd că Alex nu dă semne ca i-ar răspunde.
– Sigur! Imediat! răspunde politicos, fără să își mute privirea de pe el.
– Ce naiba ai de nu vezi și nu auzi nimic în jurul tău? La ce te gândești? mă adresez ușor iritată bărbatului, ce acum s-a așezat înapoi pe fotoliu, imediat ce pipița a dispărut din raza mea vizuală.
– Cred că nu o să îți placă ceea ce tocmai mi-am amintit! Știi că tatăl tău s-a ocupat de tot pentru plecarea asta? Aprob din cap serioasă, în timp ce îl privesc insistent. Nu știu ce naiba a visat dar felul în care mă privește nu prevestește nimic bun. Alexander ascunde ceva, sau abia acum și-a dat seama de ceva ce știe sigur că nu va fi pe placul meu. Trebuie să știi ca nu avem decât o cameră închiriată! continuă, după câteva momente în care doar a stat și m-a privit în ochi.
Rămân pur și simplu blocată atunci când îl aud! Eu, el, șapte zile, un singur pat, pe cât sună de tentant pe atât de nebunesc e. Sunt sigură că se va lăsa cu scântei și nu vreau! Jur că mă așteptam la orice numai la asta nu. Cum naiba a rezervat tata doar o cameră? Ce a fost în capul lui?
– A rezervat o cameră, sau o suită? Întreb câteva momente mai târziu.
Dacă nu îmi ridicam privirea pentru a-i observa chipul lui Alex, nu aș fi observat că pipița de mai devreme a adus prânzul, pe care, zău că nu știu când mi l-a pus sub nas. Mâncarea arată destul de bine: supă cremă de legume cu crutoane și piept de pui, paste cu fructe de mare și înghețată de ciocolată.
– Cred că o cameră simplă! Răspunde după câteva momente în care m-a privit parcă încercând să citească ceva pe chipul meu.
– Bine! mă trezesc răspunzând, într-un final. Nu știu dacă este bine sau nu, nu știu ce va însemna asta pentru relația noastră, drept vorbind eu și el nu suntem nimic, nu suntem un noi, cel puțin nu un noi în sensul ăla. Până la urmă Alexander este doar partenerul meu de afaceri, bărbatul în a cărui casă locuiesc, întradevăr, obligată de împrejurimi, omul care cu o singură îmbrățișare reușește să-mi calmeze toți demonii, care cu un singur sărut îmi trezește la viață până și ultimul neuron din organism, prietenul care sunt sigură că mă va ajuta să mă ridic, dacă vreodată am să cad, amantul pe care orice femeie și-l dorește în pat! Nu știu când și cum, dar Alexander Marquez a ajuns să însemne toate astea pentru mine într-un timp relativ scurt.
– Mi-ar plăcea să pot să știu la ce te gândești, să îți pot citi gândurile, să știu ce îți trece prin căpușorul ăla frumos atunci când te uiți atât de pierdută și când ești atât de absentă! Cred că nici măcar nu ți-ai dat seama că de cinci minute te uiți la mine insistent! îl aud, ca prin vis, vorbind pe Adonisul din fața mea. Abia acum realizez că nici nu m'am atins de mâncarea din fața mea, că privirea îmi este fixată pe bărbatul ce acum mă privește zâmbind cu subînțeles.
– Scuze! murmur mai mult pentru mine, în timp ce îmi plec privirea.
– Ce se întâmplă cu tine, iubito? mă întreabă blând, în timp ce îmi prinde mâna dreaptă într-a lui.
– Nimic! îi răspund puțin mai tare și mai răstit decât aș fi vrut. Alexander mă privește neîncrezător, dar încerc să nu mă las intimidată. Îi susțin privirea un timp, însă atunci când simt că sunt pe punctul de a claca, mă ridic și, mai mult fugind, mă îndrept către baie.
Închid ușa cu piciorul, făcând-o să scoată un sunet nu neapărat plăcut, apoi mă sprijin cu palmele de marginea chiuvetei și mă privesc în oglinda micuță din fața mea. Același chip dintotdeauna îmi apare în față, doar că de data asta cearcănele sunt prezente în timp ce sclipirea din ochii mi-a dispărut complet iar zâmbetul ce îl purtam aproape întotdeauna este și el absent în ultima vreme. Nu sunt fericită! Asta se vede imediat. De când l-am cunoscut pe Alexander și a reapărut Eduardo în viața mea m-am schimbat! Nu știu dacă în bine sau în rău, dar m-am schimbat!
