SEMINȚELE RĂULUI. PĂDUREA ROPHION

CAPITOLUL 86: UN PAS ÎNAPOI PE CALEA MORȚII

  „N-ai de gând să renunți, nu-i așa?" îl întrebă Tomai pe Dike în timp ce ambii se mișcau în cerc, pregătindu-se de luptă, și pândindu-l pe celălalt doar cu coada ochiului pentru a preveni un eventual atac-surpriză.

  În acest timp, cât Dike și Tomai păreau a dansa în jurul unui foc invizibil, dar fără mișcări bruște sau urmate de figuri spectaculoase de dans ori mișcări precise, desprinse din ritualuri antice, ceilalți trei titani stătură de-o parte, păziți în de aproape de ghouli, căci pactul lui Dike cu Tomai fusese să se lupte doar ei doi, fără a implica pe altcineva în asta.

  De fapt cel care propuse pactul fusese Tomai și nu Dike, căci după ce titanul îl aruncase pe Ionas înspre el și sabia se întoarse înapoi la stăpânul său, Dike avusese o revelație: Pădurea Succubi în flăcări și nici chiar ei n-avură scăpare, darămi-te ghoulii. Dar nu numai Dike păru să fi văzut acea premoniție, ci și Tomai, care tresări brusc și se uită la Dike.

  „Nu poate fi!" îi spuse Tomai lui Dike folosind telepatia. „Cum e posibil să văd același lucru ca și tine, titane? Ce drăcovenie de magie neagră m-ai e și aceasta?"

  „Niciuna," îi spuse Dike în glas, ca să audă și ceilalți. „E doar puterea ciclopilor implicată aici."

  „Puterea ciclopilor?" întrebă Tomai. „Cum e posibil să...?"

  „Ionas! Sabia a fost călită în focul insulei Inetha, în fierăria Lamar, cea condusă de Shiman, regele de neînvins al ciclopilor."

  „Nici chiar de neînvins," spuse în batjocoră unul dintre ghouli, rânjind. „Știm cu toții cine i-a pus pe fugă de-au părăsit și casă și masă cu coada-ntre picioare," numai că n-avu ghoul-ul timp să se bucure de cuvintele lui înțelepte, căci o lovitură primită brusc în frunte îl puse la pământ, lăsându-l inconștient.
  
  Tomai mârâi, văzând cum supusul său căzuse, și privi cu furie spre titani.
  
  „Ups, fără supărare!" spuse Island, rânjind, căci el fusese cel care-l trăsnise pe ghoul-ul îndrăzneț în frunte, de-l lăsă lat, și, ca să fim sinceri, nu prea depuse titanul gheții prea mult efort pentru asta. El doar profită de faptul că ghoul-ul se afla la doar jumătate de pas în spatele lui și, când Island ridică brusc mâna stângă în sus, cu pumnul strâns, reuși să lovească ținta drept în frunte și-i drept că m-ai folosi el și puțină magie pentru asta, căci altfel nu s-ar fi simțit acel pumn precum un baros în moalele capului. „Doar m-am apărat de muște!" glumi titanul. „Nu de alta, dar... urăsc când îmi bâzâie în urechi!"

  Tomai însă nu gustase gluma și făcu doi pași spre titan, cu gând să-l învețe minte. Numai că se opri locului când Dike îi ieși în față. „A spus fără supărare! Nu-i vina titanului că ședea atât de aproape de el. Doar... s-a apărat de... muște!"
  
  „Atunci cineva trebuie să plătească pentru asta," îi șuieră Tomai printre dinți, privindu-l cu ură. „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, titane!"

  În timp ce-și vorbeau cu ură, Dike și Tomai stăteau față în față, dar nu pe linie dreaptă, ci cumva la 45 de grade, că umerii lor aproape că se atingeau, într-o ciudată sărutare, în timp ce stăpânii lor se sfredeleau unul pe celălalt cu privirea.

  „Și... ce-ai să câștigi din asta? Răzbunare?" îl întrebă Dike dezgustat, căci deși nu-i era teamă să lupte cu un ghoul, totuși și-ar fi dorit să evite acea confruntare. Nu de alta, dar... se apropia un mare război, iar forțele trebuiau cruțate.

