SEMINȚELE RĂULUI. PĂDUREA ROPHION

CAPITOLUL 96: POVESTEA SPÂNULUI

  „E cineva acolo! Privindu-ne!" murmură Samaya la urechea lui Dike și-i făcu semn să privească spre pădure, căci de multă vreme observase ea o mișcare ciudată a crengilor arbuștilor, dar oricât nu s-ar fi forțat să-și folosească a ei privire ageră sau a ei minte ca să se teleporteze acolo, nu putu și pace.

  „Știu," răspunse Dike sec, continuând să privească în față, căci chiar dacă el nu văzuse acea mișcare a mlădițelor arbustului, totuși simțise acea prezență stranie, care de altfel începea să-l irite și nu știa de ce.

  „Spânul?" întrebă iarăși Samaya în șoaptă.

  „Cine altul?! Și... nici nu mă miră să-l știu aici, căci e un pitic al naibii de curios și adoră pur și simplu să-și bage nasul unde nu-i fierbe oala. Numai că... nu știu de ce am impresia că de data asta e ceva mai mult la mijloc și nu doar a lui curiozitate."

  „Te referi la faptul că ne spionează?"

  „Așa e, dar pentru ce anume v-om afla în curând," spuse Dike și se întinse apoi pe iarbă, cu mâinile sub cap și privind cerul. Totuși, chiar dacă nu se vedeau stele pe acel cer, din cauza norilor negri ai lui Maranam, Dike putu cumva să dea la o parte acea perdea de ură și să vadă dincolo de aparențe: lumea Cosmosului, cea îndrăgită de el și în care se afla marea lui iubire - Samandra.

  Văzându-și tatăl atât de liniștit, Samaya se liniști și ea, căci asta însemna că-s oarecum în siguranță. Plus la asta, atunci când al ei tată era alături de ei, tânăra lupoaică știa că nimic rău n-o paște și că în caz de ceva Dike-i va fi alături și-o va ajuta să scape de rele.

  Apoi, după câteva minute de stat în tăcere alături de Dike care nu m-ai spuse nimic, ci se mulțumise doar cu a privi norii burduhoși care se grăbeau undeva pe vasta boltă a cerului, Samaya se ridică de jos și făcu câțiva pași de lângă tabără, înspre câmpie.

  „Încotro?" auzi ea vocea lui Fenrir în capul ei și, privind în dreapta ei, pieziș, îl văzu stând turcește pe pământ, în timp ce Sephir dormea cu capul pe al lui umăr.

  „Sunt cumva urmărită?" îi răspunse Samaya țâfnoasă, tot telepatic, căci ura în ultima vreme imprudența fratelui ei geamăn, care mai tot timpul era cu ochii pe ea și nu înțelegea de ce.

  „Absolut!" îi spuse Fenrir rânjind, după care-i făcu semn cu capul să se așeze la locul ei.

  Samaya însă nu-l ascultă și, după ce ridică din umeri, își văzu de drum.

  Acest lucru îi displăcu lui Fenrir și vru să se ridice. Dar stătu locului auzind șoapta Sephirei: „dă-i pace Samayei. Ce-ai cu ea? Te-ai legat de capul ei mai ceva ca o babă nădufoasă."

  Fenrir iar strâmbă din nas și-și privi soția: crezuse că doarme și când se uită la ea era tot cu ochii închiși. Numai că se pare că nu doar el era cu ochii pe Samaya, ci și Sephir cu ochii pe el, iar asta însemna că solidaritatea feminină se trezise la viață în ea, și, prin urmare, Fenrir n-avea nicio șansă de izbândă contra celor două.

  Totuși deveni alert văzându-l pe Nathaniel ridicându-se de la locul lui și urmând-o pe Samaya, iar asta iar îi displăcu lui Fenrir care mârâi abia auzit, căci avea multe gânduri în cap pe care-ar fi vrut să le spună în glas, numai că... era Sephir lângă el, iar asta însemna că-i captiv pe veci.

  Simțindu-l arzând pe dinăuntru din cauza geloziei de frate, Sephir schiță un zâmbet, care de altfel nu trecu neobservat de Fenrir.

  „Era pentru mine?" întrebă Fenrir strâmbând din nas.