Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓

Vol 2. C A P I T O L U L XXIV - Contraziceri

         Strâng din maxilar, încercând să-mi țin nervii în control. Nu vreau să vorbesc despre el, fir-ar să fie! Întradevăr, a fost cel mai bun prieten, dar s-a dovedit a fi cineva în care nu pot avea încredere.

           ― Nu pot fi prieten cu cineva care salivează după iubita mea, scuip cuvintele.

          Își dă ochii peste cap, apoi mă privește cu neîncredere, căci așa este ea. Oarbă. Cum mama mă-sii să nu vadă asta? Alec a salivat după ea înainte de a fi cu mine, însă în timp ce era conștient că nu-mi este indiferentă fata asta. I-a păsat? Să-mi bag dacă a făcut-o.

          ― Blaise, nu este chiar așa, mă contrazice, luându-mă de mână. Da, a fost o perioadă în care simțea și altceva pentru mine, dar acum îmi este doar prieten, Blaise. Dacă ești gelos este o prostie.

         Dacă aș strânge doar puțin mai tare din dinți sunt sigur că ar pocni. Mă ridic în piciore brusc, deschilibrând-o puțin.

         ― O prostie? râd, dar și pentru mine sună a râs forțat. O prostie este ceea ce faci tu, deschizând subiectul ăsta acum, când ne bucuram unul de altul, spun pe un ton calm, dar prefăcut. De ce trebuie să se strecoare Alec aici, acum?

          ― Blaise, îmi spune numele pe un ton rugător și se ridică în picioare, ținându-mă de brațe. Nu m-am gândit că este chiar o chestie atât de mare că voi deschide subiectul ăsta acum, pe bune! Mi se pare aiurea că nici măcar nu vrei să vorbim despre el.

           ― Nu avem ce vorbi, iubito, o asigur, punându-i o mănă pe obraz. Dacă îmi era prieten se dădea înapoi când a văzut că pentru mine nu ești ca toate celelalte fete.

          ― Îți este prieten...

          ― Îmi este pe dracu'! ridic puțin tonul, dar îmi pare rău când o văd tresărind.

        Simt un junghi în inimă, căci nu-mi place să o rănesc. Este o fată bună, vrea doar să repare ceva ce crede că a stricat ea. Nu est așa, nu ea este de vină, ci Alec. Și culmea, tipul ăsta nu s-a chinuit prea mult să-mi spună că-i pare rău, din contră, văd că se plânge pe lângă Amanda.

           ― Amanda, iartă-mă! Reacționez prostește, dar crede-mă când îți spun că nu vreau să vorbesc despre el.
        
           Mă așez pe marginea patului și îi fac semn să vină în brațele mele. Ezită puțin, însă cedează în cele din urmă. Ador cum se simte pielea ei în contact cu a mea. Îmi vine să o întind și să o fac să tacă naibii cu prostiile ei în multe moduri.

            ― Mi-aș dori să vorbești cu el, încă încearcă cu încăpățânare, încolăcindu-și brațele în jurul gâtului meu.

           Să mor dacă nu începe să mi se scoale, iar ea încă vorbește despre Alec. Dau din picior frustrat. Când începe ceva nu mai termină.

          ― Amanda, iubire, ce ar fi să taci, hm? Să mă lași acum cu el, nu am chef. Și, dacă tot suntem la subiectul ăsta, încercă să stai naibii departe de el, bine? Nu-mi place să-l văd fâțâindu-se pe lângă tine și mai ales pe la tine prin garsonieră.

           Îi pică fața și știu că este timpul să plec dacă nu vreau să provocăm vreo ceartă. Oricum, iam promis părinților că-i ajut cu împodobirea pentru sărbători. Pe cine mint? Fug ca un laș nenorocit.

           ― Am auzit bine? Îmi interzici să mai fiu prietenă cu Alec? pufnește, ridicându-se din brațele mele ca o furtună.

           Își pune mâinile în șold și mă privește arțâgoasă.

           ― Nu, am spus să încerci...

           ― Nu-mi poți cere așa ceva! îmi taie vorba, aruncându-și brațele în aer. Nu este drept. Nu poți să îți permiți să îmi ceri asta. Și de ce, mă rog? Crezi că dacă m-am culcat cu tine acum îmi poți spune să nu mai vorbesc cu cineva?

            Oftez zgomotos și mă ridic în picioare, apoi încep să mă îmbrac cu hainele pe care le-am lăsat pe fotoliul ăsta vechi și nașpa.

            ― Nu am vrut să sune așa. Acum tu exagerezi, blondo.

           ― Unde pleci? se încruntă.

           ― Acasă. Mă întorc mai târziu, dacă mă mai primești, rânjesc.

            ― Ascultă, Blaise...

           ― Știu. Am înțeles. Este prietenul tău și nu poți să renunți la el. Dar înțelege și tu atunci că a dat-o în bară și nu vreau să vorbesc cu el, bine?

           Se gândește serios la asta și văd pe chipul ei că cedează, însă presupun că este doar pentru un moment. Poate fi încăpățânată când vrea ceva, mai ales dacă este pentru cineva la care ține.

           ― Bine, dar faci o prostie, să știi.

          O trag în brațele mele și îmi caut drumul spre buzele ei, găsindu-le pregătite și atât de ispititoare încât mă gândesc de zece ori înainte de a decide că trebuie întradevăr să plec.