  „Răzbunare?! Te înșeli, titane! Nu-mi servește la nimic!"

  „Atunci?"

  „Premoniția! A-i văzut-o și tu! Atât de clar! Asta înseamnă că de vom lupta cu toții, pădurea asta va arde în flăcările Hestiei, controlate de puterea lui Haos și a titanilor săi. Dar... dacă alegem să luptăm de bună voie, doar noi doi, atunci nu vor avea pentru ce interveni și ceilalți."

  „Și totuși nu văd rostul acestei bătălii," insistă Dike.

  „Singur ai spus-o: Yātrīkar!"

  „Yātrīkar?! Și... ce au de-a face acele fecioare demonice cu lupta dintre noi?"

  „Desigur că au și încă cât de multă influență au! Să nu crezi că noi vam tăiat calea doar de dragul de-a vă scărmăna puțin spatele. Avem ordin: să vă facem să îngenuncheați sau să vă distrugem!"

  „Așa deci?! Numai că, după cum pot citi și-n ochii tăi, nu aveți convingerea că ve-ți putea reuși asta."

  „Așa e! Prin urmare: n-avem de ce risca viețile a lor noștri! Las să fie lupta asta doar între noi doi, iar cel ce-o câștiga să aibă supremație în fața celuilalt."

  „Supremație, zici?! Nu văd cum m-ar ajuta pe mine asta."
  
  „Forță de luptă! Războiul cu Maranam se anunță unul aprig și fiecare sabie ridicată împotriva lui vă poate ajuta la izbândă."

  „Asta așa e. Numai că... știm cu toții că voi n-o să fiți nicicând de partea binelui, ci a răului. Văd asta în sufletele voastre negre ca cătrana care nu fac nimic altceva decât să tânjească după și mai mult sânge, după și mai multe jertfe, după și mai multă durere," îi spuse Dike aproape în șoaptă, dar cuvintele spuse de el răsunară în urechea ghoul-ului de parcă ar fi fost spuse apăsat, cu ură, folosind întreaga putere de care era capabil un titan.

  „Și... ce folos de-a noastră răutate, dacă nu vom m-ai fi liberi?!" îi spuse Tomai, iar cuvintele ghoul-ului îl uimiră nespus nu doar pe Dike, ci și pe ceilalți titani. Chiar și pe ghouli îi uimiră, făcându-i să se uite încurcați unul la celălalt. „Mai bine alegem răul mai mic: adică pe voi, decât să fim pe veci în slujba lui Maranam," adăugă Tomai. „Viață pentru viață, putere pentru putere, și pact pentru pact."

  „Însă... continuu să am un mare dubiu," spuse Dike, după ce rânji cu viclenie, căci deși-i suna ademenitoare propunerea ghoul-ului, căci aceștia dispuneau de-o mare putere și i-ar fi putut ajuta în luptă, trebuia cumva să-l lege pe Tomai prin jurământ și astfel să asigure spatele tuturor celor care ar fi intrat în acel război de partea binelui. „Cum te angajezi tu să-ți ți-i cuvântul și să nu-ți ataci pe urmă aliații, schimbând taberele?"

  „Depinde de pactul pe care-l propui," răspunse Tomai.

  „Ești sigur?! S-ar putea să nu-ți placă a mea propunere."

  „După cum am spus: depinde de propunere."

  „Bine atunci, singur a-i spus-o: depinde de pact. Atunci asta e propunerea mea - dacă câștigi tu, titanii vor pleca din această pădure și chiar și de ne vom întâlni pe câmpul de luptă ne angajăm să nu vă tăiem capetele și să vă dăm pradă morții."
  
  „Iar dacă câștigați?"
  
  „Nu fi grăbit," îi șuieră Gaea printre dinți. „Ascultă până la urmă și-o să afli."

  „Neînduplecată ca întotdeauna, Mamă Pământ. Numai că: ai grijă la spate, căci pactul ăsta nu te include și pe tine. Cu tine am o răfuială aparte, mai veche chiar și decât toate zilele."

