SEMINȚELE RĂULUI. PĂDUREA ROPHION

CAPITOLUL 2: PRIMA LUPTA

                                                  „Un război sfârșit ... aduce un alt război.

                                              Cu flăcări care urcă până-n cer și mai departe,

                                                   Prezicând Moarte, Prezicând nevoi,

                                               Căci un război sfârșit aduce iarăși moarte!"

  După întoarcerea lui din Paradis și după discuția lui cu Yggdrasil și cu vocea Vieții, Haosul a decis că e timpul să-și dea un răgaz sie și lumii și de aceea se așeză pe tronul său de piatră, din mijlocul Universului, și, privind mișcarea lentă a stelei Aeon, se cufundă în gânduri.

  În jur, stelele își continuară a lor rutină zilnică, la fel și zilele și nopțile Cosmosului, care deși erau majoritatea timpului cufundate în întuneric, ele totuși pulsau din când în când cu viață.

  Apoi, într-o zi, când Aeon-ul începu să strălucească mai tare ca de obicei, făcând și inima Haosului să strălucească, acesta întinse mâna în față și, de parcă ar fi scris ceva, schiță câteva simboluri în aer.

  Acele simboluri erau strâns legate de simbolurile Yin și Yang ale zilelor noastre: un cerc perfect conturat de la primul punct, care într-un final deveni și ultimul, la fel precum era și culoarea lui, care-i hașura suprafața - de un negru abisal. Însă, chiar dacă acest cerc luminat de lumina Aeon-ului era extrem de plăcut inimii Haosului, el decise că mai lipsește ceva acolo, dar nu știa ce.

  Însă Cosmosul era de partea Haosului și, de parcă ar fi citit gândurile uriașului de piatră care căuta o idee, departe-departe la orizont un fulger imens străbătu trupul albastru negriu al cerului, iar asta îl făcu pe Haos să surâdă: găsise ceea ce căuta. Așa că despică suprafața cercului hașurat în negru în două. Dar linia care despărțea cercul nu era perfectă, dreaptă - aceasta era ca un zig-zag mic, cu două adâncituri - una în partea stângă-sus și alta în partea dreaptă jos.

  Dar chiar și așa Haosului i se păru că mai trebuie ceva la acel obiect și chemă la Sfat Viața.

  „M-ai chemat, Haos?" Spuse vocea femeii, după ce Haosul se gândise câteva clipe la ea, căci nu știa ce să facă ca s-o cheme acolo.

  „Da. Am nevoie de-al tău sfat înțelept pentru a sfârși această mică sferă a Cosmosului și, deși m-am gândit îndelung ce ar mai lipsi la ea, nu pot să-mi dau seama ce anume lipsește."

  Viața tăcu, căci și ea era în încurcătură. Însă se simțiră brusc pulsații vioaie în aer și Haosul înțelese că Viața îi va da curând o idee. Și așa și a fost:

  „Ți-i minte ce ți-a spus Yggdrasil, atunci când ai fost în Paradis?"

  „Despre celălalt copac, asemănător lui, numit Copacul Vieții?"

  „Exact. Dacă au existat cândva un Copac al Vieții și altul al Morții, de ce atunci sfera ta să nu le conțină pe ambele, mă refer aici la Întuneric și Lumină?"

  Haosul surâse, căci încă odată Viața avea dreptate. Așa că întinse mâna spre cer și, atingând linia din mijloc, făcu ca partea sa stângă să fie complet neagră, în timp ce partea sa dreaptă fu scăldată în lumină dătătoare de viață, iar fiecare parte avea pe ea o altă sferă mai mică, de parcă ar fi fost un punct pe ea, însă de culoare opusă lor.

  „Acum e perfectă," spuse Haosul și se ridică în picioare, admirând această creație a sa și minunându-se că fusese în stare să o creeze. „Voi numi această creație a mea Sfera Lumii. Linia din mijloc va fi Poarta ce le desparte și se va numi Alabar sau Poarta Galaxiilor în timp ce cele două sfere mai mici de pe ele vor fi stelele Vieții și Morții, dar care vor avea un singur nume - Bayer."