– Maya, ești bine? îl aud pe Alex întrebând de dincolo de ușă, dar nici de data asta nu îi răspund. După încă câteva momente în care încerc să îmi calmez starea de agitație îmi dau cu puțină apă pe față, îmi șterg mâinile ude de un șervețel și ies.
Îl găsesc pe tovarășul meu de drum stând relaxat pe fotoliul său și lucrând pe laptop. Încerc să trec pe lângă el fără să îmi fac simțită prezența, iar pentru un moment chiar am impresia că am reușit, însă când îi simt mâna pe a mea și mă simt trasă cu putere în spate, realizez că era doar impresia mea, Alexander era cu ochii pe mine mai rău decât pe un copil mic.
– Nu mi-ai răspuns la întrebare, iubito! Nu ai unde să pleci de aici, așa că va trebui să îmi spui ceea ce vreau să știu, îmi spune, pe un ton blând, atunci când ajung în brațele lui.
Bineînțeles că fac ceea ce știu eu mai bine și pentru moment aleg să nu îi răspund, însă mă așez cât mai comod în brațele lui. Îmi duc o mână pe ceafa lui și mi-o pierd între firele mătăsoase de păr, îmi afund nasul în scobitura gâtului său și inspir și expir profund, de câteva ori, mirosul ușor dulce al pielii sale, îmi odihnesc mâna stângă pe pieptul lui, în timp ce mă mișc ușor stânga-dreapta pentru a mă așeza cât mai comod. Îl simt pe Alexander înghițind în sec însă nu realizez de ce până nu îi simt mâna pe talia mea încercând să îmi oprească vânzoleala. Degetul cu care îmi desenează Dumnezeu știe ce pe coapsă și mâna care acum mă ține ferm de talie, mă fac să mă relaxez și aproape că ațipesc, însă buzele lui Alex pe obrazul meu mă trezesc la realitate.
– Ce îmi faci tu mie, Maya? murmură mai mult pentru el, atunci când ridic capul și îl privesc în ochi. Am tendința să mă pierd și de data asta în ei, însă buzele sale roz îmi atrag atenția și îmi mut privirea pe ele.
– Nimic! îi răspund în șoaptă, în timp ce încerc să îmi stăpânesc impulsul de a-mi lipii buzele de ale sale, de a le gusta și a mă juca cu ele.
– Nu vreau să te abții de la nimic atunci când vine vorba de noi doi, iubito! Dacă vrei să faci ceva, orice, fă-o! Mă înștiințează cu un zâmbet jucăuș așternut pe chip, bărbatul în ale cărui brațe stau, atunci când vede că îmi trec ușor limba peste buze, în timp ce le privesc insistent pe ale lui.
Nu știu dacă acum are și puterea să îmi citească gândurile sau dacă eu sunt ca o carte ușor de citit pentru el, dar doar de atât am avut nevoie! Cu un tupeu născut de nici eu nu știu unde, îmi lipesc buzele de ale sale și încep să le gust ușor pe fiecare în parte. Pentru a două oară de când ne cunoaștem, Alexander mă lasă pe mine să conduc sărutul, însă atunci când vede că nu am de gând să îl adâncesc, ci doar să îi tachinez buzele, își mută o mână în părul meu, mă mușcă ușor de buza de jos atunci când vede că nu vreau să renunț la a fi eu cea care conduce și își vâră limba printre buzele mele, în căutarea unei partenere de dans.
Mă topesc la propriu în brațele lui atunci când limbile noastre pornesc un vals numai de ele știut și mă las dominată de Alexander. Liniște și siguranță, sunt singurele stări ce pun stăpânire pe mine în momentul ăsta și sunt sigură că, dacă în momentul ăsta avionul s-ar prăbuși, pur și simplu nu mi-ar părea rău că mor. Aș muri fericită! Pentru că da, în brațele lui, cu buzele lui lipite de alea mele, cu limba lui dansând cu a mea, cu toate problemele lăsate de-o parte mă simt fericită, mă simt eu! Un singur lucru îmi este clar în momentul ăsta: nu știu când și cum a început asta, nu știu nici măcar dacă este bine și corect, dar cu fiecare clipă ce trece mă îndrăgostesc tot mai mult de Alexander Marquez!