  „De parcă m-aș teme de-un mârșav ca tine! Oriunde și oricând, Tomai: îmi va face plăcere să-ți tai capul cu mâna mea!" și Gaea rosti acele cuvinte cu toată răutatea de care era capabilă, căci ea încă nu uitase de moartea fecioarelor Siar-ului, datorită ajutorului dat de ghouli lui Tenebre și acoliților ei, în special de pactul lor cu Moirae.

  „Nu-i timpul, Gaea!" îi spuse Dike cu asprime. „Avem alte lucruri de care trebuie să ne ocupăm acum, în afară de răzbunări stupide."

  „Nici chiar atât de stupide!" mârâi Mama Pământ.

  „Dike are dreptate, Gaea! Acum e momentul să veghem pentru viață și să facem un pas în spate pe calea morții."

  De parcă ar fi avut iarăși o revelație, Dike tresări, auzind cuvintele lui Lodur spuse Gaeiei, și găsi astfel și pactul perfect pentru a-l lega pe Tomai și hoarda lui de armata binelui în acel război. „De câștigăm noi, pentru a fi siguri că n-o să ne trădați nicicând, Tomai, avem nevoie de-o asigurare de viață!"

  „O asigurare?" întrebă Tomai confuz.
  
  „Mmm, de una extrem de sigură - al vostru trup!" iar răspunsul lui Dike-i făcu pe ghouli să tresară și mai apoi să tremure din tot corpul.

  Island și Gaea se priviră și ei uimiți, căci deși nu erau siguri de planul lui Dike acceptând acea luptă inutilă, nu se așteptară nici ei la o astfel de propunere. Singurul care rămase calm, privind țintă, undeva la un mic punct de pe pământul din fața lui, cu mâinile cruciș pe piept, fu Lodur.
  
  Tomai însă, auzind propunerea lui Dike, scrâșni din dinți și-și strânse cu putere pumnii de făcu pădurea din jur să geamă, căci acea pădure și ciudățenia ei era strâns legată de imensa putere a conducătorului ghoul-ilor. „Îți dai seama măcar ce ceri la schimb?" șuieră Tomai printre dinți, privind cu ură la titan.

  „Desigur! Viață pentru viață și... moarte pentru moarte, Tomai! Sau ce, ai crezut că o să ne aruncăm cu capul gol înainte în acest război, fără a ne asigura spatele de o eventuală trădare din partea voastră?"

  „Desigur că nu! Numai că, cerând darul nostru cel mai de preț încă înainte de luptă, nu faci decât să încalci un pact care și așa n-a fost încheiat!"

  „Atunci, neacceptând acest pact - nu-i luptă, Tomai și nici acceptul nostru de-a vă păzi spatele în lupta cu Maranam."

  „Chiar și așa: crezi că suntem proști să renunțăm de bunăvoie la șansa de a renaște pentru o luptă inutilă?" strigă Tomai de răsunară împrejurimile. „Trupurile noastre înseamnă al nostru viitor. Să le cedăm drept pradă de război, e o cerință mult prea mare chiar și venind din partea ta, titane!"

  „Atunci... să ardă pădurea Succubi!" îi răspunse Dike sigur pe sine și-i întoarse spatele lui Tomai. Dar Dike nu dădu niciun pas în față, ci se opri, simțind mâna ghoul-ului atingându-i umărul și forțând cu titanul să stea pe loc.

  „Știi că asta e moarte curată pentru toți!" spuse Tomai, privind la un punct orb în fața lor. „Ar trebui să te gândești de două ori înainte de a propune acest pact, titane!"

  „Nu-i niciun altul de propus," răspunse Dike, știind prea bine că anume acel pact era cel mai propice și mai de nădejde pentru a-i lega pe ghouli de mâini și de picioare și de a-și asigura spatele.

  „Un pact pe care noi nu suntem gata să-l acceptăm! Nici în ruptul capului," adăugă Tomai, tot privind înainte.

