SEMINȚELE RĂULUI. PĂDUREA ROPHION

CAPITOLUL 143:UN NOU JOC AL VIEȚII

„Ah, ce plictiseală," bămbăni Calmac, întorcându-se de pe o parte pe alta și scărpinându-și corpul plin iar de bășici, căci de când venise în satul Rophionilor nu făcuse altceva decât să doarmă. Și, desigur, să mai bage zâzanie și printre alții. În special îi plăcea să-l zădăre pe Mago, pe care făcea ce făcea și-l „dădea dispărut."

Ultima dată când asta se întâmplă fu atunci lângă Barieră. Atunci îi venise geniala idee de-al duce la râu undeva și de-al afunda în ape, de unde să nu fie capabil să iasă mai apoi nicicând. Doar că planurile îi fură date peste cap de Malon, care, luându-se pe urmele lor, după ce Calmac și Mago plecară de lângă Barieră, dădu peste ei la jumătatea drumului spre râul ce se afla în partea Vestică a satului Rophionilor. Un râu la care așa și n-ar fi ajuns din cauza că le-ar fi fost prea imposibil să treacă de Barieră. Calmac însă, prea cufundat în gânduri și bucurându-se înainte de vreme de-a lui victorie, nu se gândise la asta. Doar își spuse, „Ajungem acolo, pe urmă vedem ce-o fi." Un gând prost asta cu „gânditul pe urmă," căci, de-ar fi făcut un plan mai bun, de s-ar fi gândit la toate pro și contra ideii sale geniale, n-ar fi ajuns mai apoi apucat de guler de Malon, care-l trase ulterior mai departe de Mago și, lipindu-l cu spatele de trunchiul unui copac gros, îi șuieră ghoului printre dinți:

„Încotro?"

„Eu?" Întrebă Calmac, privindu-l extrem de inocent. „Doar... mă plimbam pe aici, admiram peisajul și ascultam ciripitul păsărelelor. De ce? Adică... de ce mă întrebi mă rog?"

„Pentru că mi se pare mie că umbli cu mâța în sac," îi spuse Malon, arătându-i colții, deși a mușca cu ei nu era obișnuit. S-ar fi învățat însă cu mare plăcere pe gâtlejul lui Calmac, căruia îi spuse într-un final, „Lasă-l pe Mago în pace sau nu răspund de mine!" După care, luându-și brațul de pe gâtlejul ghoulului, pe care-l apăsase cu putere până acela simți că nu mai avea aer, făcu câțiva pași de lângă el.

Se opri însă cât de curând când îl auzi pe Calmac spunându-i printre icote de tuse, „Dar... ce-am făcut mă rog? Doar... încercam să-mi fac un prieten! Nu înțeleg de ce toată lumea e împotriva mea în ultima vreme. Și mai ales... care-i problema cu mine nu înțeleg. Adică... ce-ai cu mine de m-am ales cu tine belea pe capul meu."

„N-ai vrea să știi," îi spuse Malon ironic.

„Ce anume?"

Văzând inocența sclipind în ochii ghoulului, Malon se întrebă, „Ăsta-i prost sau doar se preface?" Înțelese însă curând că Calmac nu se prefăcea deloc când surprinse, abia vizibil, schițat doar cu colțul drept al buzelor, un zâmbet șiret. Ceva ce-l făcu și pe Malon să zâmbească la fel. Apoi, întorcându-se spre Calmac, pe care îl privi cu ochi de uliu, îi spuse, „Cum se simt colții unui om în gâtlejul unei fiare ca tine. Una mereu însetată de sânge și care a făcut o mulțime de victime în trecut, ca să termine ca victimă doar pentru că s-a pus cu cine nu trebuie."

„Adică cu... tine?" Îl întrebă Calmac cu vădită batjocură în glas. „Dacă da, ești prost."

„De ce mă rog?"

„Pentru că... numai gândește-te un pic, om fără minte ce ești: sunt ghoul, ai uitat? Unul mereu însetat de sânge și care doar așteaptă să-și înfigă dințișorii în gâtlejul tău. Ceva ce pari a căuta cu lumânarea în aceste clipe și ceva ce-s mai mult decât dispus să încerc." Se trase însă Calmac brusc înapoi, deși-i scăpărară ochii de plăcere la gândul că va gusta cât de curând cărniță fragedă, ba chiar își linsese și buzele, când zări în mâna lui Malon, doar puțin scos din buzunar, un pumnal cu lamă de argint. Ceva ce-l făcu să șuiere printre dinți în cele din urmă, „N-ai îndrăzni!"