SEMINȚELE RĂULUI. PĂDUREA ROPHION

CAPITOLUL 69: GELOZIE SAU DRAGOSTE DE FRATE?

„Pe-un picior de plai... pe-o gură de rai...
Se zăresc în cale, lacrimi și ogoare,
Ce mi-au fost dragi, și păduri de fagi,
Unde-am petrecut, timpul mult iubit,
Timpul de poveste, care nu m-ai este...
Și de-o fi să zbor, în lume de dor...
I-au cu mine-un gând, simplu pe pământ...
Să văd pace-n jur...zâmbet și mult spor,
Să văd oameni dragi, iubitori și calzi,
Care ocrotesc, tot ce întâlnesc,
Căci de dragul lor, sunt gata să mor,
Căci de dragul lor, lumea e izvor,
Izvor de poveste și de multă veste..."

  „Apa râului ce curge când lin, când repede la vale, răcorește nu doar pietrele pe deasupra cărora își mișcă șerpuit trupul, ci spune și povestea timpului, păstrată în șoapta vântului, păstrată în haina nopții peste care curge atât de sfânt lumina stelelor răsăritului și apusului de-o potrivă," murmură Samaya, privind țintă la apele râului ce curgeau șopotind la vale.

  În dreapta ei se afla Nathaniel, care ca și ea era complet cufundat în gânduri, căci acea priveliște de poveste văzută în fața lui nu doar că-l făcea să fie melancolic, dar și trezea în sufletul lui amintiri pe care păruse că le uitase, dar care acum și le aducea aminte atât de viu.

  În special îi veneau în minte fragmente dintr-un moment în care, copil fiind, merse cu tatăl său la râu să prinde pește. Era o zi frumoasă și însorită, cu mult farmec plutind în jur, când cei doi ajunseră pe mal, iar tatăl său lăsă tolba pe pământ și se așeză alături, îndemnându-l și pe el să stea.

  „Dar, tată...," insistă copilul, dornic să înceapă lucrul cât mai rapid, căci nu degeaba făcură drum lung până acolo și m-ai aveau drum lung de mers înapoi spre tabără. „Nu avem timp de pierdut. Soarele e deja pe cer. Trebuie să prindem cât mai mult pește și să ne întoarcem. Mama și Yellen ne așteaptă."

  „Prea te grăbești, fiule," îi spuse bărbatul calm și zâmbitor. „În viață așteptarea îți poate aduce mai multe foloase decât graba. De aceea e bine să ai de prieten natura, să știi ai asculta șoapta și de a-i citi pe buze adevărul."
  
  Băiatul se încruntă, căci nu prea înțelegea despre ce vorbește al lui tată. Bărbatul însă râse când zări acea dulce încurcare pe fața fiului. „Adevărul despre care vorbesc se află în a ta inimă, Nathaniel și se numește iubire de aproape. De aceea, chiar și dacă ni-i dat să vânăm ca să trăim, să ucidem pe alții ca să trăim, să luptăm cu înverșunare ca să trăim, totuși nu trebuie să uităm să-l iubim pe cel ce ne este aproape."

  „Chiar de ne este dușman?"

  „Chiar de ne este dușman, căci și al nostru dușman are pe undeva o mamă, are pe undeva o soră care-l plânge, o iubită care va suspina după el și la fel are și un tată al cărui inimă v-a plânge însângerată în lipsa feciorului."

  Abia atunci Nathaniel se așeză lângă tatăl său și privi și el la apa râului care sclipea atât de frumos în soarele răsăritului. „Dar, tată... de ce totuși ar trebui să ne gândim la alții, când alții nu se gândesc la noi? Ei doar nu s-au gândit la a noastră mamă, la a noastră soră sau ... la restul, atunci când ne-au atacat și au încercat să ne ia ce-i al nostru."

  Bărbatul iar zâmbi, de data asta însă al său zâmbet era atât de trist, căci pe de-o parte îi plăcea să-și știe fiul înțelept, dar pe de alta îi era atât de trist pe suflet că un copil de 9 ani își punea astfel de întrebări despre viață. „Tată?" îl strigă Nathaniel și bărbatul tresări, trezindu-se din visare.

  „De ce?! ... Ei bine, poate că pentru... poate că pentru că nu au avut pe cineva care să-i învețe astfel de cuvinte. Dar totuși, Nathaniel, să nu te lași niciodată influențat de faptul că alții nu au suflet și că nu se gândesc la alții. Să ai tu suflet e important și să te gândești tu la alții măcar, și... ține minte, fiule ale mele cuvinte: nicicând nu trece nepăsător pe lângă un cerșetor - de ai fie și doar un codru de pâine în traistă, dă-i și lui jumate, de vei vedea un copil zgribulit sau plângând, pune-i a ta haină pe umeri și alină-i durerea, iar de vei fi vreodată obligat să iei viața cuiva să nu uiți niciodată să-i închizi ochii, căci nu-i păcat mai mare pe lume decât acela când ai uitat de omenie."

  „Și totuși, de ce e atât de importat să închidem ochii celor care nu m-ai sunt printre noi?" întrebă copilul curios.

  „Pentru că așa le dăm șansa să-și uite durerea și să înceapă un nou drum. Să se odihnească, Nathaniel, căci atunci când sufletul îți e odihnit și calm nu dorește distrugere, iar de spiritele ce ne părăsesc sunt și ele liniștite, atunci nu-și vor dori nicicând să facă altora rău."
  
  Alături unul de celălalt, tatăl și fiul privesc în depărtare la primele raze de soare care încălzesc atât de frumos natura din jur, dând lumii o nouă șansă și fericirii o nouă oportunitate la viață.

  Nathaniel însă tresări, cu acea imagine sfântă păstrată în inimă, zărind privirea Samayei ațintită asupra apei, de parcă ar fi urmărit ceva. Așa că privi și el în aceeași direcție și văzu un pește-sabie, plutind lin în derivă. Asta o făcu pe Samaya să rânjească plăcut și se transformă brusc în lupoaică, pășind încet spre apă, căci chiar de se temea de obicei de ape, totuși gândul la a savura un pește proaspăt gătit nu era o idee chiar proastă. Totuși se opri când Nathaniel îi păși în față.

  „Ce?" întrebă ea, văzându-l încrucișându-și brațele pe piept și privind țintă la ea.

  „Ai de gând astfel să intri în apă?"

  „Da. Să spunem că-s vânător mai bun în pielea lupului, decât fiind eu însumi. Așa că..."

  „Ieși!" îi comandă bărbatul.

  „Unde?"

  „Din pielea lupului și o să vezi ce-nseamnă cu adevărat plăcerea vânătorii," m-ai spuse Nathaniel și, zâmbind, îi întoarse spatele și porni spre pădurea care se afla la doar câțiva pași de mal.

  Samaya își reluă forma umană și privi încurcată în urma lui, întrebându-se ce pune el la cale. Mult nu-i fu dat să aștepte însă și-l văzu pe Nathaniel ieșind din pădure și aducând cu el două crengi drepte, groase cam de vreo 8 centimetri în diametru și lungi cam de 1.5 metri.

  Apoi, bărbatul se așeză direct pe mal, scoase un mic cuțitaș de la brâu și începu să curețe lemnul, făcându-l lin la atingere, ca mai apoi să-l ascută bine la unul dintre vârfuri. Acest fapt o miră mult pe Samaya și se apropie de el, curioasă să vadă ce urma.