  „Ba o să-l accepți, Tomai!" se auzi strigătul unei femei în spatele lor și toți priviră într-acolo și văzură o tânără femeie, la vreo 20 și ceva de ani, privind sigură pe sine către cei prezenți, fără urmă de teamă, remușcare, sau ezitare.

  „Stai departe de asta, Kalimērā!" strigă Tomai, dar când se întoarse și privi spre ea, îi îngheță sângele în vine, căci atât Kalimērā, cât și restul femeilor ce dădeau naștere trupurilor ghoul-ilor și care erau însărcinate în acel moment, priveau cu ură în fața lor, la cei prezenți, în timp ce aveau pumnale în mâini, ale căror vârfuri de lame atingeau ușor pântecele lor rotunjite.

  „Ba n-o să stau, Tomai! Îmi e de-ajuns cât am fost forțată să tac!" îi strigă iarăși femeia, strângând cu putere mânerul pumnalului. „E de ajuns atâta tăcere și prigonire! E timpul nostru!"

  „E o nebunie ce faci! Încetează!" strigă iarăși Tomai și făcu un pas spre ele, cu gând să le forțeze să se întoarcă la ascunzători. Dar se opri brusc când văzu hotărârea în ochii femeii: hotărârea să ucidă pruncul din al ei pântec. „N-ai face asta!" îi șuieră el furios, printre dinți.

  „Crezi?! Eu sunt sigură că aș face-o, după cum e sigură fiecare ființă ce se află în spatele meu și... știi de ce?! Pentru că ne-am săturat să fim doar vase pentru formarea trupurilor voastre, în timp ce sufletele copiilor noștri sunt alungate din ale lor trupuri, ca să le puteți lua voi locul," spuse femeia cu ură, în timp ce degetele ei se mișcau amenințător în jurul mânerului pumnalului, ba strângându-l, ba slăbindu-l, iar maxilarul de jos îi juca într-un tremur ciudat.

  „Nici nu știi ce pact nebunesc îmi propui să închei, femeie nebună!" spuse Tomai. „Acceptând pactul titanului ne condamni la moarte pe toți, căci... fiind departe de voi, în caz de unul din noi moare, n-o să aibă șansa să revină la viață, iar sufletul lui va hoinări în neștire pe întinsul câmpiilor morții."

  „Și? Ce ne pasă nouă ce se va întâmpla cu sufletele voastre?! Acceptând acest pact însă aveți măcar șansa ca al vostru sânge blestemat să nu piară, iar al vostru neam de ucigași să continue prin copiii voștri, copii pe care noi ne angajăm să-i naștem în caz că voi nu ve-ți reuși să supraviețuiți pe acel câmp de război."

  „Un pact rezonabil mi se pare mie," murmură Gaea cu viclenie. „Viață pentru viață, cum a spus și Dike!" dar Tomai gândi altfel și-o privi pe titanidă cu ură. Gaea însă nu-și feri privirea, ci se uită direct în ochii lui. Deodată însă tresări, când avu o premoniție: Tomai căzând în genunchi, cu capul tăiat, dar nu văzu unde se întâmplă asta, căci totul în jur era cufundat în beznă în acea viziune. Apoi, Gaea o văzu pe Kalimērā pășind spre acel Tomai îngenuncheat, iar în brațele ei titanida văzu un nou-născut ai cărui ochi vioi nu răspândeau teamă sau sete de sânge, ci... sclipeau cu viață. „Nu poate fi!" murmură Gaea și-și feri privirea din cea a lui Tomai și privi în ochii Kalimērei care continua să privească țintă spre soțul ei.

  Abia când Kalimērā simți privirea cuiva ațintită asupra ei privi într-acolo și-o văzu pe Gaea privind-o țintă, iar când ochii celor două se întâlniră, Gaea se m-ai cutremură odată și-n minte-i reveni un fragment din îndepărtatul ei trecut: o vizită făcută Oamenilor Siar-ului în Pădurea Rocu. O copilă de vreo 5 ani fugind spre ea, în timp ce râdea veselă și se juca cu un balon de săpun și Gaea recunoscu în acei ochi privirea Kalimērei. „Nu poate fi! Asta nu poate fi!" murmură Gaea în neștire și, inconștient, făcu un pas în spate, clătinându-se pe picioare. Dar titanida nu căzu, căci atât Lodur, cât și Island o apucară de brațe, susținând-o.

  „Ce se întâmplă, Mamă Pământ? Ce te-a tulburat într-atât încât să reacționezi astfel?"

  Tremurând, Gaea privi aiurită în ochii titanului și Lodur văzu reflectat pe retina lor același fragment de amintire văzut și de Gaea. Apoi, Lodur privi spre Kalimērā, dar nu văzu în ea decât acea copilă de demult. „Poporul Siar-ului unit cu o mare putere demonică!" gândi titanul. „O cale spre supraviețuire și una spre moarte ce s-au întâlnit la o răscruce de drumuri și apoi s-au despicat iarăși! Un viitor incert și... o nouă moarte!"

  Dike, auzind vocea interioară a fratelui, se întoarse încet spre el și-l privi înmărmurit. Apoi privi și el spre Kalimērā și-o văzu pășind încet spre ei. „Dacă Tomai nu acceptă pactul propus, Maestre Dike, atunci îl vom accepta noi, iar pentru asta vom alege toate calea morții și pieirea neamului ghoul-ilor."

  „Ești nebună!" susură Tomai, privindu-și țintă soția.

  „Exact! Am înnebunit în clipa în care am fost forțată să renunț la inocență și să-ți devin soție! Am înnebunit în clipa în care am simțit o inimă bătându-mi în pântec, dar știind prea bine că e o viață fără viitor, datorită ție."

  „Ai în pântec acea sămânță de viață datorită mie," strigă iarăși Tomai înnebunit! „Cel care a plantat acea sămânță în pântecul tău sunt eu! Acel rod îmi aparține!"

  „Aici te înșeli, Tomai!" spuse femeia cu hotărâre, iar când ochii ei se umplură de ură și păreau să scapere cu foc, două linii apărură pe obrazul ei drept: una neagră și una roșie, căci acela era semnul blestemului unirii unei fecioare umane cu un demon de tipul ghoul-ilor, chiar dacă acea uniune fusese împotriva voinței lor. „Chiar și dacă plugarul pune sămânța în pământ, cel care alege de va crește plantă din acea sămânță sau va fi doar rod sterp e însăși pământul. Așa se întâmplă și cu noi: suntem noi, femeile, cele care putem alege dacă să dăm naștere rodului crescut din sămânța voastră sau... să-l stârpim din rădăcină, iar pentru a gândi altfel, Tomai, e nevoie ca tu să accepți pactul propus. E singurul pact pe care-l vom accepta."

  „Fie!" șuieră Tomai în cele din urmă, căci deși ar fi putut-o forța pe Kalimērā să se răzgândească, folosind puterile sale, știa prea bine că se poate termina totul tragic datorită acelei premoniții cu Pădurea Succubi în flăcări. „Accept pactul, Dike! Numai că... te asigur că sunt hotărât să câștig bătălia asta și să vă văd pe toți îngenuncheați în fața mea și cerșind îndurare."

  Apoi, în mâna lui Tomai apăru o lance în flăcări și el lovi pe neașteptate cu ea spre Dike.

  Ionas însă, simțind pericolul aproape, apăru de nicăieri în dreptul lăncii, iar când lama sabiei lovi trupul dur, dar în flăcări al lăncii, aerul din jur începu să vibreze, pădurea începu să se vaiete, cerul scăpără de tunete și fu înjunghiat de lamele ascuțite ale săbiilor numite fulgere, iar cele două obiecte aducătoare de moarte: Ionas și Lancea Morții lui Tomai, fură apoi aruncate în aer de aceeași explozie de aer provocată de-al lor contact, ca mai apoi să se înfigă în pământ, la doar un metru distanță una de alta.

  Dar... era totuși ceva ciudat la cele două obiecte ale războiului: în timp ce lancea continua să ardă într-un roșu aducător de moarte, Ionas producea o aură albastră în jur, o aură încărcată de energie dătătoare de viață, o energie a inimilor pure și a speranței de viitor.